Editorial LA ŢINTĂ - Ghemul catastrofal al intereselor
Trăim într-o ţară în care se recunoaşte fără reţineri că "interesul poartă fesul". Din păcate, se sugerează de fiecare dată că ar fi vorba despre interesele altora. Pentru că - nu-i aşa? - persoanele de faţă se exclud! Asta este o dilemă din care nu e uşor să ieşi. Şi trebuie să te împaci cu situaţia de fapt. Dacă nu eşti prea tupeist, ca să nu zic politician, vei evita să te baţi cu cărămida-n piept, pozând în Făt-Frumos sau în King Kong. Lăsând la o parte filozofia de doi bani, să apelăm la exemple directe şi să le analizăm corect şi fără patimă. Subsemnatul urmăresc ceea ce se întâmplă în legislativul municipal de vreo două decenii. Nu mă dau mare, dar cunosc destule istorii care mă ajută să înţeleg mai bine decât alţii mai lipsiţi de experienţă cum anume trebuie interpretate lucrurile. De pildă, una dintre cerinţele repetate, pentru că nu li s-a dat curs, a fost aceea a obligativităţii prezenţei şefilor de servicii şi compartimente din cadrul Primăriei Curtea de Argeş la şedinţele de legislativ. Aleşii locali şi-au motivat cererile prin nevoia de a primi lămuriri vizavi de anumite proiecte de hotărâri, astfel încât să poată vota în cunoştinţă de cauză, cu conştiinţa împăcată că-şi fac datoria fără greş. Numai că nu s-a prea găsit primarul care să aibă atâta curaj încât să le impună importanţilor funcţionari, care se cred coloana vertebrală a instituţiei, respectarea cerinţei aleşilor locali.
Haideţi să analizăm problema fără patimă şi cât de obiectiv putem! Funcţionarii primăriei ştiu că sunt protejaţi de lege şi e foarte greu să fie puşi pe liber. De aici până la convingerea că ar fi inamovibili este numai un pas pe care cei mai mulţi l-au parcurs de multă vreme cu mare bucurie. Fiecare dintre ei a înţeles că aleşii locali, începând cu primarul şi sfârşind cu ultimul consilier, sunt la mâna voturilor cetăţenilor, aşa că vin şi pleacă, în timp ce dumnealor, bugetarii - pe care unii îi categorisesc de lux - rămân! Acest adevăr îl înţeleg şi primarul sau viceprimarul, care ştiu să numere şi să socotească şi fără calculator numărul de voturi pe care l-ar câştiga sau l-ar pierde în cazul în care şi-ar permite să-şi supere subordonaţii. Faptul că la alegeri personalul din subordine, incluzând şi angajaţii din serviciile publice, ar putea decide cine va fi primarul şi cine pleacă acasă îi transformă pe onorabili în captivi ai sistemului. Este - dacă vreţi - un joc, ca să nu-i spun şantaj sentimental acceptat. Poate tocmai de aceea n-am prea auzit de cine ştie ce sancţiuni băneşti aplicate subordonaţilor, chiar dacă o meritau din plin. Chestia asta rămâne apanajul organelor de control exterioare. Eu pot cel mult să bănui cu câtă satisfacţie şi cât de apăsat ar putea semna primarul un document în acest sens, dacă s-ar şti că i s-a impus şi că n-ar avea cum să acorde iertare... Concluzionând pe partea de executiv, dacă a sperat cineva ca noua echipă să spargă tradiţia instituită în cei opt ani anteriori, are motive să cadă în disperare, pentru că totul curge în aceeaşi albie. Mărturisesc că n-am vreo satisfacţie pentru faptul că prin 2008 scriam în acest colţ de pagină ceva de genul: "Angajaţii din primărie duc o viaţă grozav de frumoasă, pentru că au scăpat de vocalizele de Tarzan ale lui Nicuţ şi de când e la cârmă Ninel Diaconu, fiecare vine la serviciu când poate, pleacă atunci când are nevoie şi nu-l mai bate pe vreunul gând de pensionare!..."
Foarte adevărat, mai sunt şi consilierii locali care nu-şi fac planuri să ajungă primari sau viceprimari, ce-şi iau libertatea de a deranja comodităţile funcţionarilor publici, solicitându-le prezenţa la şedinţe. Mai nou, vor şi rapoarte de activitate. "Pân-aici!" - au reacţionat unii dintre cei vizaţi, argumentând prin faptul că nu pot cere aşa ceva aceia care nu sunt în stare să respecte ei legea şi să depună astfel de documente, prin care să-şi justifice activitatea pe baza căreia îşi încasează lună de lună indemnizaţiile. Dacă suntem corecţi până la capăt, aici au dreptate funcţionarii din primărie, pentru că nu poţi să fii şi popă şi hoţ, în acelaşi timp - după cum ne învaţă o vorbă din bătrâni. Ne place sau nu, cam pe aici se închide cercul catastrofal al intereselor, fix în locul în care unii ne dovedesc că sunt mai presus de lege. Şi odată cu asta dovedim ce proşti am fost când i-am votat nu numai pe aleşii locali, ci şi pe cei din parlament, care nu pot sau nu vor să facă legile necesare pentru a-i putea zbura din posturile de responsabilitate pe cei care nu-şi fac datoria!
Dacă educaţia n-ar fi în suferinţă cam de multişor pe meleagurile noastre, n-am ezita să dăm respectul cuvenit valorilor. Asta ar însemna să preţuim munca acelora - tot mai puţini - care mai cred în binele comun şi care se chinuie să netezească drumul semenilor spre el. Numai că pentru masa uriaşă a celor comozi, astfel de specimene reprezintă un pericol. Şi sunt marginalizate! Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă de ce troglodiţi se înconjoară liderii noştri, indiferent de domeniul în care activează. Explicaţia este simplă: toţi vor să aibă lângă ei executanţi fără personalitate, idei sau iniţiative, căci altfel i-ar eclipsa! Ceea ce vă spun eu acum, prin pledoaria asta pentru competenţă, eficienţă şi corectitudine, seamănă a poezie, neînghiţită în vremurile prozaice în care trăim. Majoritatea celor în mijlocul cărora vieţuim preferă versuri din categoria "Duşmanii-mi poartă pică/ Că n-au valoarea mea..." Un ultim exemplu: prof. Andrei Grigorescu, directorul adjunct de la Forestier sau directorul Ioan Călinescu, de la Auto, sunt doi dintre dascălii tinerei generaţii care promovează un management educaţional raţional. Şi n-o fac de ieri sau de astăzi, ci dintotdeauna. Numai că s-au adresat ani la rând unor urechi care nu voiau să-i audă. Lăudabil este faptul că n-au renunţat, iar perseverenţa le-a adus rezultatele vizate, după cum se ştie. Ciudat pentru unii, de aceste roade nu ştiu dacă vor apuca să se bucure, deoarece se apropie de pensionare. La retragere vor avea conştiinţele liniştite că şi-au făcut datoria şi că alţii le vor duce mai departe ideile prin strategii îmbunătăţite, adaptate la realităţile zilei. Pentru mine asta se cheamă altruism, dar pentru cei cărora le-au deranjat lenea ancestrală, mă stăpânesc să mă pronunţ. Şi o fac cu inima uşoară, pentru că nu sunt parte a cercului catastrofal al intereselor mărunte, de gaşcă. Şi sunt convins că numai cu oameni de calibrul celor doi profesori putem merge mai departe, nu cu cei care înainte de a mişca un deget vor să ştie ce-ar avea de câştigat. Dumneavoastră ce credeţi, iubiţi cititori?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
