Editorial LA ŢINTĂ - O dată istorică pe nedrept uitată: 23 August!
La vremea copilăriei şi adolescenţei mele, la această dată se sărbătorea Ziua Naţională. La şcoală, învăţătorii şi profesorii se chinuiau să ne bage în cap ideea că la 23 August 1944 începuse revoluţia naţională antifascistă, prin arestarea mareşalului Antonescu, aliatul lui Hitler şi trecerea României în tabăra coaliţiei conduse de "părintele popoarelor", Stalin. Părinţii noştri evitau să vorbească despre ceea ce se întâmplase cu adevărat în acea zi, aşa că noi, cei mici, ascultam cântece patriotice gen "Stalin şi poporul rus/ Libertate ne-au adus". Şi un timp chiar am crezut că aşa fusese... Habar n-aveam că nu comuniştii jucaseră rolul principal în lovitura de stat de la Bucureşti, ci regele Mihai şi partidele istorice, care-l asiguraseră de sprijinul lor, prin Maniu şi Brătianu. Primele clarificări vizavi de acele momente ale istoriei noastre au venit ceva mai târziu, din partea unor profesori de Istorie care-şi asumaseră riscul de a spune partea de adevăr care li se permitea după ce Stalin căzuse victimă complotului foştilor complici în instaurarea dictaturii proprii prin promovarea internaţionalismului proletar. Destalinizarea lansată de Hruşciov a fost mai radicală în URSS decât în statele satelit, cum era România, din care comuniştii îl alungaseră pe rege, ţară pe care Churchill o vânduse înainte de sfârşitul măcelului mondial lui Stalin. La ei căzuse Beria, temutul şef al NKVD-ului, la noi, Dej s-a folosit de kominternişti ca Ana Pauker, Alexandru Nicolschi sau Walter Roman pentru a se scăpa de adversari gen Lucreţiu Pătrăşcanu. Ceauşescu, la rându-i, l-a pus la zid pe înaintaşul Dej pentru asasinarea lui Pătrăşcanu şi a altor "tovarăşi de drum", dar a urmat cu sfinţenie modelul stalinist, copiat de la Mao şi Kim Ir Sen. Dar astea nu ajungeau la omul de rând, care înghiţea pe nemestecate, de frică, propaganda din "Scânteia", orchestrată de Silviu Brucan şi alţi profitori ai noului regim, semidocţi care suprimau valorile adevărate ale neamului, ce nu avuseseră prudenţa să fugă peste hotare. Lumea se bucura de ziua liberă, se ducea la ordin să defileze şi să mănânce tradiţionalul mic asezonat cu berica, nu prea multă, ca să nu-şi dea frâu liber limbii şi să dispară fie definitiv, fie pentru ani lungi de lângă cei dragi.
Scriu aceste rânduri pentru că am considerat nedrept să ignorăm o dat istorică precum cea de 23 August. În ultimii ani a fost ostracizată, pentru că unii au vrut cu tot dinadinsul să-şi facă uitat trecutul comunist. Dar nu este drept ceea ce s-a întâmplat! Că ne place sau nu, atunci a început sfârşitul unei lumi în care trăiseră părinţii şi bunicii noştri. În acea zi s-a declanşat lupta pentru putere pe care a câştigat-o o mână de bolşevici sprijiniţi de trupele de ocupaţie ale Armatei Roşii. Gheorghe Gheorghiu Dej are, pe lângă multele sale păcate faţă de naţiune, ce ţin de distrugerea elitelor, şi meritul de a fi refuzat perpetuarea statutului de ţară eminamente agrară pe care ni-l destinase Hruşciov în cadrul fostului Consiliu de Ajutor Economic Reciproc (CAER) - acea piaţă comună a statelor din lagărul comunist. Şi, în plus, l-a păcălit pe liderul sovietic să-şi retragă trupele din România, ceea ce n-au mai reuşit omologi ai săi! Ceauşescu a continuat politica naţională, lăsându-se transformat într-un idol de politrucii săi şi de ambiţiile semidoctei sale soţii. Dar, să nu uităm, că pentru o perioadă, oamenii de rând au trăit ceva mai bine între 1965 şi 1971 sau 1972, când destule valori autentic româneşti au putut să-şi valorifice potenţialul şi să spargă garda privilegiaţilor regimului. "Stejarul de la Scorniceşti" a fost doborât de propriile-i ambiţii şi de ruperea definitivă de popor, fiind asasinat ca şi Antonescu de altă lovitură de stat, cea din decembrie 1989. Care ne-a întors la punctul de plecare - revenirea la capitalism. La care şi-au adus contribuţia atât Washingtonul, cât şi Moscova, dovadă fiind întâlnirea de la Malta dintre Bush senior şi Gorbaciov. Acolo s-au făcut nişte înţelegeri secrete despre care nu ştim decât că i-au pecetluit soarta lui Ceauşescu, şi, de ce nu, poate şi nouă. Secretele aşa-zisei revoluţii din decembrie 1989 vor rămâne tabu atâta timp cât le va conveni puternicilor lumii. Pentru noi e destul că am schimbat imnul şi data sărbătoririi zilei naţionale şi va fi cu atât mai bine cu cât vom uita zile cum sunt cele de 23 August 1944 sau 22 Decembrie 1989! Acum nu ne mai confruntăm cu pericolul internaţionalismului proletar promovat de comunişti, ci cu forma perversă a sa, globalizarea, pe care ne-o impune marele capital şi suntem disperaţi să ne găsim modelul de viaţă. Nu vreau să mă erijez în judecător al istoriei, pentru că nu ştiu care este cea adevărată. Dar nu uit că Nicolae Iorga spunea cândva că poporul care nu-şi cunoaşte istoria, nu are viitor. Iar aceeaşi istorie ne-a dovedit că atunci când îi ignorăm lecţiile, se repetă!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
