Editorial LA ŢINTĂ - Vorbe de duh şi anecdote de râsu'-plânsu'...
Cam între aceste limite se desfăşoară viaţa de zi cu zi a românului de rând. Mass-media îl bombardează zilnic cu informaţii contradictorii, a căror esenţă se răstoarnă de la oră la oră, de la zi la zi sau de la un post de televiziune la altul. Pe acolo se perindă tot felul de oficiali şi oficialităţi, care transmit nişte mesaje ce se bat cap în cap, privitoare la salarii, pensii - ordinare, sociale sau speciale - stârnind vijelii de gânduri, tunete, fulgere, grindină şi viituri în minţile mai slabe, gata să creadă orice şi interpretând tâmpeniile în modul personal care le-ar conveni. Apoi, toţi se declară dezamăgiţi, uitând că nici nu merită altceva!
S-o luăm metodic. Recent, în Argeş s-au distribuit nişte bani virtuali pentru materializarea unor proiecte depuse pe vestitul PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală). Suma este de peste 7.270 miliarde lei vechi, din care aproximativ 1.000 merg la spitalul proiectat să se construiască la Mioveni. Varianta oficială privind distribuţia sumelor a fost aceea a existenţei proiectelor depuse. Şi a fost repetată şi duminică unor primari nemulţumiţi de împărţeala politică a banilor, la Ziua comunei Muşăteşti, de către preşedintele Consiliului Judeţean, dr. Dan Manu şi de liderul PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca. Unul dintre ei a fost liberalul Nicolae Barbu, de la Valea Iaşului, care primise praful de pe tobă şi bătăi consolatoare pe umăr. Acesta era supărat de insuccesul înregistrat şi susţinea că dosarul pe care l-a depus era complet, cu cadastrări şi cu toate cele necesare pentru ca, în cazul în care ar fi primit "verde" la finanţare, ar fi putut da drumul la licitaţiile de execuţie a lucrărilor. Concluzia pe care a tras-o a fost aceea că guvernul flutură pe sub nasul primarilor nişte sume virtuale şi tocmai de aceea a căutat să dea finanţări celor ce nu au dosarele puse la punct şi mai au nevoie de luni de zile, dacă nu chiar ani, pentru a le definitiva. Timp în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate că apar şi ceva bani... Curată anecdotă, nu altceva! Mi-aduc aminte cum, acum câţiva ani, când trustul nostru avea şi post TV, într-o emisiune, fostul senator PDL Mircea Andrei lăuda iniţiativa Guvernului Boc de a lansa PNDI (Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii). Atunci, mă obsedase cu lauda peste măsură a guvernului său şi l-am întrebat direct pe onorabilul cum s-ar traduce - de fapt - acel Program Naţional de Dezvoltare al Infracţiunii. Asta, ca o vorbă de duh, bineînţeles!
Într-o situaţie asemănătoare cu Nicolae Barbu s-a regăsit şi primarul de la Corbi, Virgil Baciu, care se supărase pe impotenţa liberală din timpul Alinei Gorghiu şi decisese anul trecut să sprijine la parlamentare candidaţii ALDE. La acele alegeri, liberalii au suferit un fiasco în comuna condusă de Baciu, iar ALDE a înregistrat cel mai grozav scor din istorie în comuna de pe Valea Râului Doamnei. Greu de spus cu cât au contribuit acele voturi la obţinerea mandatului deputatului Andrei Gerea, dar este explicabil de ce primarul de la Corbi i-ar fi adresat nişte vorbe de duh liderului judeţean al ALDE, Simona Brătulescu. Dacă n-a fost aşa, înseamnă că totul este doar o anecdotă. Pontos până peste fire s-a dovedit a fi şi primarul nostru, Constantin Panţurescu. În campania electorală de anul trecut promitea că biroul său va fi în stradă. Parţial s-a ţinut de cuvânt: uşa biroului său este veşnic deschisă pentru omul venit din stradă, încât ai crede că acolo e un peron de gară! Nici dumnealui n-a dat lovitura cu banii primiţi pentru proiecte. Dacă a rămas cu buza friptă, nici nu mai contează dacă a avut sau nu proiecte ori dacă s-au epuizat cele vechi ale lui Ninel Diaconu. Oricum, conducerea judeţeană a partidului i-a tras clapa şi oricâte vorbe de duh i-ar adresa - că' e recunoscut ca maestru în domeniu - nu va acoperi golul dintre ce-a sperat şi ce-a câştigat! Vom vedea dacă la şedinţa de legislativ de astăzi îşi va valorifica abilităţile. Şi apropo de promisiunea cu biroul în stradă, poate ar fi cazul s-o reformuleze pentru al doilea an al mandatului şi să-l stabilească în Parcul Fântâna lul Manole, la umbra directorului Ioan Ghiţă, şeful infrastructurii rutiere locale, racolat de la PNL pe "ordonanţa traseismului limitat" a şefului suprem al PSD, Liviu Dragnea. Locul acela istoric ar fi potrivit şi pentru ceva serbări câmpeneşti nocturne, unde ar putea să se (re)producă la "ierbar" alt solist al partidului, Gigi Iordăchescu, despre care chiar dumnealui - primarul - spunea într-o şedinţă de consiliu că ar cânta şi gratis. Şi cum nu l-a contrazis cineva, înseamnă că asta nu mai e o anecdotă...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
