Editorial LA ŢINTĂ - PA, Europa!
Cam asta ne sugerează rezultatul alegerilor desfăşurate duminică în Republica Moldova. Candidatul rusofon Igor Dodon a câştigat fără drept de apel în faţa celui despre care se spunea că ar avea deschidere mai mare spre Europa, Maia Sandu. Dacă nu suntem prefăcuţi, trebuie să recunoaştem faptul că se anticipa acest rezultat. Tabăra dumneaei, definită - nu ştiu cu cât temei - drept partizană a apropierii de Uniunea Europeană şi interesată de unirea cu România, a pierdut. Povestea s-a repetat şi în Bulgaria, unde gen. Rumen Radev a fost ales preşedinte în competiţia cu Ţeţca Ţatceva. Dacă ne consolează cu ceva, păstrând totuşi proporţiile, şi în SUA, Donald Trump a bătut-o fără vreo jenă pe Hillary Clinton. Nu putem însă să-i acuzăm pe moldoveni, bulgari şi americani de misoginism. Foarte probabil că doamnele în cauză n-au reuşit să convingă electoratul că ar putea să facă faţă îndatoririlor funcţiilor de şefi ai statelor respective. Ceea ce poate fi îngrijorător pentru mulţi dintre noi este faptul că toţi cei trei câştigători de alegeri prezidenţiale sunt cunoscuţi ca admiratori ai lui Vladimir Putin şi, pe cale de consecinţă, gata să-i facă pe plac. Problema reală este imposibilitatea de a estima ce limite au concesiile pe care sunt dispuşi să le facă "dragului de Volodia", triplul învingător în meciul cu Europa şi America, Trump, Radev şi Dodon, dar mai ales consecinţele acestora. Îngrijorarea celor ce încă mai cred în democraţia clasică este legitimă, mai ales că începe să se contureze spectrul unui nou război. Că va fi rece sau cald, regional sau mondial, iarăşi nu se poate anticipa deocamdată. Oricum, ne aşteaptă vremuri grele pe toţi şi, în particular pe noi, românii, plasaţi prea aproape de zona de interese ale Rusiei.
Drama Basarabiei este deja prea cunoscută pentru a-i repeta povestea. Câteva amănunte nu pot fi însă ignorate. Stalin a rupt-o din trupul României Mari în vara anului 1940, pe baza pakt-ului Ribbentrop-Molotov, semnat la Moscova, în 23 august 1939, prin care s-a înţeles cu Hitler să-şi împartă şi Polonia. Politicienii noştri din acea vreme au cedat ultimatumului sovietic şi s-au retras dincoace de Prut. Tentativa de recuperare a teritoriilor prin participarea la războiul dus de Hitler contra lui Stalin ne-a plasat, după trădarea lui Winston Churchill, în sfera de interese a "ţarului roşu" de la Kremlin şi apoi, la încheierea războiului, România a fost bolşevizată forţat. Republica Moldova a intrat în componenţa fostei URSS, patrioţii români au fost exterminaţi prin gulagurile siberiene, iar cei ce au scăpat, au făcut pactul cu diavolul, lăsându-se rusificaţi. Situaţia a fost asemănătoare şi în ce-a mai rămas din România. După căderea lui Ceauşescu, la conducerea ţării noastre s-au perpetuat tot comuniştii duplicitari, deghizaţi în democraţi. Ion Iliescu nu numai că a fost primul grăbit să recunoască independenţa Republicii Moldova, dar au apărut mărturii că ar fi refuzat propunerea omologului de peste Prut, Mircea Snegur, de reunificare. N-a vrut să-l supere pe Gorbaciov sau pe Elţîn şi la fel au procedat şi urmaşii lui, când s-au trezit în faţa lui Putin, oricât au încercat ei să dea cu totul altă impresie, uitându-se cu un ochi la făină şi cu altul la slănină. Chestia cu dubla cetăţenie româno-moldoveană a fost altă diversiune politicianistă, la care s-a recurs pentru voturi. În privinţa unirii s-a practicat un joc la două capete atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău, dovedind că politicienii de pe ambele maluri ale Prutului au fost şi rămân fraţi în ticăloşie. Asta pentru că majoritatea am înţeles că interesul naţional cântăreşte fix cât cele personale ale VIP-urilor momentului. Nu ştiu care ar fi proporţia exactă a unioniştilor de la noi sau de la ei. La noi sunt o mână de patrioţi naivi, alta de tipi interesaţi de afaceri, iar restul sunt indiferenţi, ca să nu spun că nici nu şi-ar dori unirea cu cei de dincolo de Prut, care vin cu sărăcia şi problemele lor, ce se vor adăuga la ale noastre, nerezolvate de mai bine de un sfert de veac. La ei, cred că situaţia este similară, adăugându-i însă obligatoriu dihonia din tabăra unionistă, unde fiecare şefuţ vrea să fie el cel mai mare şi mai tare. Dovada cea mai bună a fost dată de compromisul prin care candidat la prezidenţiale a ajuns Maia Sandu. Dacă mai adăugăm faptul că şi ei au corupţii lor care n-ar vrea să fie călăriţi de ai noştri sau să intre în vizorul DNA, începe să se contureze un tablou ceva mai apropiat de realitate. Asta ca să nu mai spunem că interesul legitim al moldoveanului de rând este să trăiască şi el mai bine, nu ca fratele din România. Şi pentru asta este gata să facă orice compromis, fiindu-i indiferent dacă o va face sub umbrela Europei, Eurasiei sau Americii. Dar cum "papaşa" Putin e mai aproape şi-i ştie nu numai limba, dar şi feleşagul, sigur că i-a convenit mai mult decât compatriotul cu dublă cetăţenie Traian Băsescu. Şi a preferat să procedeze cu Europa şi România pe modelul copilului care-i dădea cu tifla Alinei Gorghiu când îi bătea în uşă să-i dea materiale de campanie electorală, care nici măcar nu erau de colorat. Aşa că a votat pentru Igor Dodon, fără să se mai întrebe dacă Maia Sandu a copiat strategia cuiva ori dacă putea să-i "pape" cineva sandvişul, despre care nu prea avea habar ce-o fi. A făcut crucea mare şi, ofticat, a scuipat peste umăr. Nu vă mai spun eu în ce direcţie, pentru că este logic, dacă umbla cu ochii după lumina răsărită pentru el de câteva generaţii numai de la Kremlin...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
