Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 19:50

Editorial LA ŢINTĂ: "Profeţii despre trecut" - cu S.O.V. în rolul răposatului Brucan

 Interviul acordat de către fostul omnipotent Sorin Ovidiu Vântu din spatele gratiilor jurnalistului Radu Banciu a picat în mijlocul unei perioade extrem de agitate din istoria noastră recentă. Cine-a fost S.O.V., cel care la un moment dat afirma că ar avea în buzunarele sale încăpătoare cam 4% din banii românilor, nu mai este nevoie de explicat. Tipul, oricum l-am lua, este un personaj de poveste, care şi-a folosit abilităţile de finanţist pentru a da nişte "tunuri" formidabile, ce n-ar fi fost posibile fără sprijin ocult extrem de puternic. Relaţiile sale din toate domeniile de activitate şi influenţa pe care a exercitat-o asupra politicii prin care s-au mişcat şi se mişcă încă toate cele în România, nu mai trebuie să fie demonstrate. Să ne amintim numai cum a pierdut lamentabil prezidenţialele din 2012 Mircea Geoană în faţa lui Băsescu, după ce s-a dat pe faţă vizita la ceas de noapte pe care i-o făcuse şi n-ar mai fi ceva de comentat. În compensaţie - probabil - acum îl laudă pe cel definit de către Ion Iliescu drept "prostănac"! Iar pe primul preşedinte de după 1990 îl consideră a fi un om bun, cinstit, consecvent şi îi atribuie meritul de a fi păstrat România întreagă. La fel, lui Adrian Năstase îi ridică statui în viaţă şi se miră că PSD nu face apel la "titanul" care este, pentru a-şi conserva puterea. "România a performat în timpul lui Adrian Năstase, iar faptul că a ajuns în UE i se datorează în mare parte. Ceea ce nu ştiu oamenii este că, acest om care a fost acuzat de corupţie, a fost silit să dea şpagă la Bruxelles pentru reuşită", susţine fostul mogul. Faţă de Liviu Dragnea şi Victor Ponta nu este la fel de îngăduitor. Actualului lider al PSD, care "a câştigat aproape singur ultimele alegeri parlamentare", îi prezice că va face puşcărie, pentru ordonanţa buclucaşă care a scos lumea în stradă. Şi asta pentru că l-ar "da în gât" ai lui, care ţin mai mult la propria lor piele şi l-ar fi denunţat! Victor Ponta este pur şi simplu desfiinţat şi ca om de către Sorin Ovidiu Vântu, care-l caracterizează drept slugă şi avertizează să ne ţinem departe de astfel de specimene intuitive, ce caută cu disperare să vină în întâmpinarea dorinţelor stăpânilor lor. Chestionat de reporter cam cine i-ar fi stăpânul, a răspuns cu cinism că mai uşor ar fi să spună cine nu!

Profeţiile lui S.O.V. sunt catastrofale şi pentru alţii. El dă ca sigură debarcarea lui Kovesi de la DNA, după cea a lui Coldea, de la SRI. Cheia - cică - s-ar afla la copiii unchiului Sam, după ce legiunile de John, Ben şi Jim au luat locul celor conduse de Ivan, Kostea şi Mişa. Lor le-ar datora Băsescu cele două mandate şi Iohannis pe cel obţinut tot peste noapte în 2014.

Să ne oprim deocamdată aici şi să încercăm să înţelegem cum stau lucrurile. Greu de spus cine a decis să dedice celor aflaţi la putere şlagărul "Aseară Vîntu bătea", dar este limpede pentru oricine nu este tâmpit că faptul în sine nu este întâmplător. Este limpede că s-a dorit transmiterea unor mesaje pentru cei avizaţi şi, totodată, să ne pună pe noi, ceilalţi, pe jar. Sorin Ovidiu Vântu n-a apărut din neant şi nici nu l-a apucat mâncărimea de limbă sau a simţit nevoia să se reîncarneze în "profetul din Dămăroia", pentru că nu ştiu dacă l-ar încânta o tăiere rituală împrejur... Cu ce scop, vom vedea la timpul potrivit. Trăim vremuri ciudate, în care parcă ne-am întors în timpurile de aur ale Securităţii, când ne temeam şi să respirăm. Trădarea, denunţul, întemniţarea adversarilor - sunt cele trei puncte pe care se bazează cei ce se visează veşniciţi la putere, fie că sunt nişte directoraşi de instituţie de stat din provincie, fie miniştri sau preşedinţi de camere parlamentare ori de ţară. De câtă impostură dau dovadă tot felul de pontoşi este evident când vedem cum aruncă pe ceilalţi vina pentru ce-au făcut tiriplicii ăştia băgaţi la colţ şi scoşi pe linie moartă, chinuiţi de orgasme intelectuale în faţa microfoanelor sau a paginilor de socializare. Orice asemănare cu concitadini nu este deloc întâmplătoare, căci avem şi noi "faliţii noştri", cu genealogie, trimişi cu misiuni precise, în câmpul tactic. Deci, staţi liniştiţi argeşeni: suntem în rândul lumii! Ceea ce mă linişteşte pe mine este faptul că identific nişte încercări certe de revenire la normalitatea repunerii meritocraţiei în drepturile sale. Şi spun asta după ce am aflat că avem un nou administrator public judeţean în persoana d-nei Maria Dinu, care ştie ce presupune această funcţie şi care - sunt convins - nu va fi numai un element de decor în fotografiile de la evenimente. Nu mă pot lăuda că o cunosc îndeajuns, dar ştiu că nu va merge pe ideea păguboasă cu "Ziua trece, leafa merge, noi muncim cu drag şi spor!" Sper să vedem de-acum încolo cât mai mulţi specialişti pe posturi de responsabilitate, nu "piloşi" ori colaboratori navetişti între malul Mării Negre şi Vârful Moldoveanu... Cine are minte să-nţeleagă - bine, cine nu - adio şi n-am cuvinte!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It