Punctul pe Y - Restauraţia neosecuristă şi rescrierea istoriei
Anunţul extinderii cercetărilor de către Parchetul General în dosarul Revoluţiei marchează lovitura decisivă pe care restauraţia neosecuristă o dă Republicii din 22 decembrie şi validarea, pe principiul enunţat de Iohannis (întâi procurorii şi pe urmă istoricii) a noii Republici a Procurorilor.
Din capul locului aş vrea să lămuresc ceva: campania anticorupţie este un lucru bun - poate cel mai bun care se întâmplă de un sfert de veac încoace. Anchetele derulate şi condamnările pronunţate au zguduit falsa platoşă de onorabilitate cu care se blindaseră profitorii marilor confuzii pe care le-a cunoscut, în evoluţia sa necontrolată, statul democratic. Iese tot mai mult la iveală ce înţelegeri oculte au generat apariţia noii clase de bogătaşi făcuţi pe seama jafului organizat căruia i-a căzut pradă banul public. Au lucrat şi lucrează la această operă numeroşi procurori oneşti şi încăpăţânaţi în a-şi face datoria. Toată stima pentru ei şi pentru ce realizează. Există însă şi o categorie - din păcate cea care determină evoluţii fundamentale - care s-a pus în slujba intereselor restauraţiei neosecuriste, cea care nu are obiectiv mai important decât rescrierea istoriei cu metode demne de "1984" al lui Orwell. Uneori am chiar impresia că cineva a alcătuit un îndrumar desprins din celebra carte prin care se ghidează operaţiunile de forţă.
Una dintre acestea - cea mai importantă - este anihilarea Revoluţiei ca fenomen istoric obiectiv. Ea vine după o altă campanie prin care s-a încercat, cu tenacitate, să se acrediteze ideea că adevărata revoluţie a avut loc în Piaţa Universităţii şi că de acolo se trag rădăcinile democraţiei. Revoluţia, privită ca o diversiune "securistă" sau ca o lovitură de stat, trebuie să dispară din tratatele pe care le vor redacta istoricii după ce procurorii îşi vor fi desăvârşit opera lor. Ancheta Parchetului General vizează, în mod pervers, autoritatea pe care ar fi deţinut-o noua "putere", la adăpostul şi cu conivenţa căreia s-ar fi produs şirul de victime înregistrate după momentul "zero". Şi pentru care trebuie să răspundă în faţa legii liderii de atunci. Transformaţi din eroi în călăi, aceştia deschid larg porţile spre o nouă interpretare a evenimentelor prin care cei care au pierdut startul, rămânând în case şi asistând la răsturnarea dictaturii comuniste în faţa televizorului, preiau ştafeta.
Paradoxul acestei anchete este că intenţionează să pedepsească însuşi actul prin care "ordinea de drept" a statului comunist a fost afectată, în virtutea unei legislaţii inexistente la acea oră: pentru că aceea veche nu mai era valabilă, iar una nouă nu fusese promulgată. Ce fel de autoritate putea să exercite noua formulă politică? Cu ce instrumente? Miza anchetei apare să fie aceea de a instala presupuse criterii de ordine în haosul care a persistat zile la rând. Era posibil aşa ceva?
Post factum era posibil. Era posibil orice! Dacă victoria Revoluţiei a fost pusă şi pe seama Securităţii, care l-a abandonat pe dictator, noua victorie împotriva Revoluţiei poate fi, de asemenea, pusă pe seama noii forţe neosecuriste, care o abandonează în favoarea unei restauraţii nerăbdătoare sa-şi aroge toate meritele în cel mai simplu mod: rescriind istoria cu mâna procurorilor.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
