Editorial LA ŢINTĂ - Sunaţi alarmele de calamitate!
După ani şi ani, recent a venit ordin de la împărăţie şi au prins glas sirenele de alarmă în toată ţara. Oamenii care habar n-aveau de ce, s-au cam speriat. Cei care au prins evenimentele din 1989 sau pe cele mai vechi, s-au întors în trecut, au început să caute pe cer avioane ruseşti, rachete ori au ciulit urechile să audă vuietul apelor dezlănţuite ca atunci când se auzise că s-a rupt Barajul Vidraru, pe vremea lui Ceauşescu, când - de fapt - se blocase o vană şi puhoaiele făcuseră prăpăd pe Valea Argeşului. Din fericire, n-a fost aşa, nu am avut de înfruntat nici măcar un cutremur ca acela din 4 martie 1977, când au fugit clienţii din cârciumi uitând să mai achite consumaţiile. Pur şi simplu a fost o alarmă de exerciţiu, ca să se verifice funcţionarea sirenelor de alarmă, care n-au fost furate, deteriorate sau care ar trebui declasate şi înlocuite. Iniţiativa a fost bună, căci nu strică să fii avertizat din timp că vine Aghiuţă să te ia, pentru că nu există dispozitive antisoartă! Oricum, sirenele costă mai puţin, pentru că sunt o groază de firme care dacă nu le produc, cel puţin ştiu de unde să le ia şi mai ales să le plaseze pe contracte cu dedicaţie politică - dacă e să dăm crezare bârfelor care circulă sau acuzaţiilor din dosarele întocmite de procurorii DNA - pe care se bate atâta monedă pe la posturile de televiziune cu răspândire naţională.
Din punctul meu de vedere, ar trebui să sune permanent alarmele de calamitate, pentru că vuvuzelele din presă nu fac mare lucru câtă vreme nu se mişcă lucrurile în direcţia clarificărilor aşteptate de ani de zile de amărăştenii care împuşcă francul şi se bucură de fiecare dată când vine primăvara şi apare frunza de fag sau bolbotinele, ca să aibă cu ce să-şi mai păcălească foamea. Căci setea de dreptate, nici Dumnezeu nu le-ar mai putea-o strânge, la câtă frustrare au strâns văzând cum s-au îmbogăţit unii peste noapte. Şi nu din afaceri, ci din salariul de la stat, cum îi stă bine bugetarului cinstit, care abia aşteaptă creşterile salariale anunţate de Sfântuliţa Lia Olguţa (Vasilescu). Păi n-ar fi cazul să sune alarma de calamitate în tot sistemul privat, cel care aduce bani reali la bugetele locale şi la cel naţional din taxele şi impozitele plătite cu regularitate din frica de a nu da de belea? Că tovarăşul stat este neiertător cu rău-platnicul şi îngăduitor cu el însuşi, când îşi face pomana să recunoască faptul că l-a supraimpozitat pe cetăţean. Care amărăştean - că' altfel nu-l pot caracteriza - descoperă atunci, la modul practic, diferenţa între capital şi muncă, adică între banii în plus pe care-i varsă în necunoştinţă de cauză drept în visteria statului şi chinul de a şi-i recupera după luni de zile. Pentru el pot suna şi trâmbiţele Ierihonului, căci statul va rămâne surd la proteste. C-aşa-i românul când se jigodeşte!...
Cred că este cazul să mărturisesc păcatul de a mă fi amuzat auzindu-l pe ginerele familiei Ceauşescu, Mircea Oprean, acuzându-l pe Traian Băsescu de tot felul de bişniţăreli făcute sub umbrela Securităţii, pe vremea când era "sculă" la Anvers sau Antwerpen - dacă preferaţi - că' şi-aşa e acelaşi lucru spus altfel, tot aşa cum acum agenţii sub acoperire folosiţi acum de serviciile noastre secrete atât de diversificate sunt numiţi tot securişti. Să mai pomenesc despre dezvăluirile lui Dan Andronic ori ale lui Marean Vanghelie vizavi de secretele câştigării alegerilor prezidenţiale din 2009 ori de modul în care fostul preşedinte Băsescu l-a pus la punct pe profesorul de la Politehnică, Oprean, după ce spusese că avusese "lipici" la coana Leana?... Din păcate, la noi s-a perpetuat cutuma ca unii să fie deasupra legii, deşi atitudinea este clar anticonstituţională, deci ilegală. Şi n-am să dau exemple de la vârf, pentru că argeşeanului de rând, cel care ca şi mine se întreabă de unde neamul nevoii să facă rost de banii necesari achitării facturilor ce constituie esenţa vieţii civilizate a timpului nostru, i s-a făcut lehamite văzând cum se acoperă rahaturile afacerilor unora sau altora din cei pe care-i cunoaşte, chipurile din necesitatea de a se termina odată cu scandalurile. Pentru cei ce decid aşa ceva, sirenele n-ar rebui să sune decât să ne cheme la muncă pe fraierii de noi, pentru a avea ei liniştea că vor putea să-şi încaseze salariile şi pensiile mărite prin legea care n-a rezolvat mare lucru din nedreptăţile trecutului ci, mai degrabă, a mărit prăpastia dintre privilegiaţi "multilimbişti" care ştiu să respecte dreptul seniorului şi fomiştii care vorbesc o singură limbă, cu accente tot mai dramatice. Ferească Dumnezeu sau cine-o putea ca sirenele astea să sune curând alarma de calamitate socială!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
