Editorial LA ŢINTĂ: Parcul Naţional Făgăraş - o diversiune politică
Ţin să precizez de la bun început că aceasta este convingerea mea personală. Nu sunt decât un simplu observator a ceea ce se întâmplă, n-am acces la date confidenţiale şi m-am săturat să cer autorităţilor astfel de informaţii. De pildă, am cerut cu ani în urmă municipalităţii să ne comunice salariile unor şefi de firme sau servicii publice din subordine şi chiar am publicat cererea respectivă pe prima pagină din ARGEŞ EXPRES. Dacă aţi primit dvs., cititorii, vreun răspuns, am primit şi noi! Faptul că sunt factori de decizie care-şi permit să încalce legea şi să nu răspundă la solicitări ce vizează informaţii de interes public, fără a suferi consecinţele prevăzute de lege, dă măsura statului de drept de la noi. Consilierii locali de la Curtea de Argeş au cerut de ani de zile conducerii primăriei să impună celor aflaţi în subordine, care sunt obligaţi prin lege să aibă site-uri, să-şi publice declaraţiile de avere şi interese. Nu s-a întâmplat minunea şi "secretoşii" n-au fost cumva sancţionaţi. Aşa că de ce ne-am mai osteni să cerem ceva de la unii plasaţi mai sus în ierarhie?...
Revenind la "cestiunea importantă la ordinea zilei", ideea cu parcul naţional din Munţii Făgăraş nu e nouă. Ea a apărut cu mulţi ani în urmă ca o talpă pusă proiectului de dezvoltare turistică a Văii Argeşului. Omul de afaceri Dumitru Grecu poate povesti destule despre geneza şi vechimea lui, mai ales că a reuşit să acceseze fonduri europene pe un proiect personal, prin care a dovedit că turismul de pe Valea Argeşului are perspective solide, care pot aduce beneficii imense judeţului nostru şi cetăţenilor săi. Nu vreau să cred total acuzaţiile politico-electorale conform cărora s-a dorit şi s-a reuşit în mare parte anihilarea puterii economice de care dispunea Argeşul în perioada comunistă. Acum putea fi reanimat prin turismul care, adăugat producţiei de autoturisme, ar fi putut reprezenta revenirea la normalitate. În mod clar însă nu s-a dorit, pentru că au fost interese puternice să fie dus acest judeţ în rândul celor second-hand! Din 1990 şi până în prezent a pierdut Petrochimia, ARO şi sute, dacă nu mii de unităţi economice, privatizate şmechereşte, ca să nu spunem tâlhărite la drumul mare de infractori cu gulere albe, beneficiarii fie a lipsei legilor clare, fie a unora cu dedicaţie, având valabilitatea limitată până la rezolvarea problemelor "băieţilor deştepţi". Concomitent, a fost jefuit şi de instituţii transferate te miri pe unde, deoarece n-a avut cine să-l apere, căci politicienii noştri au fost nişte păcate amărâte comparativ cu alţii. Se ştie deja ce s-a întâmplat cu autostrada Piteşti-Sibiu, cum s-a tras criminal de timp, deşi era finanţată cu fonduri europene, căci reprezenta o necesitate în legarea centrului de sud-estul Europei. De ani de zile este şi rămâne argument de campanie electorală şi n-a fost măcar plimbat cu cătuşe la mâini vreunul dintre vinovaţii de această situaţie. La fel s-a întâmplat şi cu Proiectul Moliviş: s-a bătut pasul pe loc, pentru că erau interese să nu devină această zonă concurentă a Văii Prahovei, unde mulţi afacerişti din partide sau cu legături politice aveau interese solide, traduse prin munţi de bani. Atunci a apărut ideea cu Parcul Naţional Făgăraş, repusă pe tapet ori de câte ori era nevoie. N-am să inventariez acum acuzaţiile aduse celor ce s-au ocupat de acest proiect şi nici n-am să mă întreb fals mirat de ce Dumnezeu nu s-au finalizat cercetările acestora şi soluţionarea cazului. Nu merită ca asupra cuiva să plutească la nesfârşit acuzaţii de corupţie neprobate. Iar dacă sunt reale, trebuie să fie duşi vinovaţii la locul lor şi să se recupereze prejudiciile! Ca orice om normal, mă revolt când ştiu că de mai bine de un an de zile se depreciază pe la Căpăţâneni şi aiurea nişte instalaţii care trebuiau montate pe pârtiile de la Molivişu. Ele au costat bani grei, iar angajaţii de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară încasează lună de lună nişte salarii, ocupându-se de mutatul unor hârtii sau de alte chestii considerate foarte importante pentru justificarea sumelor ce le intră în buzunare, după dispariţia muştelor din birouri odată cu venirea sezonului rece.
La Molivişu nu se va schia nici anul acesta, dar alunecăm din nou pe bananele proiectului parcului, susţinut de Ministerul Mediului. Cine ştie cât de cât ce presupune un astfel de parc, pomenesc despre stoparea oricăror investiţii sau intervenţii ale omului, poate chiar şi a păşunatului alpin, pentru a conserva cadrul natural. Când a izbucnit scandalul cu dezastrul ecologic produs de distrugerea cursurilor de apă Capra şi Buda, pentru obţinerea de certificate verzi prin microhidrocentrale, denunţat acum câţiva ani de prof. Ovidiu Mihuţ, n-a scos cineva la bătaie proiectul acesta. Şi nici nu s-a formalizat, la noi, deoarece dezastrul se produsese într-un areal protejat. Dar s-au sesizat structuri ale U.E. după cele scrise în paginile acestui ziar şi scandalul din presă stârnit. Ministrul Mediului de atunci s-a prefăcut că a uitat limba română şi a bombănit ceva în graiul maicii sale maghiare, iar cel de acum, care vine din Prahova (!?!...), propune dezbaterea proiectului Parcului Naţional Făgăraş, idee susţinută foarte puternic de o fundaţie cu care a avut legături solide cândva şi care primeşte bani din străinătate. Iar faptul că un om cu reputaţia lui Alex Găvan a anunţat public că nu mai vrea să fie consilier onorific al ministrului Mediului, delimitându-se clar de poziţiile sale este - pentru mine - un semnal ce nu poate fi ignorat.
Chiar şi fără a continua, este evident pe ce-mi bazez convingerea că ne aflăm în faţa unei diversiuni politice menite să îngroape un proiect benefic pentru Argeş. Este părerea mea şi mi-o exprim după ce am urmărit emisiunea-dezbatere, transmisă în seara de 18 noiembrie de TVR, din care aflam că d-na ministru Paşca-Palmer vrea o consultare publică pe marginea proiectului pe care l-a îmbrăţişat. Aştept să văd şi reacţia partidelor angrenate în campania electorală pentru parlamentarele de luna viitoare, ca să ştim şi noi pe ce picior dansăm...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
