Editorial LA ŢINTĂ: "Le jour de gloire..." - întârzie!
Astăzi, în 14 iulie, francezii sărbătoresc căderea Bastiliei şi a absolutismului regal, triumful libertăţii, egalităţii şi fraternităţii. Altfel spus, al democraţiei biruitoare. Fraţii lor de "geantă" ori de gintă latină, de pe meleagurile mioritice, n-au ce sărbători. Pentru ei, democraţia rimează cu sărăcia şi ticăloşia. Sărăcia celor umili, care-şi târăsc zilele silnic de azi pe mâine, în contrast cu îmbuibaţii din capul mesei bucatelor, care le scuipă seminţe-n cap cu cinism. Şi care-i sfidează, fie că sunt laici, fie feţe bisericeşti. Canicula de iad îi face pe umili să fie din ce în ce mai radicali. Şi trebuie înţeleşi, căci nu mai pot suporta făţărnicia celor care-i conduc. Pentru ei, preoţii ar trebui să fie primii care să respecte preceptele religioase. Nu mai înghite cineva pe nemestecate lozinca "fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor". Şi n-o mai face când îl vede pe taica părintele coborând din SUV-uri marca Mercedes, BMW, Toyota ori din alte aspiratoare de gagici. În mintea omului simplu, preotul n-ar trebui să fie neapărat ca duhovnicii de pe vremuri, cu sutane ponosite, legate cu curmeie şi încălţaţi cu sandale prăpădite, dar nici să sfideze cu luxul opulent. Şi asta este valabil şi pentru cei ce se ascund prin palatele puterii, de unde nu ies decât în campaniile electorale, la prostirea lumii în cadrul marilor vânători de voturi. Şi-atunci legitim este să se întrebe neica Nimeni dacă mai e dreptate pe lumea asta. Şi n-are cine să-i răspundă convingător, câtă vreme încă avem judecători originali care emit mandate de aducere a unor minori cu jandarmii, la audieri, ca să depună mărturie în cazul educatoarelor ce-i maltratau cu doi ani în urmă la grădiniţă. O anume parte dintre aceşti oameni învestiţi cu putere decizională îşi bat joc de soarta celor mici şi slabi, atunci când decid ca ucigaşi, violatori, hoţi sau alţi infractori să fie cercetaţi în stare de libertate. Motivaţia că n-ar prezenta pericol pentru cei din jur a fost dezminţită de cazurile în care nişte descreieraţi trataţi cu duhul blândeţii şi-au continuat şirul infracţiunilor, inclusiv a celor soldate cu moartea unor oameni. Deţinuţii se plâng de condiţiile din închisori, unde stau înghesuiţi şi se chinuie ca vai de ei în spaţii improprii, cu viaţa pusă zilnic în pericol de alţi nărăviţi în rele, ceva mai ai dracului ca ei. Puşcăriaşii au ajuns să protesteze violent chiar, iar CEDO ne pune la index pentru condiţiile inumane din închisorile noastre supraaglomerate, pe care şmecherii corupţi nu le pot suporta. Se spune că statul n-are bani pentru a-i băga în construirea unor spaţii de recluziune moderne. Însă are destui pentru a da salarii şi pensii de speriat pentru cei din sistem şi chiar să consume cu întreţinerea deţinuţilor mai mult decât şi-ar permite mulţi dintre cei aflaţi în libertate. Din munca lor trăiesc şi magistraţii şi aparatul birocratic al statului, care - comparativ cu amărâţii - o duc ca-n sânul lui Avraam. Din motive uşor de bănuit se trec cu vederea destule fapte abominabile, până când trebuie să se acopere cine ştie ce măgărie sau scandal de corupţie din lumea politică. Ieri, de pildă, mass-media naţională a urlat pe seama cazului de la Berevoeşti, unde - cică - s-ar fi descoperit reînvierea sclaviei antice, probate pe seama unor decăzuţi din condiţia umană. Oare ce-au păzit "organele" care au în genă orbul găinilor şi sacrosanctul principiu al respectării ordinelor de sus?... Pentru ce le plătim salarii şi pensii cu mult peste media naţională, degeaba am întreba. Cei mai mulţi dintre noi muncim la standarde europene, avem preţuri chiar peste cele din vestul continentului şi primim salarii sau pensii din care un francez - să zicem - n-ar avea de unde să dea nici bacşişurile la frizer sau la restaurant. Şi-atunci e clar: gloria lui - blestemul nostru, al celor ce trăim într-o ţară prost guvernată!
În astfel de condiţii, atunci când descopăr un semn de normalitate şi de verticalitate printre semeni, nu pot să nu mă bucur. Mă voi opri la unul care, unora le-ar părea nesemnificativ. Marian Enescu a fost ales consilier local independent la Valea Danului. Soarta a făcut ca el să fie unul dintre cei care puteau apleca balanţa între taberele ce se luptau pentru postul de viceprimar. De la bun început a spus că nu se va amesteca în lupte care nu-i aparţin. Şi a demonstrat că şi-a păstrat coloana vertebrală dovedită atunci când a demisionat din legislativ, în momentul în care n-a fost de acord cu modalitatea de îndepărtare a unui ales local: marţi n-a participat la al doilea tur de scrutin pentru alegerea vicelui, ce urma să preia atribuţiile primarului demisionar cu câteva zile înainte! Şi asta pentru că a ţinut să-şi respecte cuvântul dat alegătorilor săi. Acesta este - după părerea mea - un exemplu ori o palmă dată cu piciorul de un politician de ţară celor care au ambiţia să ne dirijeze destinele...
