Editorial LA ŢINTĂ - Unii sunt mai presus de lege!
Este un truism pe care-l acceptăm cu fatalismul propriu adoptat de noi, cei ce vieţuim ca vai de noi în "Eterna şi Fascinanta Românie". Nici nu ne mai pasă că există un principiu contrar înscris în Constituţie. Ne-am convins că a fost plasat acolo doar cu scopul de a ne fraieri. Exemple de împărţire a dreptăţii pe principiul greutăţii persoanelor în cauză - stabilit după averile etalate sau dovedite prin ceea ce dă consistenţă argumentelor probatorii, dar mai ales a lipsei acestora - găsim la fiecare pas. Eu nu sunt dintre cei care susţin cu tărie ideea prostituării justiţiei sau a altor componente ale statului de drept, subjugate intereselor oculte. Dar nu pot ignora ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc! Şi-atunci îmi pun nişte semne de întrebare, ca fiecare cetăţean onest, ajuns în pragul disperării. Pentru că aşa suntem cei mai mulţi dintre noi, cei care nu facem parte din cercuri de putere sau de interese ascunse, cei ce trăim de azi pe mâine, ca nişte navetişti între nevoi.
Ziua de 4 iulie s-a deschis în mass-media naţională cu subiecte suculente, începând cu situaţia de la DNA, continuând cu percheziţiile de la Curtea de Argeş pentru depistarea unor persoane care-şi procuraseră un trai uşor din cea mai veche meserie din lume şi sfârşind - să zicem - cu miile de mesaje de susţinere a unui preot-cântăreţ de prin Ardeal, acuzat de pedofilie. Toate aceste cazuri vizau încălcări ale prevederilor legilor în vigoare, oferind vulgului circul cu care guvernanţii încearcă de mii de ani să înlocuiască pâinea. Convingerea multora că s-a făcut şi că se mai face justiţie la comandă politică va fi greu de scos din mintea compatrioţilor. De ani de zile toţi politicienii "priponiţi" pentru corupţie sau alte chestii dezonorante urlă ca-n gură de şarpe că sunt victime ale unor răzbunări ale adversarilor. Iar cum aud de un nume cu rezonanţă vizat de organele de cercetare, cei mai mulţi dintre noi omit prezumţia de vinovăţie şi încearcă să descopere cine avea interesul să-l scoată în factor prim, excluzând posibitatea unor diversiuni pentru abaterea atenţiei publice de la chetiunile cu adevărat importante. Cât priveşte percheziţiile de la Curtea de Argeş, povestea cu peşti şi cu cocote trimise la "produs" poate fi şi ea parte componentă a unor posibile scenarii aplicate în acest scop, fie şi numai judecând după faptul că s-au amânat ani la rând măsurile aplicate abia în 4 iulie. Acest "Loverboy story" s-a banalizat pur şi simplu, pentru că în diverse variante există oriunde şi oricând. Ceea ce vreau eu să spun este că nu trăim într-o lume de Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Dacă faptele incriminate se vor proba, vom vedea... Trebuie să acceptăm însă ideea că - indiferent de finalitate - vinile trebuie împărţite cu cei care au lipsit tineretul de perspective de viitor. Pentru că, să mă ierte Dumnezeu, dar cam toţi liderii noştri politici se comportă ca nişte peşti, care coordonează reţele vaste de cocote masculine şi feminine! Numai că nu-i condamnă cineva pentru asemenea bagatele, considerate fireşti, câtă vreme rădăcinile activităţii sunt milenare. Şi n-o fac pentru că ei şi cei asemenea lor sunt consideraţi mai presus de lege, cel puţin până unde le este util celor ce deţin temporara putere lumească!
Nu ştiu dacă preotul-cântăreţ de muzică populară chiar este pederast şi pedofil. Şi nu m-aş hazarda să spun că va fi găsit vinovat şi condamnat de instanţele bisericeşti. Dar ştiu că există o dispută la nivel naţional, nesoluţionată, pe tema acceptării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Familia tradiţională constituită dintr-un bărbat şi o femeie, care era considerată drept celula de bază a societăţii, este zguduită astfel din temelii, dacă se vor accepta recomandările străine ce ne impun să înghiţim ce nu ne convine în casa noastră. Precizez că eu n-am ceva personal contra originalilor - ca să nu le spun altfel - şi câtă vreme nu-mi tulbură liniştea şi stau departe de mine, n-am treabă cu ei. Dar nu mă pot opri să nu mă gândesc că o lume care nu mai procreează este condamnată la pieire! Şi afirm cu tărie acest lucru, pentru că nu pot fi partizanul clonării umane, prin care am putea umple planeta cu urmaşi ai oiţei Dolly.
Personal consider că ne apropiem de ceasul al doisprezecelea şi că nu mai putem ignora ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Este de datoria noastră să luăm atitudine faţă de orice situaţie de anormalitate.
În paginile acestui cotidian am semnalat o sumedenie de cazuri. Acum şi aici am să evoc un exemplu, la care am fost martor împreună cu doi colegi acum câteva zile. De pe strada Nevers s-a înscris în curba din zona Cabinetului veterinar al doctorului Nelu Avrămescu, pe străduţa care duce spre Hotelul Posada, pe lângă sediul redacţiei noastre, un Logan branduit cu blazonul Poliţiei Municipale. Ne-am mirat văzând cât de chinuit a intrat în curbă automobilul respectiv, de parcă ar fi avut la volan un începător sau un copil care nu stăpânea arta şoferiei. Când a trecut pe lângă noi, am descoperit că la "manşa" bolidului era ditamai omul în uniformă. Şi ne-am lămurit de ce avusese dificultăţi în abordarea curbei: tipul avea mâna stângă ocupată cu telefonul mobil, la care purta o discuţie aprinsă, din câte-am bănuit judecând după gesticulaţia vie în care-i era prinsă mâna dreaptă, ce părăsise volanul. Fără îndoială, ar fi fost vai de mama şoferului civil care şi-ar fi permis o astfel de încălcare a legii! Dar cel ce se comporta ca un om al fărădelegii era exonerat de orice răspundere, nu-l vedea cineva şi nu-şi permitea să-l admonesteze măcar. De ce? Simplu: pentru că şi el face parte din gaşca privilegiată a celor plasaţi - cu temei sau fără - mai presus de lege!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
