Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 06:02

Editorial LA ŢINTĂ - Spălarea creierelor

Sunt unul dintre cei care s-au născut, au crescut şi au fost educaţi în timpul societăţii socialiste multilateral dezvoltate. În plus, trăind în Argeş, judeţul cobai din timpul comunismului, aveam plasată pe peretele clasei lozinca potrivit căruia era cel al cinstei, onoarei şi demnităţii socialiste. În numele sau sub acoperirea ei - foarte corect, de altfel - profesorul meu de fizică m-a "articulat" cu nota 1 pentru că-i "suflasem" unei colege răspunsul la o întrebare când dumnealui o scosese la tablă ca s-o asculte. Pentru că am un deosebit respect pentru dascălii mei, n-am să-i acuz în bloc că ne-au spălat creierele îndoctrinându-ne cu principiile socialismului ştiinţific sau ale comunismului. Şi asta pentru că au fost unii care îndrăzneau să ne vorbească - atât cât puteau - despre silnicia cu care ni se răpiseră teritorii româneşti de către Imperiul Ţarist sau ni se vârâse pe gât bolşevismul. Oameni ca profesorii de Istorie Nicolae Trăznea sau Petre Hirică merită mulţumirile noastre pentru că nu ne-au lăsat să cădem în capcana propagandei partinice şi, într-un fel sau altul, ne-au sădit în suflete îndoiala asupra corectitudinii susţinerii fără limite a cultului mesianic al personalităţii "celui mai iubit fiu al poporului român". Dar la fel de bine trebuie să recunosc că mi-am luat diploma de bacalaureat la un liceu care ajunsese vestit peste hotarele a cinci sau mai multe judeţe pentru că era un soi de Mecca pentru activiştii de partid ce aveau nevoie de patalama, dacă voiau să rămână pe posturile pe care se cocoţaseră. Nu-i vorbă, de unii dintre ei ne băteam joc crunt, noi, elevii de la zi, cu acea inconştientă răutate a adolescenţei care nu putea ierta posibilitatea de a se răzbuna cumva pe nişte tipi needucaţi, în faţa cărora însă părinţii noştri stăteau în poziţie de drepţi, săracii de ei. Mai apoi, am auzit pe la posturile de radio străine care făceau lecturi din cartea "Orizonturi roşii" scrisă de fostul general de Securitate, Pacepa, despre spălarea creierelor practicată ştiinţific în instituţii cu misiuni speciale. 

În decembrie 1989 m-am crucit văzând cum s-au lepădat trepăduşii de Ceauşescu şi de comunism, cum îşi rupeau carnetele de partid şi cum pozau care mai de care în victime ale sistemului. Despre aşa-zisa disidenţă nici n-are rost să mai vorbesc acum, după ce s-au dat la iveală destule lucruri mizerabile. Dar nu pot uita că în 22 decembrie 1989, când am ajuns la primăria din Curtea de Argeş pe la ora 15.00 şi am văzut ce lupte se dădeau pentru microfon pe copertina de deasupra intrării, m-am scârbit. Şi i-am zis unui amic să plecăm acasă, căci acolo se adunaseră prea multe "iude", care nu mai ştiau cum să scuipe unde linseseră cu numai câteva ore înainte, când îi chemau pe subordonaţi să se solidarizeze cu ordinele criminale date de Ceauşescu pentru a fi ucişi cei ce nu-l mai doreau în fruntea partidului şi statului... Peste ani am aflat mai multe din dedesubturile întâmplărilor din interiorul primăriei noastre, lucruri nu chiar de laudă şi, oricum, care nu prea justifică obţinerea certificatelor de revoluţionari. Chiar şi acum, dacă s-ar face un sondaj corect pe stradă, majoritatea concitadinilor ar susţine că la Curtea de Argeş n-a fost revoluţie în 1989. Totuşi, avem în oraş revoluţionari care au nişte drepturi la care veteranii de război care s-au chinuit pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial nici măcar nu îndrăznesc să viseze! 

Din 1990 şi până în prezent s-a continuat în democraţia originală iliesciană spălarea creierelor românilor prin intermediul mijloacelor mass-media. Şi cum la pâine toţi guvernanţii noştri au fost zgârciţi, ne-au dat din plin scandaluri, ne-au implementat corupţie generalizată, mascarade judiciare, crime, violuri, pedofilie, drepturile minorităţilor de tot felul, inclusiv sexuale, ale animalelor - într-un cuvânt, ne-au vândut ţara bucată cu bucată la preţuri de dumping şi ne-au prostit într-un hal-nehal, transformându-ne într-o naţiune de oameni cu nevoi speciale, mai interesaţi să ştie cât costă ţâţele false, poşetele sau pantofii nu ştiu cărei dive de circumstanţă, şi nu ceea ce s-ar putea pune pe masa copiilor flămânzi. Şi-atunci este limpede că s-a urmărit scăderea capacităţii noastre de discernământ, iar rezultatul se poate cuantifica în modul în care noi votăm de ani de zile plini de speranţă şi rămânem numai cu înjuratul, după. Repet: haideţi să vedem cum alegem corect pe 11 decembrie, cerând corectitudine exemplară din partea celor ce vor număra voturile. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It