Editorial LA ŢINTĂ - Un lux inutil pentru politicieni: procesele de conştiinţă!
Habar n-am şi sunt convins că nici nu contează prea mult câţi dintre narcisiştii noştri politicieni au auzit despre Madame de Stael. Tocmai de aceea, îmi iau măsuri de precauţie şi, pentru a nu fi acuzat că le-aş aduce injurii, spun de la bun început că a fost o elveţiancă născută în 1766 care, prin scrisul ei a influenţat, după ce a ajuns şi s-a remarcat la Paris, cultura europeană până în anul decesului, 1817. Dacă nu mă înşeală memoria, ei i se atribuie replica potrivit căreia arta ar fi un lux inutil. Iar cei ce se împăunează cu apartenenţa la clasa politică mioritică a vremurilor noastre, nu ostenesc să ne convingă de faptul că pentru ei cultura este un lux inutil. Fac această afirmaţie pornind de la acurateţea limbii în care-şi exprimă poziţiile preluate de pe SMS-urile transmise de PR-urile şefilor. (Atenţie: PR nu se traduce prin "paraşute" decât în minţile perverse sau frustrate!) Cât despre conştiinţă, n-are rost să vorbim, căci în cazul celor ce-şi ocupă timpul cu tot felul de combinaţii menite să le umple conturile, nu mai există timp material şi pentru povara asta!
N-am să mă întorc în timp, ca să exemplific cu situaţii de acum un sfert de veac. Mi-e de ajuns să revin la anul 2012, când am avut precedentele alegeri parlamentare. Pe-atunci făceam încă nişte emisiuni la postul de televiziune al trustului nostru media. Sunt convins că unii dintre cei ce le-au urmărit, n-au uitat cum se jurau cu mâna pe portofel, ţinând degetele încălicate unii dintre candidaţii la posturile de deputaţi sau senatori, susţinând că prioritatea zero va fi pentru ei interzicerea traseismului politic. După ce şi-au asigurat mandatele, jigodenia politică a continuat, căci s-au băgat cu toţii în hora mare a intereselor proprii, dansând pe muzica stăpânilor lor, care le livrează pe sub mână - potrivit obiceiurilor vechi - partiturile. Despre îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru oamenii de rând n-a mai fost timp, căci trebuiau săturate lăcomiile de pensii speciale, dar fără a neglija cumva avalanşa de privilegii pentru ei, politicienii. Lor nu le pasă dacă-i luăm în pleasnă că sunt inculţi cât timp au din plin cultura banului murdar, care - zic ei - nu miroase. Deci, mai are rost să vorbim despre conştiinţa celor pentru care noi nu contăm decât până când îi votăm?...
N-aş fi scris aceste rânduri dacă aş fi avut măcar un exemplu de parlamentar care, la sfârşitul mandatului, ar fi ieşit public şi ar fi declarat sincer că nu va mai candida, deoarece a ajuns la concluzia că patru ani de zile a încasat degeaba indemnizaţia şi că nu consideră moral să primească în continuare foloase necuvenite. Nu sunt atât de tâmpit încât să cred în poveşti cu Feţi-Frumoşi, Ilene Cosânzene sau în zmei răi care, de fapt, ar fi buni. Şi asta cu atât mai mult cu cât ştiu că toţi s-au agăţat cu dinţii de o poziţionare cât mai bună pe listele de candidaţi la alegerile din 11 decembrie. Iar atunci când n-au obţinut-o, s-au declarat victime, chiar ale tornadelor din mările sudului, de parc-ar fi fost condamnaţi la galere ori la lagăre de exterminare, când alţii mai tari în conturi sau mai supuşi şefilor i-au eliminat din cursă. Mie nu mi se rupe sufletul nici pentru ei şi nici pentru cei acuzaţi de corupţie şi alte fapte reprobabile, dar mă revoltă faptul că ţin morţiş să-şi asigure imunitatea parlamentară, în speranţa prescrierii unor fapte, dacă nu vor putea negocia să scape fie dându-şi complicii în gât, fie servind interesele puternicilor zilei. Sigur, toţi au dreptul de a beneficia de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea sentinţei finale. Dar - repet - moral ar fi să rămână la dispoziţia justiţiei căreia ei şi nu alţii i-au pus la dispoziţie instrumentele cu care lucrează. Aşa că, fără a generaliza, mi se pare că acest gen de politicieni conservă şi permanentizează deviza "Pentru neamul românesc, bucuros eu mă jăvresc!" Şi nu se dau în lături nici de la crimă, dacă se pune problema să-şi conserve ceea ce au, după cum există bănuieli fundamentate în câteva cazuri mai puţin mediatizate de vrednicele noastre televiziuni agreate de CNA decât graviditatea nu ştiu cărei dive ce aminteşte de povestea cu suitul scroafei în salcie sau a alteia, care trăieşte din plin drama de a-şi fi surprins amantul în flagrant delict amoros cu cea mai bună amică. Dumnezeu să mă ierte pentru că-mi iau libertatea de a-i judeca, dar asemenea specimene, eu nu pot vota în ruptul capului!
Dacă m-aţi întreba ce profil de parlamentar aş vota, aş răspunde fără ezitare că aş merge pe mâna celui care m-ar convinge că este şi va rămâne un om politic responsabil. În mintea mea, acesta ar fi caracterizat de Competenţă, Eficienţă şi Corectitudine. Acest CEC s-ar traduce prin capacitatea de a promova legi corecte şi cât mai puţin interpretabile, prin rapiditatea cu care ar obţine aplicarea lor pentru a recupera o parte cât mai semnificativă din prejudiciile provocate bugetului statului de către corupţii de ieri şi de azi şi de impunerea renunţării la privilegii, astfel încât toţi să fim egali în faţa legii. Deci, să dăm socoteală pentru faptele noastre toţi - de la judecător şi procuror până la ultimul împricinat, de la parlamentar şi membru al guvernului până la ultimul cerşetor sau hoţ de buzunare ori violator, tâlhar sau asasin - fără discriminare de sex, religie, etnie sau mai ştiu eu de ce altfel de subterfugii. Poate consideraţi că sunt naiv şi că trăiesc într-o lume onirică ori că am visat urât şi m-am lovit mai jos de stomac şi am luat-o pe arătură. E dreptul dvs. să credeţi orice, dar ca oameni pentru care procesele de conştiinţă n-au fost şi nu sunt un lux inutil, vă rog să nu vă grăbiţi cu sentinţele, ci să judecaţi drept consecinţele a ceea ce mi-aş dori eu. Altfel, iar o facem de oaie - vorba amicului Cucu, cel care cântă neostenit ca o pasăre pribeagă de ani şi ani pe craca lui şi puţini sunt cei dispuşi să încerce măcar să-i descifreze mesajul...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
