Editorial LA ŢINTĂ - Efectul Placebo
Am primit recent un apel telefonic de la un om care-mi este drag, pentru că este implicat total în viaţa comunităţii şi nu rămâne indiferent la suferinţele semenilor. De ani de zile, de când lucrez în presă, a sărit aproape la fiecare campanie umanitară să dea o mână de ajutor celor aflaţi în situaţii dificile. Apelul primit viza cazul lui Răzvan, elevul de la Şcoala "Basarab I", care a fost crunt lovit de o boală pe care majoritatea dintre noi evită şi să-i pronunţe numele. Pentru că dumnealui a ţinut să-şi păstreze anonimatul, nu-i voi pomeni numele, aşa cum am procedat şi cu alţii. Pe scurt, mi-a mărturisit că este interesat de Efectul Placebo şi ar vrea să-l încerce şi la Răzvan. În această idee, a cerut să luăm legătura cu el la spitalul bucureştean unde face citostatice în aceste zile şi să-l rugăm să treacă pe o foaie de hârtie cinci lucruri pe care şi le-ar dori de Moş Nicolae şi de Moş Crăciun. Pusă în plic sigilat, aceasta trebuia să ajungă la dumnealui, care se va strădui să-i îndeplinească dorinţele. Ideea era să-i asigure băiatului întărirea încrederii că nu este lăsat să-şi ducă singur povara suferinţei. Efectul Placebo are în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române următoarele definiţii: "Medicament sau preparat prescris fie pentru a-i face plăcere pacientului, fie în scopuri experimentale pentru a-i studia efectele şi reacţiile psihice ale subiectului"; "Substanţă-martor în farmacologie pentru testarea unui produs nou înainte de a fi pus în circulaţie". În mod evident, extrapolând, amicul meu are dreptate: acest efect poate avea rezultate benefice nu numai asupra psihicului lui Răzvan, dar chiar şi asupra celui propriu. Fac această afirmaţie bazându-mă pe declaraţia altui sprijinitor al băiatului care, după ce a depus o sumă de bani în contul bunicii Dumitra, îmi spunea cât de împăcat sufleteşte se simte după respectivul gest!
Sigur că Efectul Placebo se poate întinde şi asupra politicii. Minciunile pe baza cărora unii sau alţii au reuşit să facă rotaţia cadrelor la guvernare mai bine de un sfert de secol s-au bazat pe incapacitatea noastră de a vedea dincolo de lungul nasului şi de a crede fără a cerceta păcăleala din lozinca "Nu ne vindem ţara!". Suntem de condamnat că ne-am resemnat, descoperind că a fost dată de pomană străinilor şi că am perseverat în prostie. Habar n-am dacă de la tătuca Iliescu vine diversiunea cu originea aşa-zis românească a lui Putin, care s-ar fi numit, de fapt, Putină şi s-ar trage dintr-unul dintre oştenii cu care Dimitrie Cantemir s-ar fi dus în exilul rusesc, la ţarul Petru cel Mare, în 1711, după ce mâncaseră bătaie de la turci, la Stănileşti, pe Prut. Nu cumva intenţia este aceea de a ne împăca senini cu gândul că Republica Moldova va rămâne pe mai departe în braţele Moscovei, pentru că, la urma-urmei, şi preşedintele rus ar fi tot de-al nostru?... La fel, m-a amuzat teribil chestia cu nu ştiu ce sondaje ar credita USR-ul cu 19% şi PNL cu 18%. Şi mi-am zis că acele sondaje s-au făcut doar în Bucureşti, pentru că altfel nu văd cine l-ar vota în Argeş pe Nicuşor Dan mai repede decât pe Alina Gorghiu sau decât pe băştinaşul Ion Popa. Şi asta nu neapărat din patriotismul local care nu poate fi neglijat, la urma-urmei, într-o zonă în care candidatul dacă n-are habar unde este Momaia, Măluşelul sau Valea Sasului este taxat drept venetic şi i se întoarce spatele atât la propriu, cât şi la figurat. Nu exclud nici varianta ca sondajele acelea să fi fost scoase pe piaţă ca un Efect Placebo pentru Clotilde Armand. Elementul de credibilitate indispensabil îl oferă cele 40 procente atribuite PSD-ului în intenţia de vot. Chiar dacă-i cad mustăţile unui şef de la ALDE - şi nu mă refer la candidatul de pe locul doi la Senat - nu m-a mai interesat dacă dumnealor, ca şi PMP, PRU şi alte curiozităţi angrenate în cursa electorală, au sau nu şanse să nu rămână în faţa uşilor parlamentare închise, oricâte lături se vor vărsa în capetele protagoniştilor de diverse culori politice. Singura chestie care m-ar interesa, în spiritul Efectului Placebo, ar fi nominalizarea a trei aşteptări ale alegătorilor obligatorii pentru viitorii parlamentari. Dar nu de genul celei a rromului cu gura plină de aur, care-i spunea dentistului: "H-am venit, mânca-ţ-aş, să-mi pui halarmă!..."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
