Editorial LA ŢINTĂ - "Răzvane, bagă-ţi picioarele, dom'le, şi pleacă de la AQUATERM!"
Apelul i se adresează public consilierului juridic Răzvan Bădescu. Dumnealui a ameninţat în şedinţa A.G.A. de miercuri după-amiază că-şi ia jucăriile şi pleacă din firmă cu toată echipa. N-a impresionat pe cineva nici măcar când şi-a plâns de milă că l-ar fi terorizat interlopii oraşului, care i-ar fi pus pistolul la tâmplă, de parcă ar fi fost nişte sirieni sau membri ai ISIS. Dacă este aşa - şi eu n-am cum dovedi contrariul - nu mă îndoiesc că la vremea respectivă a depus o plângere la Poliţie sau la organele abilitate, solicitând ordine de restricţie pentru ticăloşii ăia care i-au ameninţat viaţa. Iar dacă n-a făcut-o, înseamnă că a avut alte motive! Eu nu pot merge cu gândul până în punctul în care m-aş întreba dacă nu cumva a încălcat nişte înţelegeri, caz care ar explica situaţia dramatică în care susţine că s-ar fi aflat. Pentru că, din câte am citit eu, chiar şi mafioţii au un cod al onoarei şi nu se iau ca boala de om sănătos. Iar ameninţarea că pleacă împreună cu echipa şi-l lasă pe noul director, Gabriel Nastea, cu fundu-n balta izvorâtă din reţelele gestionate crăpate, a fost un exces de zel. Mie mi s-a părut a fi şantaj pe faţă şi tocmai de aceea îl provoc public pe Răzvan să-şi ducă intenţia la îndeplinire, dovedind că este om serios şi nu face gargară. Atunci vom vedea dacă va fi urmat de cineva dintre cei cu care spune că ar face echipă sau dacă se vor lepăda de el. Plecarea anunţată ar dovedi că Nastea are o opoziţie internă în societatea care, sunt sigur, nu va muri fără Răzvan Bădescu şi cei ce l-ar putea urma. Dar nu va pleca nici el şi nici altcineva, căci ar fi prea riscant din motive lesne de înţeles.
Dovada rezidă în ceea ce s-a întâmplat miercuri. Înaintea şedinţei A.G.A., la Muzeul Municipal a fost un eveniment la care a semnat prezent şi Răzvan Bădescu alături de Ion Şerban şi Ionel Păunescu. Cineva m-a informat că, la ieşire, Păunescu i-ar fi mărturisit lui Bădescu intenţia de a cere un audit pe anul trecut la AQUATERM. Atunci juristul şi-a uitat calitatea şi i-a descărcat îndrăzneţului în cap o vidanjă cu dejecţii asezonate de sfinte scule şi alte fineţuri. Mai mult, a strigat că, dacă tot vrea audituri, să le facă şi la celelalte societăţi şi servicii publice din subordinea administraţiei publice locale din Curtea de Argeş, pentru că peste tot s-a lucrat la fel. Un răutăcios ar putea sugera că peste tot s-a furat, dar eu nu pot crede aşa ceva şi, până la proba contrarie, sunt tentat să cred că s-a greşit, din comoditate, prostie sau orice alt motiv - oricât de absurd ar părea. Ceea ce mă îngrijorează este faptul că Răzvan Bădescu a reacţionat ca un om încolţit şi, în încercarea de a se apăra, a făcut fleoşc cu mămăliga-n lapte, la modul cel mai neprofesionist cu putinţă pentru un licenţiat în Drept. Nu că ar fi pentru prima dată, dar faptul că ştie despre anumite practici de la alte firme şi servicii putea al dracului a tăinuire şi a favorizare a infractorului - dacă vor mai fi existând texte de lege care să incrimineze penal asemenea faptă. Este, dacă vreţi, un semnal de alarmă pentru ceilalţi directori din administraţia municipală, care dacă nu trag concluziile de rigoare şi nu reacţionează cerând ei înşişi audituri, pentru a putea apoi să se curăţe de bănuielile nefondate pe care le-a aruncat asupra onestităţii lor, sunt liberi să tragă ponoasele!
Ionel Păunescu a confirmat faptele atunci când a fost întrebat dacă informaţiile noastre despre reacţia nepotrivită a lui Bădescu erau sau nu corecte. Iar modul în care s-a comportat în şedinţa A.G.A. atunci când consilierul de la PAM chiar a propus audit şi pentru anul 2016 întăreşte convingerea că şi-a cam pierdut busola, fapt dovedit spre final, când a ridicat sus porumbelul păcii, angajându-se să-l sprijine până în pânzele albe pe Nastea, de parc-ar fi dat copy-paste după declaraţiile anterioare ale gurului său, Ion Bolovan! L-o fi crezut, nu l-o fi crezut, nu mai e problema mea. Cert este faptul că - moral, cel puţin - dumnealui era într-o situaţie de incompatibilitate, fiind angajat al societăţii. Iar după părerea mea de nespecialist în chichiţe juridice, ar fi fost mai bine să tacă şi să ofere clarificări în cazul în care i s-ar fi solicitat, mai ales că printre vinovaţii de starea deplorabilă a firmei, Nastea îi pomenise - pe baza auditului - doar pe fostul "general" şi pe directorul economic. Gafa enormă dovedeşte o anumită teamă pe care eu nu încerc să mi-o explic, pentru că m-ar duce la concluzii care i-ar fi total nefavorabile. În aceeaşi situaţie se afla şi Ştefan Dumitrache, cel care are un interes patrimonial, căci soţia este angajată la AQUATERM. Iar modul în care s-a expus în ultimul timp lângă Ion Bolovan şi susţinând-o pe directorul economic Lidia Popescu să-şi păstreze funcţia, poate fi cel puţin interpretabil. Astea şi multe altele mă determină să mă întreb ce interese neştiute se ascund în spatele atâtor manevre neortodoxe, prin care se neagă evidenţa şi se riscă penibilul?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
