Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 05:24

Editorial LA ŢINTĂ - Curtea de Argeş are viitor!

 

Nu-mi plac vorbele umflate, care fac impresie. Pentru mine contează faptele. Iar afirmaţia din titlu are de partea sa istoria ce nu poate fi contrazisă. Nu ştiu câţi dintre cititorii noştri îşi mai amintesc despre Argedava. Şi nici nu-i pot contrazice, mai ales pe cei ce nu ştiu mare lucru nici despre poveştile familiilor proprii. Iar vremurile lui Burebista sunt atât de îndepărtate în timp, încât unii le-au şi uitat. Din păcate, pentru că un înţelept susţinea că acela care nu-şi cunoaşte strămoşii, nu are viitor. Ca unii care vrem să nu fim sărăciţi de aşa ceva, nu trecem cu vederea faptul că Basarabii întemeietori de neam şi ţară, aici au ales să trăiască şi şi-au durat curţi voievodale şi lăcaşuri de rugăciune. Or asta se traduce prin destin istoric, continuitate şi, mai ales, fapte. La Curtea de Argeş, nu aiurea, în 1359 se înfiinţa prima Mitropolie Ortodoxă a Ţării Româneşti. Neagoe Basarab, sanctificat în vremurile noastre, tot aici construia peste mai bine de un veac, prin legendarul Meşter Manole, fascinanta Mănăstire a Argeşului, bijuterie a artei construcţiilor medievale. Primul rege al României, Carol I, pe aceste binevântate meleaguri şi-a ales locul unde şi-a dorit să-şi doarmă somnul de veci împreună cu urmaşii săi. Sunt toate acestea simple întâmplări?...

Curtea de Argeş a cunoscut evoluţii sinusoidale de-a lungul istoriei, dar cetatea n-a fost părăsită de locuitorii săi. Prin anii '80 ai secolului şi mileniului trecut, ajunsese la un apogeu economic. Revoluţia a marcat începutul declinului, din care abia acum începe să se ridice din "fundul curbei", cum spunea cinic unul dintre principalii responsabili ai situaţiei critice în care se află acum ţara noastră. Şi asta datorită unor oameni care sfinţesc locurile cu faptele lor, ce au drept scop revenirea la normalitatea pe care ne-o dorim şi cei care nu prea mai ştim cum s-o definim corect. La Curtea de Argeş există la ora actuală câteva sute de firme particulare cu potenţial economic, care dau de lucru miilor de locuitori ce nu şi-au luat lumea în cap. Pulsul economic al oraşului n-a încetat să bată graţie lor. Şi pentru asta trebuie respectaţi, inclusiv de statul care-i cocoşează cu tot felul de taxe ce-i spoliază şi nu le permite să-şi dezvolte afacerile, sporind bunăstarea tuturor. Cu toate acestea, unii reuşesc performanţe. Şi am să mă refer doar la una deocamdată - cea legată de baza sportivă de tenis, care a pus Curtea de Argeş pe harta sportivă a Europei şi lumii întregi. Meritul principal îi revine directorului general de la Dr. Oetker Romania, Ioan Cozma. Acesta a creat un model de sprijinire a sportului juvenil, atrăgând spre oraşul nostru personalităţi din toate domeniile, dar mai ales sportivi ca Victor Hănescu ori legendarul Ilie Năstase. Care, vineri, anunţa la Radio ARGEŞ EXPRES că a decis după discuţii cu prietenii de aici - Ioan Cozma, primarul Constantin Panţurescu, viceprimarul Gabriel Jubleanu, prof. Gheorghe Borţan - să dea numele său clubului de tenis din Curtea de Argeş. Semnificaţia acestui botez şi cedare de brand poate fi uşor bănuită de oricine, dar mai ales trebuie conştientizată responsabilitatea ce ne revine tuturor după traducerea în faptă a acestei decizii. Ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este că nu se putea ajunge aici dacă nu exista o relaţie de amiciţie între Ioan Cozma - despre care preşedintele FRT, George Cosac, spunea anul trecut că ar trebui să-l clonăm - şi Ilie Năstase.

Inutil să vă mai spun câţi oameni de valoare şi-au legat numele de acest oraş de-a lungul vremii. Cine l-a ascultat în 1999 pe acad. Răzvan Teodorescu, la aniversarea a 640 ani de la înfiinţarea primei Mitropolii Ortodoxe din Ţările Române, are ce regreta! Recent, omul de afaceri Aurel Ilea îmi povestea despre un mare arheolog, Radu Popa, care afirma cândva că visează să facă săpături la Ruinele Sân Nicoară, dar că se temea ca nu cumva nişte nepricepuţi să strice ceea ce nu se mai putea repara vreodată. De aceea susţin cu tărie că această urbe are viitor, câtă vreme aici trăiesc nişte oameni ce nu se gândesc numai la ei şi la ai lor şi care ştiu să atragă aici şi personalităţi ale vremurilor noastre, care au cuvânt greu de spus, acolo, sus...

Pin It