Editorial LA ŢINTĂ - Chinta spartă
Habar n-am câţi dintre cititorii noştri au jucat măcar o dată-n viaţă tabinet american. Dar asta contează mai puţin, câtă vreme pokerul se poate confunda uneori cu politica. Mai întâi pentru că fiecare dintre jucători, dar şi chibiţii, visează la marele pot. Pe care pun mâna doar cei care trebuie, iar păgubaşii decavaţi fie fac pe dracu-n patru să meargă mai departe, fie trec în tabăra chibiţilor, câştigându-şi astfel dreptul de a înjura şi a blestema soarta maşteră, condiţiile climatice sau propria prostie. Ca un chibiţ înrăit al jocurilor de poker politic jucate înainte şi după 1990, mărturisesc că sunt dezamăgit total de faptul că semenii sunt atât de disperaţi după ce au constatat nu numai că s-a jucat, se joacă şi se va juca numai cu cărţi măsluite, încât s-au resemnat fatalist, concluzionând că, oricum, nu se mai poate face ceva pentru schimbarea situaţiei. Eu nu mă împac deloc cu asemenea atitudine, pentru că sunt convins că stă în puterea noastră să schimbăm prin vot responsabil actuala stare de fapt creată prin prostia făcută în Duminica orbului, din 20 mai 1990. N-am să cedez acum tentaţiei de a bate apa-n piuă cu repetarea istoriei consecinţelor suportate de cei mai mulţi dintre noi de atunci până în prezent.
Dar cred că trebuie să rememorăm, acum, în preajma unor noi alegeri generale, ce oameni din Curtea de Argeş am trimis în Parlamentul României în ultimul sfert de secol. În primul deceniu de după 1990 am avut trei reprezentanţi: PS Calinic, Episcop al Argeşului şi Teleormanului şi jr. Nichita Sandu (ambii aleşi în 1990 pentru o jumătate de mandat, până în 1992), după care, în 1996, s-a adăugat la număr prof. Nicolae Ionescu. În 2004, noi, cei din Curtea de Argeş, am punctat din nou prin Adrian Miuţescu, de la care a preluat mandatul patru ani mai târziu Mircea Drăghici, care se află şi în prezent în post. Fără intenţia de a jigni pe cineva, este evident că sunt cinci candidaţi, cinci cărţi pe care am mizat la momentele respective. Oare am reuşit să prindem o chintă roială sau am avut parte de una spartă?... Deşi prefer să las la judecata alegătorului decizia votului din 11 decembrie, am să fac scurte consideraţii despre fiecare dintre reprezentanţii noştri trimişi la Bucureşti.
PS Calinic se contura încă din 1990 ca o forţă de care trebuia să se ţină seama şi dincolo de fruntariile Argeşului. Alegerea sa în primul parlament post-ceauşist n-a fost o surpriză pentru cineva, în condiţiile în care exista o anumită fervoare religioasă într-o vreme în care se bâjbâia, căci exista teama întreţinută de servicii cum că vor veni din nou la putere regele Mihai cu burghezo-moşierii, revenindu-se la exploatarea cruntă a omului de către om. Era vremea în care Ion Iliescu ţipa ca-n gură de şarpe că răposatul Corneliu Coposu îi punea sula-n coaste, iar durerile agresiunii teoretice erau resimţite de fraierii care votaseră "un preşedinte pentru liniştea noastră", asigurată prin mineriade şi alte manevre murdare încă neelucidate, din cauze uşor de bănuit. Într-o situaţie similară s-a aflat şi jr. Nichita Sandu. Se poate spune că ambii şi-au făcut datoria în condiţiile date, mai ales că n-au fost siliţi să dea apoi cu subsemnatul pe la organele de cercetare penală. Arhiereul nostru s-a concentrat după acel mandat pe sarcinile legate de misiunea sa duhovnicească şi cât i-a stat în putere, şi-a ajutat oamenii să se pună şi în slujba puterii pământeşti, promovându-i spre candidaturi la posturi de primari sau de consilieri locali ori judeţeni. Şi-a dovedit puterea atunci când a refuzat cererea fostului Patriarh, Teoctist, de a fi adus din Anglia şi înmormântat la Mănăstirea Argeşului corpul neînsufleţit al celui care a fost Mircea Lambrino. Apoi, deloc întâmplător, urmaşul la scaunul patriarhal al B.O.R., Daniel, a făcut o vizită la Mănăstirea Argeşului cu PS Gherasim, de la Episcopia Râmnicului, în perioada în care Teoctist se pregătea să ne părăsească. Sub conducerea ÎPS Calinic am ajuns să avem Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, poate şi ca o compensaţie că nu vom avea în veci aici o mitropolie, la care istoria ne dădea dreptul înaintea multor altor zone din ţară. Binecuvântarea sa este însă dorită şi cerută de mulţi politicieni...
