Editorial LA ŢINTĂ: Pensii speciale - pentru ce?...
Această categorie de pensii a stârnit un nou scandal. Neica Nimeni, care trăieşte trăgând targa pe uscat, e revoltat. În mintea lui nici nu-şi poate traduce sodomul de bănet care ar intra în conturile unui privilegiat al sorţii. D-na senator Cristiana Anghel s-a făcut foc pe primarul de Cluj. Fostul premier Emil Boc s-a declarat contra oricărei pensii speciale şi a ajuns să fie blestemat de parlamentară. Parţial, pe bună dreptate, pentru tăierile de 25% pe care le-a aplicat cu şeful Băse, când dumneaei ajunsese să facă greva foamei şi de pe patul de spital s-a instalat cu USL-ul într-un fotoliu senatorial. Pe de altă parte, eu sunt de acord cu mister Boc că pensiile ar trebui să fie generate de salarii şi de contributivitatea fiecăruia. Sigur că d-na senator e neagră de supărare pentru că riscă să rămână fără pensia specială pe care şi-a votat-o. Dar cu noi, ceilalţi, din rândul cărora s-a ridicat ca Venus din spuma mării, cum rămâne?... Nu aştept răspuns, căci ştiu că m-ar trimite bucuroasă unde şi-a înţărcat dracul pruncii pentru asemenea întrebări ireverenţioase, care le lezează aleşilor neamului majestatea poziţiilor în care i-am trimis tot tâmpiţii de noi, când i-am votat. La fel, nu cred că i s-ar rupe dumneaei inima - dac-ar avea - nici pentru şefii administraţiilor publice locale, pentru care a votat cu veselie alte pensii speciale, că' doar nu da din buzunarul propriu! Însă face paradă de corectitudine, pentru că de la ei aşteaptă voturile care i-ar mai aduce un mandat parlamentar. Şi este de înţeles, pentru că i-ar pica greu la flămânzări d-nei senator să revină la catedră. Adică să cadă din salcia în care a cocoţat-o mass-media... Ceea ce nu pricep eu cu mintea mea, e cum se face că o lege pe care o votează onorabilii parlamentari poate fi retroactivă. În imaginaţia mea, aceea trebuia să-şi facă efectele de la momentul în care era promulgată, nu de pe vremea lui Burebista sau a lui Deceneu.
Acum să vorbim un pic şi despre primari. Sunt întru totul de acord că salariile din administraţiile publice nu sunt grozav de mari şi nici nu stimulează performanţa. Şi uite-aşa se iveşte tentaţia şpăguţei, de ajungem să ne crucim văzând bugetari cu averi mai mari decât oameni care fac afaceri de când se ştiu. Corect ar fi să crească acele salarii, dar numai pentru cei vrednici, nu pentru puturoşii care au prins mucegai pe scaunele funcţiilor, de pe care nu se dezlipesc decât ca să semneze statele de plată. Şi să încaseze bănişorii noştri! Apoi îmi vine s-o dau dracului de obişnuinţă de a condamna mereu "moştenirea grea" după ce se instalează undeva o nouă conducere. La fel, când unii strigă ca-n gură de şarpe că nu ştiu ce primar, ministru sau parlamentar ar fi zeamă de puşcărie, fără să aducă şi dovezi. Şi m-apucă groaza când văd la televizor acuzaţii cum că organele de cercetare ar fi "aranjat" stenogramele interceptărilor, ca să se pupe cu rechizitoriile procurorilor. Să mai zic şi că-mi vine uneori să dau cu barda-n cer, văzând că indivizi despre care cei mai mulţi dintre noi suntem convinşi că au furat ca sparţii, se plimbă liberi şi sunt lăsaţi să-şi ascundă averile ilegale de milioane şi milioane de euro şi să pozeze în victime crucificate pe altarul mizerabil al intereselor de partid?... De ani şi ani visăm la normalitatea tradusă prin acel concept înscris în Constituţie, conform căruia nimeni n-ar fi mai presus de lege. Numai că sunt tot mai convins că este la fel de fals ca şi acele pensii speciale, care - după umila mea părere - sunt nesimţite şi ne sunt impuse cinic feciorilor de slugă, care suntem noi, de cei care ne călăresc. Salarii şi pensii nesimţite sunt - în concepţia noastră, a oamenilor de rând - cele care sunt de peste 30 ori mai mari decât ale noastre, ale celor care ne-am cocoşat de frică şi "facem ciocu' mic" ca să nu se supere d-na senator, dom' primar, şefu'...
