Editorial LA ŢINTĂ - Dreptul la sinucidere politică
La prima vedere, s-ar părea că mai toate partidele politice fac uz de acesta. Şi ar fi o nebunie să-l conteste cineva! PSD şi-a dorit pătimaş să pună mâna pe puterea executivă. A reuşit după alegerile din decembrie trecut, trăgând la remorcă ALDE, care-şi clama valoarea prin Călin Popescu Tăriceanu. În rest, până la ultimul membru, toţi trăiau în umbra sa. Recenta revoltă a lui Daniel Constantin şi modul în care a fost scos din circuit dovedeşte că a uza de acest drept la harakiri politic este sinonim cu tăierea crăcii de sub picioare. Guvernarea PSD-ALDE nu este însă nici pe departe ceea ce au visat românii însetaţi de dreptate socială. Ce-au primit prin Legea salarizării unitare şi prin alte măsuri propuse electoral, se cam ştie: guvernanţii de stânga promovează în continuare elitismul şi avantajele pentru cei ce contează în mintea celor aflaţi cu pâinea şi cuţitul pomenilor electorale în mână!
Să aruncăm o privire şi în grădina liberalilor aflaţi în opoziţie. Sâmbătă, la alegerea şefului organizaţiei de Bucureşti, Viorel Cataramă a şocat din nou: a propus privatizarea integrală a spitalelor şi a învăţământului superior, dar şi renunţarea la Legea 416, a venitului minim garantat pentru cetăţenii cu vârste cuprinse între 18 şi 62 ani, care pot munci, dar nu vor, deşi sunt o sumedenie de locuri de muncă vacante în România. Ca şi altădată, acesta i-a şocat chiar şi pe unii dintre colegii de partid din motive lesne de înţeles. Dar a fost mic copil pe lângă unicul candidat la şefia liberalilor bucureşteni, Cristian Buşoi care, după cum era de aşteptat, a avut sâmbătă "o victorie strălucită", după o competiţie acerbă cu umbrele înaintaşilor, liberali autentici, care n-ar fi acceptat o astfel de mascaradă de democraţie cu rădăcini bolşevice. Micuţul care s-a făcut mare - politic vorbind - la umbra brusturilor politici contemporani, nu a stejarilor de altădată, pare a fi o copie nereuşită, chiar caricaturală a lui Emil Boc. Şi nu este o exagerare, câtă vreme şi-a dovedit o slugărnicie ruşinoasă faţă de Klaus Iohannis, susţinând că speră ca în 2019 să-şi plece celestele-i urechi la rugăminţile liberalilor de a candida la un nou mandat pe lista lor! Personal evit să mă întreb ce trupă şi-ar pune prezentul şi viitorul lor şi ale familiilor la bătaie ascultând chemarea lui Buşoi. Dacă preşedintele temporar de la Cotroceni nu s-ar fi delimitat clar de PNL după eşecul "cioloşiadei" la alegerile de anul trecut şi înaintea recentului summit de la Malta şi nu i-ar fi curtat pe cei de la USR, încercând să-l infiltreze printre ei pe Dacian Julien, mai treacă-meargă, dar aşa, să mă ierte Caragiale, care avea dreptate când spunea că "unde nu e moral, e corupţie şi o soţietate fără principii, va să zică că nu le are". (Orice parafrazare din partea noastră vizavi de acest subiect poate lămuri situaţia chiar şi pentru talibanii liberali sau de altă culoare politică.) Şi n-ar fi chiar o catastrofă, dacă Buşoi n-ar fi lăsat să se înţeleagă că ar vrea să ajungă liderul naţional al liberalilor, urmaş politic al Brătienilor, la Convenţia Naţională din 17 iunie. Unul dintre potenţialii contracandidaţi, Ludovic Orban, a transmis sâmbătă participanţilor la alegerile de la Bucureşti un mesaj similar cu al lui Buşoi. Dilema este dacă s-a cuminţit după ce a luat-o-n barbă pentru că a afişat atitudini de frondă ori dacă joacă acum inteligent, dând semnalul că nu se mai uşurează împotriva vântului distrugerii interne. Pentru mine este greu să mi-l închipui pe Ludovic Orban resemnat să pedaleze în plutonul impotenţilor politicieni din jurul său. N-am să spun ce bănuiesc, pentru că nu vreau să încurc strategiile cuiva. Dar n-am să nu remarc că, la ora actuală, PNL nu poate fi decât o Rosinantă răpciugoasă pentru Klaus Iohannis în turnirul electoral din 2019 pentru un nou mandat la Cotroceni, câtă vreme se situează sub nivelul "mucuşorilor" de la USR, care l-au trimis la plimbare cu "cioloşelul" lui cu tot! La fel de adevărat este şi că în cazul în care Ludovic Orban va câştiga şefia PNL, în 2020, preşedintele care consideră că "pentru a ne fi bine, trebuie să ne fie mai întâi foarte rău" şi care legitimează protestele stradale ilegale cu prezenţa şi cu declaraţiile sale, s-ar putea să-l încurce mai rău decât dacă s-ar face tovarăş de drum cu un Don Quijote pedestru. Şi asta indiferent cine i-ar fi Sancho Panza! Acum, când liberalii au schimbat-o la ordinul lui Iohannis pe Alina Gorghiu cu Raluca Turcan, par condamnaţi la seppuku (harakiri), având ca perspectivă numai depăşirea guvernanţilor la gafe. Imaginea PNL în ochii românilor scârbiţi de politicianisme este a unei adunături de urmaşi debusolaţi ai lui Trahanache, Zoe, Caţavencu, Farfuridi şi Brânzovenescu, aflată într-o disperată căutare a unor Agamiţă Dandanache. Iar dacă nu vor avea curajul să-şi facă repede curăţenie în ograda proprie, apelând la sânge proaspăt din teritoriu unde - slavă Domnului! - mai e ceva sămânţă de liberali autentici, n-au decât să organizeze o ceremonie de renunţare colectivă la pretenţii politice şi să facă afaceri, teren pe care pesediştii deja i-au depăşit şi le dau clasă! Paradoxal ar fi faptul că atunci când au fost la guvernare, liberalii au aplicat măsuri social-democrate, iar cel ce le-a implementat, Tăriceanu, s-a dus repede cu căciula-n mână la Ponta, când s-a rupt USL-ul, ca să-l ia şi pe el în căruţa guvernării. Din punct de vedere liberal, a fost şi aceea o sinucidere politică parţială, câtă vreme pesediştii guvernează acum aplicând măsuri de dreapta. Să notăm că preşedintele Senatului este deja un personaj fabulos care, deşi nu are statut de nemuritor politic, poate aspira la cel de Elodia, după ce va dispărea din peisajul public!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