Jr. Nichita Sandu a fost şi rămâne un om politic inteligent, diplomat şi cu coloană vertebrală, calităţi care nu l-au făcut agreat de lupii tineri din politica noastră. Dar trebuie reţinut faptul că dumnealui a reuşit să salveze o firmă şi locurile de muncă ale unor concitadini, ceea ce nu este chiar de neglijat în vremuri cum sunt cele pe care le trăim. Despre prof. Nicolae Ionescu putem spune doar că a ajuns oarecum norocos într-un fotoliu de parlamentar şi că a dovedit că are calităţi mai degrabă de istoric, decât de om capabil să facă istorie.
Până în 2000 am fost în perioada romantică a parlamentarismului post-revoluţionar. Ce a urmat a dovedit că meseria de parlamentar este şi riscantă. Adrian Miuţescu a avut un mandat de deputat între 2004 şi 2008 care i-a adus laude şi de la adversari. Legitime, putem aprecia, căci a contribuit la finalizarea centurii Piteştiului, iar la Curtea de Argeş a adus nişte zeci de miliarde lei vechi prin care s-a modernizat strada Cuza Vodă şi prelungirea spre Ivancea. Ca vicepreşedinte naţional al PNL, l-a adus aici pe ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, care a rezolvat problemele de la alunecările de teren de la Domneşti şi Tigveni, pe DN 73C. În aer a rămas proiectul autostrăzii spre Sibiu, căci a căzut Guvernul Tăriceanu, iar Miuţescu şi-a pierdut mandatul. Acum este un bunicuţ care vrea să revină, dar mulţi îl privesc ca pe un Don Quijote, mai ales din cauza ridicolului Sancho Panza ce-i este umbră şi visează la mai mult decât ar putea. Dar nu uimeşte pe cineva, având în vedere că s-a înconjurat şi a promovat mereu numai mâini moarte.
Deputatul Mircea Drăghici, adoptat ca şi Miuţescu de comunitatea locală, a contribuit la obţinerea finanţării europene pentru proiectul "Curtea Domnească a Argeşului - capitala turismului românesc" şi a PIDU, marea realizare a fostului amic, primarul Nicolae Diaconu. În mandatele sale, i-a ajutat pe mulţi oameni, fie şi prin faptul că a reuşit să obţină bani pentru asfaltarea DN 7C pe porţiunea Piteşti-Curtea de Argeş şi să repună în discuţie autostrada sau Transfăgărăşanul. De asemenea, a adus bani de la guvern pentru unele parohii şi proiecte, fapte pentru care - după cum se aude - a cam deranjat, fiind "lucrat" chiar şi printre colegi. Pentru că este de neiertat - în opinia unora - să contribui poate decisiv la obţinerea a peste 20 milioane euro pentru zona ta de responsabilitate (!?!...).
Cam astea sunt datele de la care pornim înainte de împărţirea cărţilor la viitoarele alegeri parlamentare. Repet: eu cred că depinde numai de noi să nu-i lăsăm pe cartoforii politici să joace din nou la cacealma!
