Editorial LA ŢINTĂ - Virgil Baciu refuză să se lase martirizat de nerecunoştinţa celor pentru care s-a sacrificat deja!
Cam aşa s-ar putea traduce anunţul făcut sâmbătă, la Întâlnirea Fiilor satului Poenărei de către primarul Virgil Baciu. Ctitorul evenimentului ajuns la ediţia a XIV-a a făcut o mărturisire publică de-a dreptul zguduitoare pentru mulţi dintre cei care îl cunosc: a spus răspicat că nu crede că-şi va duce la bun sfârşit acest al doilea mandat public şi că 99% nu va mai candida la un altul în 2020! Mărturisesc că şi pe mine m-a prins oarecum pe picior greşit, deşi aveam oarece semnale despre lehamitea căreia îi căzuse pradă în ultimul timp. Acum ştiu că unii oameni l-au dezamăgit mai mult decât mi-aş putea închipui, dacă l-au determinat pe un luptător ca el să se lepede de ei. Şi l-am înţeles pe partea care ţine de refuzul de a face la nesfârşit compromisuri care nu sunt necesare, dacă nu-ţi permiţi să-ţi pierzi preţuirea de sine sau a celor care te iubesc cu adevărat.
Cu îngăduinţa dvs., să facem puţină istorie. Virgil Baciu este un tip care a pornit de jos şi a trudit să-şi construiască prin muncă treptele devenirii până când a ajuns la punctul în care a crezut că poate privi cu mai multă linişte decât alţii provocările zilei de mâine. Şi-a construit o afacere, o familie frumoasă, a crescut cu ea şi a crescut oameni lângă el. Dar n-a uitat şi nu şi-a renegat o clipă rădăcinile din satul Poenărei, pe care l-a descoperit prin 2004 agonizând. Atunci şi-a propus să-l treacă printr-o procedură urgentă de reanimare şi primul pas a fost acela de a organiza o întâlnire a fiilor satului în prima sâmbătă de după prăznuirea creştină a Adormirii Maicii Domnului. Ideea de bază era să finanţeze evenimentul desfăşurat sub Râpa cu Brazi, unde fusese ultimul adăpost al luptătorilor anticomunişti din nordul Argeşului timp de 10 ani, după care să predea ştafeta altor fii ai satului sau prietenilor acestora. Nu i-a reuşit, dar a continuat şi ani la rând a adus la aceste evenimente oameni de seamă ai culturii româneşti, fie că s-au numit Gheorghe Dinică, Paul Everac, acad. Gheorghe Păun, Alexandru Lulescu sau Ştefania Rareş. Aceşti oameni de seamă au adus la Poenărei prieteni care s-au îndrăgostit de locurile mirifice din satul care în perioada interbelică fusese numit oarecum persiflant "Picior de Paris", după ce-i modernizase drumul de acces fostul premier Armand Călinescu. Şi unii dintre ei au cumpărat pământ la Poenărei şi au început să-şi construiască acolo case, inclusiv de vacanţă. Satul a intrat astfel pe drumul revitalizării, dar Virgil a realizat că nu era, totuşi, de ajuns. Şi aşa a decis să-şi încununeze opera printr-o reuşită imposibilă dacă nu candida la postul de primar, căci întreaga comună avea nevoie de un tratament de şoc, fiind rămasă în urmă faţă de cele din vecinătate, în ciuda ajutoarelor pe care le oferise bisericilor şi oamenilor. Deşi ideea sa a fost privită cu scepticism de mulţi dintre apropiaţi, Virgil Baciu a candidat împotriva "valului USL" din 2012 şi a câştigat alegerile. Din prima clipă s-a apucat gospodăreşte de treabă, aşa cum a făcut toată viaţa lui, pentru că avea ambiţia de a dovedi că totul este posibil dacă vrei cu adevărat să faci ceea ce trebuie la timpul potrivit. Şi el a fost la Corbi omul potrivit la locul potrivit în ultimii 5 ani, perioadă pe care şi duşmanii o recunosc drept revoluţionară în ceea ce priveşte dezvoltarea localităţii! Primarul şi-a abandonat afacerile de la Bucureşti, de care se ocupă familia care a dat viaţă şi la cea mai mare investiţie din Corbi, acel Divertland, atât de căutat în ultimul timp de turişti.
Şi-atunci - veţi întreba dvs. - pentru ce să renunţe Virgil Baciu, dacă e adevărat ceea ce susţin unii că a făcut în 5 ani mai mult decât alţi primari în 20?... Pentru că el este prea mândru ca să se plângă, trebuie să bănuim ceea ce s-a întâmplat. "Benone" - aşa cum îl alintă cei care-l îndrăgesc şi-l preţuiesc, este un bun creştin, dar asta nu înseamnă că poate accepta să întoarcă la nesfâşit şi celălalt obraz pentru a fi pălmuit de ingratitudinea celor pentru care s-a sacrificat. Întreaga comună Corbi a întinerit în anii administraţiei sale, a fost adusă mai aproape de secolul în care trăim şi de civilizaţia europeană. Iar Poenăreii, cu atât mai mult, căci dacă în 2011 nu puteai ajunge la sărbătoarea satului decât cu mari eforturi pe un drum pe care fuseseră răsturnate pietre şi bolovani ce-ar fi disperat chiar şi care trase de bivoli, nu numai autovehicule, sâmbătă circulau pe biciclete tineri români şi străini costumaţi sportiv pe asfaltul proaspăt turnat şi marcat. Folclorul local spune că primarul Baciu a fost reclamat de unii dintre localnici pentru că a tras acolo şi apă şi că s-ar afla în procese cu cei ce nu-l înghit pentru că simt cum le scapă oamenii din mână şi nu-i mai pot exploata ca până acum. În ochii lor, Virgil reprezintă un pericol, pentru că dă celorlalţi libertatea care-i trimite pe ei acolo unde le e locul. Lăsat singur în bătaia vântului, primarul nu poate duce sacrificiul până la crucificarea pentru interese străine, deoarece n-a fost şi nu va fi un blasfemiator al celor sfinte. El rămâne un luptător, fapt dovedit de declaraţia că nu se va rupe de viaţa publică şi că este gata să-l consilieze pe cel ce i-ar cere sprijinul sau s-o ia de la capăt în alt loc, cu alţi oameni. Nu de alta, dar Virgil Baciu a fost şi rămâne un mare patriot, iar cântecul său de luptă este "Nu ne vindem ţara!" Şi fiţi siguri că el nu-şi va vinde nici speranţele că într-o zi, când ceilalţi se vor trezi la realitate, vom putea trăi cu toţii mai bine, dacă nu se poate s-o facem cum am visat cândva...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
