Editorial LA ŢINTĂ - Ipohondrie la SIE?!?...
Suspicionita pare să fie o maladie genetică la români. Ea se manifestă ori de câte ori situaţia generală a societăţii iese din limitele acceptate drept normale. Sau - mai direct spus - se împute. În decembrie 1989 puteam jura că ne-am scăpat definitiv de ea. După "Duminica orbului", din 20 mai 1990, cei ce nu se lăsaseră amăgiţi de poveştile cu democraţia originală a lui Ion Ilici Iliescu s-au înjurat că au putut măcar visa la aşa ceva. Şi ceea ce a urmat le-a dat dreptate: acum sunt destui compatrioţi născuţi înainte de 1980 care regretă siguranţa încătuşată a vremurilor lui Ceauşescu. Celor mai tineri li se pare normal să plece din ţara lor, pricepând repede că nu poate să ofere şanse egale decât unui grup restrâns de privilegiaţi, cu rădăcini în vechea nomenklatură comunistă, de care s-au alipit nişte băieţi categorisiţi drept deştepţi. Iliescu a visat să fie un despot luminat, iar conceptul său politic inspirat din lecţiile asimilate cu dascăli proveniţi din fostul KGB a fost transpus în viaţă de Băsescu, deoarece a avut destul sânge în instalaţie ca să nu şovăie atunci când a fost vorba să-şi scoată adversarii din circuit. S-a dovedit de-a lungul istoriei că puterea se menţine cu ajutorul serviciilor secrete. Ele l-au dat jos pe Ceauşescu, înlocuindu-l cu Iliescu şi tot ele l-au trântit pe acesta şi l-au săltat pe Constantinescu, în 1996. Dacă judecăm prin această prismă, victoria lui Băsescu în faţa lui Năstase, din 2004, nu mai pare atât de surprinzătoare. Iar argumentul de bază este dat de afacerea răpirii jurnaliştilor noştri în Irak, poveste secretizată, asupra căreia apasă legea tăcerii absolute.
Sigur că fiecare ţară are nevoie de servicii secrete care să vegheze la siguranţa ei internă, să-i apere interesele şi pe plan extern şi, nu în ultimul rând, viaţa şi avutul cetăţenilor săi. La noi, însă, tradiţia este ca ele să supravegheze mai ales asupra menţinerii puterii capului statului, a familiei şi a camarilei sale. Şi ea s-a înrădăcinat după preluarea puterii de către comunişti, odată cu alegerile trucate din noiembrie 1946, protejate de trupele de ocupaţie ale tătucului Stalin. Care a acţionat ca un urmaş al lui Ivan cel Groaznic, preluând modelul Opricinei şi transformând CEKA leninistă în NKVD şi apoi în KGB, cu ramificaţiile sale. La noi s-a implementat sistemul verificat la Lubianka sub coordonarea consilierilor sovietici. Siguranţa a cedat locul Securităţii, în 1948, fiind apoi trecută de Iliescu, în 1990, sub comanda MApN. Dar pentru scurt timp, până la tulburările de la la Tg. Mureş, care au dus la rebotezarea ei în SRI. Structurile componente şi oamenii vechi şi-au schimbat uniformele, astfel că fosta Direcţie de Informaţii Externe (DIE) - ceauşistă -a devenit Serviciul de Informaţii Externe (SIE). Serviciul de spionaj, pentru că despre asta vorbim, este formal supus controlului parlamentar dar, de fapt, este la dispoziţia preşedintelui căruia îi raportează direct, pentru că este cap al CSAT, şi nu numai.
Luni, şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat, invocând motive de sănătate. O lume întreagă ştia că relaţiile sale cu preşedintele Klaus Iohannis atinseseră temperaturi de îngheţ de câtva timp. Şi nu neapărat din motive de preferinţe vestimentare, de parfumuri sau de loţiuni după ras. Cariera lui MRU (48 ani) este un roman al reuşitelor în cascadă. Şef de promoţie la absolvirea liceului din Iaşi, a fost un student strălucit la Istorie-Filosofie, membru supleant al C.C. al UTC, a obţinut un masterat în studii ebraice la Centrul Oxford în 1993 şi doctoratul în Istorie în 2004, an în care a intrat în PNL şi a fost făcut ministru de Externe de premierul Tăriceanu. MRU este un tip bine pregătit, vorbeşte fluent limbile engleză, franceză, germană, ebraică şi satisfăcător - maghiara. După trei ani, a renunţat la politica liberală, căci l-a reevaluat Traian Băsescu şi l-a uns şef la SIE, unde a rămas până în 2012. Atunci l-a instalat premier în locul lui Emil Boc, funcţie ocupată timp de 78 zile. Doborât de o moţiune de cenzură a USL, a fost re-reevaluat de Klaus Iohannis care, în 29 decembrie 2014, îl numea consilier personal la Palatul Cotroceni şi apoi îl propunea să-l înlocuiască la şefia SIE pe demisionarul Theodor Meleşcanu. Validat de parlament în 30 iunie 2015, a demisionat în 26 septembrie 2016. Parlamentarul Mihăiţă Calimente, şeful Comisiei de control al SIE, a susţinut teza bolii grave acuzate de MRU, care l-ar împiedica să-şi exercite îndatoririle funcţionale. Cât de diplomatică este aceasta, este greu de apreciat, iar speculaţiile nu-şi au rostul, având în vedere importanţa funcţiei la care a renunţat. Klaus Iohannis şi-a luat un răgaz până după alegerile parlamentare pentru a face o nouă nominalizare pentru înlocuitorul la şefia SIE. Buna funcţionare a serviciului va fi asigurată între timp de adjuncţi. Totuşi, legitim este să ne întrebăm dacă nu e ceva putred în demisia asta şi să încercăm să descoperim în ce măsură poate fi afectată siguranţa naţională. Nu de alta, dar tot mai mulţi români cred că serviciile secrete conduc din umbră lumea contemporană. Poate ne va spune ceva despre asta preşedintele Iohannis, atunci când va finaliza procesul evaluărilor, poate peste câţiva ani lumină...
