Editorial LA ŢINTĂ: Democraţia - un rău necesar
De câte ori dă de greu, omul de rând blesteamă sistemul în care este silit să trăiască. Fie că supărarea lui se îndreaptă spre cel politic sau către cel economic - tot un drac e! Subiectivismul propriu îl face să ocolească partea sa de responsabilitate. Şi-atunci, fiind mai comod să-şi asume postura de victimă, o face cu un entuziasm masochist, greu de înţeles pentru cei raţionali. Într-un fel sau altul, majoritatea vrea democraţie. Asta chiar şi în condiţiile în care puţini realizează corect cu ce s-ar mânca chestia asta. Cei ce încă n-au ajuns amnezici - indiferent din ce cauze - poate îşi mai amintesc vag definiţia democraţiei. Şi o traduc cu gura plină oricui vrea sau are timp să-i asculte, fie şi la o bere pe terasă: "puterea poporului". De aici încolo începe confuzia, pentru că în fiecare omuleţ zace latent un mic tiran ori un mic ticălos. El iese la iveală mai pregnant la cei cu numai un pospai de educaţie, la narcisiştii pătimaşi şi cine ştie la ce alte lighioane rătăcite printre semeni. Ăştia confundă democraţia cu anarhia şi împing drepturile lor dincolo de orice limită acceptată de cei care nu se lasă orbiţi de eresuri. Puterea poporului - concept apărut în Grecia antică - se exercită prin cei aleşi de mase. La prima vedere, idealiştii ar putea spune oricând că problema este rezolvată prin responsabilitatea conducerii colective. Adică Măria Sa Poporul conduce prin cei ce i-au ales s-o facă spre binele lui! Pragmaticii ştiu că nu este aşa, deoarece fiecare dintre cei învestiţi cu putere de decizie reprezintă un mic univers. Şi când acela mai este şi egocentrist, totul învârtindu-se în jurul propriei persoane, se duce totul de râpă!
Haideţi să luăm câteva exemple istorice. Recent, în Marea Britanie s-a decis prin referendum ieşirea ţării din Uniunea Europeană. Chiar din ziua în care s-au ştiut rezultatele, au apărut regretele. Mişcarea care se opune rupturii de restul lumii civilizate de pe continent începe să capete proporţii de masă. Din păcate, englezii au ajuns să descopere pe propria lor piele înţelepciunea populară românească potrivit căreia mortul de la groapă nu se mai întoarce. Greu de spus care vor fi efectele pe termen lung pentru bătrânul continent, însă trebuie să reflectăm cu toţii asupra iresponsabilităţii cu care votează unii în necunoştinţă de cauză. Iar acesta este un pericol impus de sistemul democratic şi de votul universal, pe care trebuie să ni-l asumăm. "Democraţia nu este perfectă, presupune costuri mari, poate fi perfectibilă, dar nu cunosc alt sistem mai bun". Cam aşa spunea Winston Churchill în secolul şi mileniul trecut. Alt exemplu de vot catastrofal: austriacul de origine, Adolf Hitler, a ajuns la putere în Germania anului 1933 votat majoritar de germani. Consecinţa imediată a fost masacrarea a milioane de oameni în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, urmată de războiul rece dintre comunismul stalinist şi capitalismul la fel de imperfect ca oricare alt sistem. Lumea noastră nu şi-a vindecat încă rănile trecutului când a fost potopită de cele ale prezentului. Iar cele mai solide dovezi le avem din istoria noastră recentă, emanată din laboratoarele serviciilor secrete sau ale cancelariilor străine. Românii au ajuns să fie obsedaţi de schimbarea în bine, sintagmă tot mai greu de definit, ca şi normalitatea, de altfel. În numele ei au votat un preşedinte pe care acum îl hulesc şi au acceptat un guvern tehnocrat impus de stradă şi împins în palatul puterii de interese sau nostalgii politicianiste.
După recentele alegeri locale am participat la mai multe validări de administraţii. Acolo am constatat că sunt destui aleşi care nu ştiu cum definea regretatul Ion Raţiu democraţia, când spunea: "Mă voi lupta până la ultima suflare pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine". Sunt oameni care fac opoziţie numai pentru a-şi semnala prezenţa. De partea cealaltă a baricadei există destui cei ce se consideră îndreptăţiţi - după ce au câştigat alegerile - să le bage celorlalţi pumnul în gură, ca "să facă ciocul mic". Nenorocirea este că nu realizează vreunii că greşesc, ci persistă pe drumul lor. Personal mi-aş dori ca noua administraţie municipală să fie mai deschisă spre dialog intern şi cu cetăţenii, îndeplinind angajamentele electorale asumate. Nu pot trece peste faptul că după Evaluarea Naţională se vor da rezultatele şi la examenul de Bacalaureat. Ani la rând, Ion Şerban a cerut premierea absolvenţilor de 10. Fostul primar Nicolae Diaconu i-a replicat de fiecare dată că nu există un regulament în acest sens şi nici fonduri alocate. Şi uite-aşa s-au scurs cele două mandate ale sale, cu numai o premiere a valorilor şcolare din Curtea de Argeş - dacă nu mă înşel. Aştept acum de la primarul proaspăt instalat, Constantin Panţurescu, să-şi convingă colegii ca din sărăcia lor, până când vor adopta regulamentul invocat de predecesor, să pună mână de la mână şi să-i premieze simbolic pe performerii la aceste examene. Nu de alta, dar nu credeţi, dragilor şi iubiţilor ai noştri aleşi locali, că a venit vremea să nu ne mai marginalizăm valorile, ci să le încurajăm?... Întrebarea este - desigur - retorică, atâta timp cât la Valea Iaşului - de pildă - se poate, la modul cel mai democratic cu putinţă! Concluzia: democraţia a fost şi rămâne un rău necesar, cât timp are efecte benefice mai mari asupra oamenilor decât cele malefice.
