Editorial LA ŢINTĂ - Liberalizarea chinurilor
Într-o zi cu trei sau mai multe ceasuri rele, pe la înaltele instanţe bucureştene au defilat o sumedenie de politicieni care au fost sau încă mai cred că sunt indispensabili bunului mers al lucrurilor în România. Care bun mers ar însemna pentru ei continuarea activităţii parlamentare sau guvernamentale. Iar pentru noi, oamenii de rând, ar fi sinonimă cu despărţirea definitivă de unii sau de alţii, de care ni s-a acrit ca de mere pădureţe. Dar ce mai contează ce vrem noi, cât timp tot ei fac jocurile?... Bogdan Olteanu, fost lider PNL şi mentor la început de carieră politică al Alinei Gorghiu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, fost viceguvernator al BNR, şi-a pierdut statutul de mare şi tare şi începe să coboare la rangul de om de rând - dacă dăm la o parte conturile din bănci. Căci pentru mine contează mai puţin până la condamnarea definitivă acuzaţiile de trafic de influenţă şi corupţie care i se aduc în legătură cu posibila intervenţie la numirea guvernatorului Deltei Dunării. Adevărul trebuie scos la iveală dintre plauri şi ape mâloase prin care înoată pelicani şi alte orătănii ocrotite de lege. Aşa că nu prea pricep de ce trebuie târâtă în povestea asta Alina Gorghiu, care a fost chemată la "interviu". Oare trebuia să se dea impresia că imparţiala noastră justiţie pune pe picior de egalitate marile tabere - PSD şi PNL - care se vor confrunta la alegerile parlamentare din 11 decembrie?... Întreb pentru că tot pe acolo a trecut şi Liviu Dragnea, dar şi Călin Popescu Tăriceanu care, pentru că a trebuit să-şi aştepte cuminte rândul, de data asta a refuzat categoric să mai facă vreo declaraţie presei. Evident iritat, naşul lui Bogdan Olteanu n-a vrut să vorbească într-un loc nepotrivit, care nu semăna nici pe departe cu un studio de televiziune. Prezenţa lui Gabriel Oprea, implicat în Cazul Gigină, a fost - fără îndoială - o diversiune, căci nici pată de culoare nu se poate numi un tip narcisist, pe care-l luau în fleaşcă mai toţi "presarii" chiar şi când era ministru de Interne şi îşi închipuia că în persoana dumnealui s-a întrupat "Interesul naţional". La ora actuală pare să fie personalizarea ratatului politic perfect şi chiar pupincuriştii săi de serviciu i-au întors spatele. Nu ştiu dacă au făcut bine, pentru că "dom' gheneral" se deplasează tot cu limuzina şi e greu de spus cum se va învârti roata mâine. Şi-apoi, după ce a fost pus la post de putere şi la pocăinţă, greu de spus ce obiceiuri pidosnice o fi căpătat...
Zic şi eu, aşa, ca omul care se cruceşte de revenirea lui don Pedro Roman, fost idol al femeilor şi nu numai angajate la "Apaca", dar şi fost premier, fost candidat la preşedinţie, fost însurat, fost divorţat, reînsurat, fost deputat, dar actualmente revenit în mandat. Tipul a fost tare de tot: în anii '90 a câştigat nu numai pariul cu agricultura - pe care a pus-o la pământ - dar şi cu industria despre care spunea, atunci când încă nu-l rezolvase Traian Băsescu, că ar fi un morman de fiare vechi. Acum, mormanul ăla de fiare vechi face bani pentru alţii şi nu-l întreabă cineva pe Petrică Roman "Ce-ai poftit, bă', musiu?..." Poate c-ar fi inutil, când este evident că urmaşul fostului kominternist cu stele de general pe umeri a obţinut cam tot ce-a vrut. Mergând mai departe pe linia sa liberală, nu ştiu cum să calific decizia Alinei Gorghiu de a candida la parlamentare în Argeş. Şi asta pentru că mie mi-au stat mereu în gât candidaţii trimişi de Bucureşti. Prin anul 2000, primarul Nicuţ era desemnat cap de listă ţărănistă la Camera Deputaţilor, dar din capitală a fost trimis unul cu moacă de Vlad Ţepeş, numit Mircea Ciumara - Dumnezeu să-l odihnească! Primarul din Curtea de Argeş şi-a retras candidatura, dar nu din cauza asta PNŢCD a rămas pe dinafară de politică, deşi fusese patru ani vioara întâi a guvernării fostei CDR. Personal rămân consecvent ideii de a fi reprezentat în parlament de o persoană care are ceva comun cu locurile astea, pe care o pot întâlni pe stradă sau la piaţă, nu numai în campaniile electorale când vine să mă prostească înşirându-mi o listă de proiecte irealizabile, pe modelul Bogdan Nicolescu-Duvăz. Pe Alina Gorghiu n-o pot respinge din start, pentru că ştiu că are părinţii în Argeş şi o casă în Băiculeşti. Şi care ne promite un guvern liberal pentru care nu are nici de formă un candidat la postul de premier, cât timp şi Cioloş îi refuză. PSD pare a fi în pole position, dar liderii săi dau interviuri la procurori, iar varianta Gabriela Firea seamănă grozav de mult cu aceea a lui Victor Ciorbea. Deci m-aş gândi serios dacă ar merita s-o votez pe Alina Gorghiu, după ce n-a mişcat un deget pentru autostrada Piteşti-Sibiu. Şi m-aş chinui să descopăr dacă nu cumva ar fi mai potrivit unul care bea Aqua-Bolo sau care creşte în curte cinci găini, patru curci, un porc şi trudeşte la fân sau la adunat de prune, ca oricare altul... Deh, s-au liberalizat chinurile, dragii mei: şi pentru ei, candidaţii şi pentru noi - alegătorii.
