Editorial LA ŢINTĂ - Pe mâna cui încredinţăm educaţia copiilor noştri?...
Aceasta este una dintre întrebările existenţiale la care aşteptăm răspuns din partea aleşilor noştri. Cărora li se rupe în 3,14 la pătrat de viitorul naţiei, dependent de pregătirea tinerelor generaţii, câtă vreme lor le merge bine, cu pensiile speciale pe care şi le-au votat şi cu sumedenia de privilegii pe care au avut grijă să şi-o asigure. Din Olimpul Puterii ne scuipă-n cap pe noi, cei pe spinarea cărora s-au căţărat pe funcţii, după ce ne-au înşelat cu promisiuni dintre cele mai generoase, pe care n-aveau de gând să şi le onoreze. În Codul penal, aşa cum este el, asta se numeşte înşelăciune. Iar infracţiunea incriminată îmbracă obligatoriu forma infamantă a repetării parcă la nesfârşit, care în orice ţară normală se constituie într-o circumstanţă agravantă. Deci, este România o ţară normală sau numai pretinde că este civilizată, câtă vreme se promovează incultura ce favorizează impostura în toate domeniile de activitate?...
N-am să vă plictisesc cu exemple de care dvs. vă loviţi zi de zi şi ceas de ceas, atunci când nevoia vă pune faţă în faţă cu bugetarii care au în atribuţiunile de serviciu dialogul permanent cu cetăţeanul. Şi care uită că nu sunt stăpânii acestuia, tot aşa cum uită şi cealaltă parte că trebuie să existe solicitudine şi colaborare, dacă vrem să avem relaţii civilizate şi reciproc avantajoase. Deocamdată acestea rămân doar un vis şi asta din cauza racilelor sistemului de învăţământ. Care de prin 1948 încoace se tot reformează, fiecare ministru având ambiţia să demonstreze că e mai deştept decât predecesorul. După 1990, această tendinţă s-a exacerbat, iar rezultatul poate primi un singur calificativ: haos! Ne plângem că se schimbă sistemul de la an la an, de la lună la lună, că apar tot felul de chestii curioase, chiar caraghioase, de genul manualelor pentru Sport, ce vor să înlocuiască mişcarea fizică, dar în fapt nu urmăresc decât umplerea buzunarelor pretinşilor guru ce se vor recunoscuţi teoreticieni absoluţi ai câştigurilor uşoare, bineînţeles. Şi sigur că vor reuşi, pentru că din bănuţii ăia, o parte semnificativă va intra şi în puşculiţe de partid!
Mă opresc aici cu teoretizarea, pentru că tot practica ne omoară. În fiecare an urmăresc cu mare curiozitate rezultatele examenelor de titularizare ale profesorilor. Şi mi-e jenă că trebuie să mă repet, dar unele sunt de-a dreptul catastrofale. Ideea acestui material a pornit tocmai de la astfel de rezultate, privind "performanţele" înregistrate de cei ce visează să fie profesori suplinitori şi pe care le prezentăm în ediţia de astăzi a ziarului nostru. Vă rog să vă aruncaţi măcar o privire fugară asupra lor şi să trageţi concluziile de rigoare. Nu de alta, dar sunt situaţii de-a dreptul scandaloase, cu note obţinute la Limba şi literatura română de astfel de candidaţi, ce pornesc de la 1,30, urcă apoi la 2,00, 3,70, 3,80, 4,05, 4,80 - dar ajung şi la 9,80! Limita superioară demonstrează clar că oamenii care au respect faţă de ei înşişi şi faţă de cei din jur se pregătesc la modul cel mai serios cu putinţă, pentru că dumnealor cred în menirea pe care şi-au asumat-o şi nu s-au prezentat la examen doar ca să încerce apa cu degetul şi, pe cât posibil, să dea lovitura vieţii, asigurându-şi în ciuda neştiinţei un loc onorabil în societate şi un salariu grozav, comparativ cu noaptea de smoală din minţile lor. Mărturisesc cu firesc disconfort mental faţă de ruşinea candidaţilor la titularizare că am rămas cu impresia că unii dintre dumnealor - prea mulţi, după gustul meu! - dau impresia unor repetenţi care aspiră scandalos la titluri de doctori docenţi!... Pentru că, s-avem scuzare, în conştiinţa multora dintre noi, un candidat la postul de profesor sau suplinitor de Limba şi literatura română care primeşte la examen nota de 1,30, 2,00, 2,30 sau oricare alta sub 5,00, este analfabet! Şi n-o spun cu autoritatea celui care a fost la o fază naţională a olimpiadei de specialitate sau cu a celui care a luat 10,00 la bacalaureat, ci cu aceea a părintelui care a avut profesori buni, şi el, şi fiul lui. Pe toţi aceştia îi respectăm şi-i vom pomeni cu recunoştinţă. Despre cei ce s-au făcut acum şi în ultimii ani de râs, prefer să nu mă pronunţ, pentru că aş fi poate mai dur decât mi-ar permite educaţia. Dar trebuie să recunoaştem cu toţii că asemenea rebuturi umane n-au ce căuta în învăţământ. Şi asta pentru că n-au cum să-i înveţe pe alţii ceea ce ei nu ştiu, oricât de bine dotaţi fizic sau sub raport de relaţii şi susţinere politică ar fi!
N-o să închei înainte de a preciza că am destui prieteni în rândul castei dascălilor care-şi respectă meseria şi care, pentru comportamentul exemplar la şcoală şi în societate, sunt respectaţi de comunitate, chiar dacă sunt cotaţi ceva mai "ciufuţi". Ştiu multe lucruri mai puţin de laudă care se petrec în sistemul în care există pervertiri similare celor din alte sectoare ale vieţii economico-sociale sau cultural-religioase. Dar nu vreau să pomenesc acum despre ele, cum mi-e silă să zic ceva şi despre uşile din dos în care bat atâţia neştiuţi dinspre noi. Pentru că mă doare mai abitir faptul că un nou an şcolar bate la uşă şi noi n-avem profesori suplinitori de Doamne-ajută nici măcar la Sport, unde unii s-au făcut de cacao după ce au luat note de 2,30! Dac-aş vrea să fiu răutăcios, i-aş recomanda ministrului Educaţiei Naţionale să le pună pe catastrofele astea să cumpere manualele acelea controversate, pentru a învăţa măcar să citească, dacă la mişcare o fac cu cele trei viteze molcome - "înşet", "înşetişor" şi "dilăc". Dar sunt atât de revoltat încât mă mărginesc să propun să le interzică prin lege să mai candideze la posturi de profesori acelora ce n-au avut ca elevi sau ca studenţi medii de peste 8,00 la materiile pe care vor să le predea! Nu de alta, dar ţara asta are nevoie şi de lucrători pentru care "carte multă nu se cere", nu neapărat de proşti cu diplome ce vor să epateze, fără a-şi merita cu ceva salariile!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
