Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 19:49

Editorial LA ŢINTĂ - S-a deschis Cutia Pandorei în România!

Orice spirit cât de cât lucid înţelege acest lucru. Trăim într-o harababură indusă cu scopul precis de a ne slăbi ţara! Interesele forţelor oculte o vor trecută în rândul celor second-hand. Şi nu de ieri sau de alaltăieri, ci de ani şi ani de zile. Aici au găsit cei interesaţi terenul propice, pentru că nu mai avem mari caractere în eşaloanele superioare ale conducerii ţării. Dacă ne uităm în urmă la ceea ce s-a întâmplat din 1990 şi până în prezent, avem îngrozitor de multe exemple de cozi de topor care au slujit interese străine, ca să-şi umple buzunarele proprii. Majoritatea celor care ne-au guvernat au fost slugile străinătăţii, care au tratat România ca pe o vacă de muls şi pe compatrioţi ca pe nişte sclavi, mizând pe prostia sau laşitatea lor. Iar faptul că n-a plătit cineva pentru şirul de ticăloşii prin care s-a distrus economia printr-un jaf nemilos, la care şi-au dat mâna "investitorii strategici" ridicaţi din eşaloanele de vârf ale PCR sau ale Securităţii cu cei veniţi de peste hotare, a încurajat perpetuarea planurilor sinistre ce urmăreau înrobirea noastră. Mineriadele şi toate celelalte mişcări care au dat impresia de ţară neguvernabilă, corupţia generalizată ocrotită politic, sărăcirea majorităţii populaţiei şi reînvierea fricii de securişti - totul pe fondul guvernărilor ineficiente şi chiar scandaloase pentru cei ce nu s-au lăsat tâmpiţi de propagande partinice - ne-au adus în situaţia actuală. Suntem de zece ani în U.E. şi viaţa celor mai mulţi dintre noi nu e mai bună decât înainte de 1 ianuarie 2007. Vina nu ne aparţine, iar cei ce ne-au condus nu vor să-şi asume partea de vină care le revine, preferând s-o dea pe "greaua moştenire". DNA-ul, cu SRI în spate, face legea prin politică, după ce Băsescu le-a dat undă verde să-l scape de adversari şi acum se oftică, bănuind că-l servesc pe Iohannis. Iar partidele politice sunt nişte adunături de şmecheri ce vor să se îmbogăţească peste noapte, Justiţia face pe oarba la propriu şi la figurat, iar dezbinarea rămâne cuvântul de ordine în toate componentele societăţii. Războiul rece dintre instituţiile statului îi şubrezesc temelia, iar edificiul său are nevoie nu de etichete de avertizare, ci de intervenţie decisă pentru a-l salva de la prăbuşire în ceasul al doisprezecelea.

Dar cine s-o facă?... Iohannis se visează autocrat, sfidează Constituţia simţindu-se sprijinit din interior de binomul serviciilor peste care tronează intangibilă "amazoana lui Băsescu", madam Kovesi, iar din exterior de Frau Merkel. Parlamentul a fost transformat într-o adunătură de ciudaţi ajunşi acolo pe prostia alegătorilor, dar care nu prea au curaj să-şi facă datoria. Preşedintele le râde-n nas dacă îndrăznesc să-l cheme la ordine, ştiind că nu-şi permit să-l suspende, pentru că în caz de demitere prin referendum, n-ar avea candidaţi la funcţia sa. Şi asta mai întâi pentru că liderii principalelor partide au tinichelele dosarelor atârnate de cozi de către servicii, iar apoi contextul politic european este delicat. PSD a ieşit câştigător al alegerilor din decembrie trecut pentru că a fost întărit de proasta guvernare a omului lui Iohannis, Cioloş. A venit cu un program de guvernare-beton, încântător pentru alegătorii-fomişti rupţi de realitate, căruia i-a dat aprobare şi ALDE, care nu prea avea aşa ceva. Numai că modul în care-l pune în aplicare este deja discutabil. Salarizarea unică pare să fi deschis Cutia Pandorei, căci adânceşte nedreptăţile existente din sistem. Toţi suntem de acord că este necesară o creştere a salariilor, dar modul în care sunt tratate categorii bugetare a stârnit deja revolte. Sistemul privat va trebui să suporte încă o dată aceste majorări, având angajaţi mai prost plătiţi decât cei de la stat. Dacă asta-i dreptate, apoi s-o ţină pentru ei! Ce s-ar face PSD şi ALDE dacă sistemul privat ar intra într-o grevă fiscală pe termen nedefinit, pentru că trebuie să plătească mereu oalele sparte de către slujbaşii statului?... Pe unde ar mai scoate cămaşa Dragnea, care are acum probleme interne cu predecesorul Ponta? Victoraş s-a pus în fruntea frondei, simţindu-se dat la o parte după ce la alegerile trecute jucase mai mult cartea PRU decât cea a PSD. Căruia acum îi pune diagnostic de boală incurabilă - dragnatita! După ce s-a făcut de poveste cu doctoratul plagiat, s-a trezit târât în alte dosare şi-i dă - în compensaţie - la flămânzări fostului tovarăş de drum politic, pe care-l ameninţă cu scindarea partidului, căci mai are şi el o mână de fani pe-acolo. Mai mult, ca să se martirizeze, i-a pus în faţă demisia în alb, pozând în omul demn, tratat necorespunzător după ce-a făcut atât de mult bine românilor. Baschetbalistul amator face pe gurul politic în războiul cu Liviu, după ce apărea în nişte fotografii în posturi jenant de slugarnice în faţa "periculosului procuror Portocală", cu şira spinării frântă în faţa piticaniei cu capul plin de vise erotice - dacă e să dăm crezare dezvăluirilor date pe posturile TV. Ponta se simte tare după ce s-a întâlnit cu Grindeanu, ca să-l lumineze cu sfaturile sale. Dacă premierul pesedist pus de Dragnea a devenit sau nu iluminat după ce a avut nişte sfaturi de taină şi cu Iohannis, numai viitorul ne va lămuri. Tăriceanu are şi el probleme cu justiţia, dar la vârsta lui nu-şi îngăduie să-l scape din ochi pe partenerul conservator Daniel Constantin, care a avut destul sânge în vene ca să-l bage la întristare pe mentorul său, Dan Voiculescu şi poate că n-ar ezita să spargă ALDE. Despre PNL sau USR nu merită să discutăm, căci respiră deocamdată prin branhiile lui Iohannis sau Dumnezeu mai ştie cine. România pare mai mult decât oricând o ţară a nimănui care-şi aşteaptă stăpânul s-o mântuie. Deci, în vremuri de răscruce pentru soarta Europei, noi am rămas singuri, la colţ de stradă, ca nişte copii ai nimănui, de parcă am trăi pe altă planetă, minunându-ne că ne-a blestemat norocul. Dacă nu-i chemăm la ordine urgent pe cei ce i-am votat şi nu le impunem să-şi facă datoria, apoi chiar că suntem pierduţi!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It