Editorial LA ŢINTĂ - O şansă pentru România: condamnaţi puturoşenia!
Acesta mi se pare a fi unul dintre comandamentele naţionale prioritare pentru România. Marea majoritate a populaţiei a ajuns să trăiască la limita subzistenţei din cauza tolerării existenţei puturoşeniei stipendiate de stat din banii celor care muncesc. Chiar dacă această concluzie le sună celor vizaţi ca o sentinţă, pentru mine reprezintă un truism. Cultul muncii a fost distrus de către comunişti. În timpul socialismului multilateral dezvoltat - inclusiv în ceea ce priveşte ticăloşiile de tot felul - politrucii şi membrii de partid cu funcţii de conducere obţinute nu pe merite, ci pe apartenenţa la formula politică unică şi, deci, dominantă, erau privilegiaţi împreună cu familiile lor. La fel se întâmpla şi cu "ciripitorii la organe" sau la şefi, cu lingăii de toate neamurile. Pentru ei se desfiinţase legea nescrisă a pământului: "Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă să nu fie!" Cei din afara categoriei privilegiaţilor care se găseau la toate nivelurile ierarhiei sociale se mulţumeau cu firimiturile de la masa bogaţilor. Da, nu greşesc, căci şi sistemul comunist a avut nobilimea sau cel puţin burghezia lui! Teama de Securitate şi de celelalte organe de represiune i-a făcut pe cei mai mulţi compatrioţi să tacă şi să înghită, adaptându-se sistemului. S-au consolat cu gândul că au unde să lucreze, ca să nu moară de foame cu familii cu tot şi au făcut sport naţional din fentarea muncii. Aşa s-a născut zicala care funcţionează şi azi - "Ăştia se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim!" Este deja celebru angajamentul politrucului dintr-o şedinţă de organizaţie de bază comunistă: "Vom munci şi zece ani, tovarăşi, ca să facem cincinalul în patru ani şi jumătate şi să respectăm indicaţiile mult iubitului şi stimatului Nicolae Ceauşescu!"
Care s-a dus, dar vechile năravuri s-au păstrat. Multipartitismul nu putea apărea dacă nu era alimentat cu cadre de fostul PCR. Iar cei mai mulţi dintre cei care "au schimbat oiştea" erau colaboratori într-un fel sau altul ai fostei Securităţi. Moştenitoarea sa a uzat din plin după 1990 de sistemul recrutărilor şi al agenţilor acoperiţi infiltraţi în toate sectoarele de activitate. După primul deceniu aşa-zis liber de comunism, spaima de început a împuţiţilor în puturoşenie, care fuseseră vătafi pe averea poporului, furată de comunişti şi tremurau să nu cumva să zboare din posturile călduţe în care se plafonaseră din lipsă de activitate specifică, s-a risipit. Şi asta cu atât mai mult cu cât s-a găsit un geniu pregătit pe vremea lui nea Nicu să găsească soluţia pentru a câştiga ieftin voturi prin ceea ce s-a numit Legea venitului minim garantat. Prin ea s-a mai legiferat o dată în plus puturoşenia! Pe piaţa muncii este o jale de nedescris, pentru că apetitul pentru lucru este doar mimat. O dovedesc din plin bursele locurilor de muncă, ofertele firmelor şi lipsa de interes a şomerilor. Ei merg la burse numai pentru a căpăta adeverinţele de căutători de locuri de muncă, documentele care le permit primarilor să le acorde în continuare acel colac de salvare al venitului garantat de stat celor ce le pute munca. Culmea cinismului: după ce refuză ofertele, nu se sfiesc să spună că au venit doar după acele adeverinţe! Sunt masă de manevră electorală, dar totul e bine, cât timp s-ar putea să fie şi mai rău, nu?... Iar dacă mai dau şi de un primar mai omenos sau mai lacom de voturi, munca în folosul comunităţii la care îi obligă legea pe beneficiari devine un moft. Sigur că nu primesc pe nenorocitul de minim garantat nişte sume de speriat, dar e mai mult decât nimic! Lui i se adaugă însă avantajele rezultate din acordarea subvenţiilor pentru încălzire şi alte mici pomeni de sărbători, pentru că - nu-i aşa? - cei ce nu iubesc munca fizică, dacă tot au timp berechet la dispoziţie, trudesc să aducă pe lume cât mai mulţi copii, pentru alocaţiile de stat, de susţinere şi ce-o mai pica. Nu mai vorbesc despre faptul că unii lucrează "la negru", fac evaziune fiscală şi iau foloase necuvenite pentru că starea lor materială este cu totul alta decât cea evidenţiată pe hârtie. Alt canal de scurgere a banilor publici este cel al pensionaţilor pe motive medicale justificate cu diagnostice măsluite - după cum s-a dovedit de mai multe ori decât ar fi de acceptat. Şi nu în ultimul rând, trebuie să luăm în calcul şi armatele de birocraţi din sistemul bugetar, care plimbă câte-o hârtie dintr-un birou în altul, respectând principiul "ziua trece, leafa merge, noi muncim cu drag şi spor". Nu produc, dar consumă şi aşteaptă cu încredere noile măriri de salarii promise de guvernanţi, pentru că nu pot fi neglijaţi ca masă de manevră electorală. Să mai spun cât se chinuiesc patronii să găsească lucrători sau gospodarii ce-şi câştigă existenţa slugărind pământul?... N-o fac, pentru că mi-e teamă că nu m-ar asculta cine trebuie!
Mărturisesc că sunt revoltat de această situaţie şi am impresia că guvernanţii continuă să ne sfideze pe noi, cei ce muncim mai ales în sistemul privat şi le oferim prin taxele şi impozitele plătite din salarii de râs faţă de cele ale bugetarilor posibilitatea ca privilegiaţii lor să huzurească în continuare, făcându-şi blazon din puturoşenie. Pentru sistemul privat, cel care alimentează bugetele statului, nu se prevăd şi nu se aplică măsuri de sprijin, fiind considerat doar o nenorocită vacă de muls. Aşa nu se mai poate! Personal sunt de acord cu propunerea avansată public sâmbătă de către Viorel Cataramă, aceea de a suspenda aplicarea prevederilor Legii 416, a venitului minim garantat, pentru cei apţi de muncă ce nu sunt înregistraţi căutători de locuri de muncă şi aş completa-o cu prevederea obligativităţii angajării în maxim un an de zile. Cum se aude că se vor mări şi alocaţiile de stat, propun ca măririle respective să se aplice strict celor aflaţi în câmpul muncii, şi nu stâlpilor de cârciumi sau practicanţilor de cerşetorie, indiferent de forma sub care s-ar prezenta. Guvernanţii ar trebui să-şi scoată birocraţii din birouri şi să ia la puricat şi dosarele de pensionare din motive medicale măcar din ultimii zece ani, dacă vor cu adevărat să aibă bani pentru măririle promise pensionarilor cinstiţi, ce abia-şi mai duc viaţa de pe o zi pe alta. Iertat să fiu, dar dacă nu schimbăm macazul repunând munca în drepturile fireşti şi nu mizăm pe meritocraţie, nu mai avem vreo şansă în această Românie, transformată în instituţie filantropică pentru puturoşi, escroci şi alte păcate amărâte!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
