Editorial LA ŢINTĂ - Simţul umorului
Asta e bogăţia cea mare a poporului nostru, care l-a ajutat să treacă peste toate necazurile din zbuciumata sa istorie milenară. Recunosc că eu mă zbat să-l păstrez şi să-l răspândesc prin tot ceea ce fac. Şi asta numai pentru că văd în jurul meu cum creşte de la zi la zi numărul oamenilor trişti. N-am fost şi sper să mă ajute Dumnezeu să nu fiu un pesimist, atunci când resursele mele personale vor seca. Pentru că, la urma urmei, sunt şi eu un om, nimic mai mult şi mă dor toate cele ce le provoacă suferinţe sau lehamite semenilor. M-am ferit ca dracu' de tămâie să nu-mi fac chipuri cioplite, la care să mă închin ca la nişte zeităţi păgâne. Şi nu pentru că aş fi fost un deştept, ci pentru că aşa am fost educat. Nu l-am privit pe Dej sau pe Ceauşescu, dar nici pe urmaşii lor, ca pe nişte întrupări ale etern aşteptatului Mesia. De la vremea adolescenţei mi-a rămas în minte un exemplu dat - parcă de Churchill - care spunea că atunci când ajungea să admire prea mult o personalitate, ca să nu fie tentat s-o urce pe soclu de statuie, şi-o închipuia făcându-şi nevoile pe un câmp gol. Susţinea că astfel o aducea la dimensiunea reală a muritorului de rând, descoperind că era la fel de ridicolă ca oricare alta. Vă invit să încercaţi şi dvs. această experienţă şi să trageţi concluziile de rigoare. Vă garantez că astfel veţi putea verifica pe viu cum staţi cu simţul umorului!
Cândva, o amică din străinătate îmi spunea că noi, românii, avem un simţ al umorului mai sec, dar mult mai uman decât englezii. Şi avea dreptate, pentru că eu n-aş putea transmite în veci mesajul "Bucuraţi-vă că astăzi trăim ca vai de noi, pentru că mâine va fi şi mai rău!" Dimpotrivă, pot fi acuzat de un exces de optimism. Şi chiar am fost, când am anticipat că vom reveni la normalitatea lumii civilizate numai atunci când corupţii de azi îşi vor fi făcut plinul la averi ilicite şi vor simţi nevoia de a se proteja. Atunci, şi numai atunci, vor deveni cei mai aprigi susţinători ai legii, singura care ar putea trasa un zid între ei şi restul fraierilor, ca să-i ţină departe de lumea lor. Îmi păstrez şi acum simţul umorului, deşi unii ar putea spune că este deplasat. Haideţi să inventariem câteva scandaluri în lumea bună. Cel al plagierii lucrărilor de doctorat şi al modului în care se încearcă salvarea făptaşilor este de tot hazul pentru cel ce nu simte nevoia să pună mâna pe par. Asta fie şi pentru că respectivii n-au un minim simţ al ridicolului. Păcăleala cu primenirea clasei politice este şi ea scandaloasă din mai multe puncte de vedere. Bunăoară, liderul PNL, Alina Gorghiu, pare dispusă să plagieze PSD, care a dat lovitura cu Gabriela Firea la Primăria Generală a Bucureştiului. Dumneaei vrea să le promoveze pe fiicele Evei în politică. Recent a fost acuzată că vrea să dea "Acces direct" şi să-şi aducă piţipoancele în politică şi, la pachet cu Klaus Iohannis, că ar instaura o anume dictatură în partid. Cei ce simt că riscă să "rămână fără coledzi" ţipă ca din gură de şarpe că sunt executaţi politic. Lucia Varga a demisionat de la conducerea Organizaţiei de Femei pentru că ar fi pe lista neagră a lui Ilie Bolojan, la Bihor şi n-ar mai prinde loc eligibil pe lista la parlamentare. Ludovic Orban deplânge pe pagina de socializare marginalizarea vechilor militanţi liberali, cu zeci de campanii la activ, care meritau - probabil - veşnica recunoştinţă. Gurul, venerabilul Mircea Ionescu Quintus, dă sentinţe definitive: "Niciodată PNL n-a fost mai puternic!" Chiar şi râsul-plânsul ăsta are partea lui de umor a cărei cromatică depinde de la membru la membru. PSD Argeş a promovat şi el figuri noi. Printre ele una care are în spate vreo 20.000 sindicalişti de la Dacia. Oare va cântări mai mult decât vedetele TV pe care le vrea Alina Gorghiu?...
Revenind la tema noastră, ştiu că mulţi dintre noi ne-am săturat de cei ce ne mint frumos, de teoreticienii îmbuibaţi ai abstractului, care nu ostenesc să ne aburească ori să ne umilească fără scrupule, chipurile pentru că ar urmări să ne trezească la realitate. Adevărul este că avem nevoie de practicieni şi nu de papagali tehnocraţi sau de altă natură, care trăiesc în sferele lor străine de ale noastre, fără să le ghiorăie burţile de foame. Dar mai sunt şi alţii care aşteaptă din partea oricui salvarea din marasmul în care i-a aruncat puturoşenia proprie. Şi ca să vă dau un exemplu local, voi invoca o întâmplare cu un tip care a avut ideea să vândă cu ani în urmă diplome de masoni. Să nu vă mire dacă la Curtea de Argeş a găsit nişte fraieri care să le cumpere! Care, însă, au avut simţul umorului şi s-au distrat realizând cum se lăsaseră prostiţi de unul pe care-l ştiau de derbedeu. Voi încheia amintindu-vă treaba aia cu cele două veşti - una bună şi alta rea. Pe care vă provoc să vi le daţi singuri, dar cu grijă, ca să nu descoperiţi că ambele sunt din a doua categorie. Pentru că atunci ne vom duce spre Legile lui Murphy şi ne va fi aproape imposibil să ne păstrăm simţul umorului!...
