Editorial LA ŢINTĂ - Nu lăsaţi istoria neamului pe mâini străine!
Lansez acest apel în ziua în care se împlinesc 77 ani de la odiosul Diktat de la Viena, prin care Hitler şi Mussolini impuneau României cedarea nordului-vestului Transilvaniei către Ungaria horthystă. Pentru a evita războiul cu stăpânii de atunci ai Europei, s-a acceptat pierderea a 43.492 kmp din teritoriu şi a 2.667.000 locuitori, din care 50,20% erau români şi doar 37,10% unguri. În 5 septembrie, trupele maghiare luau în stăpânire teritoriul ca şi cum l-ar fi cucerit. Răzbunarea pentru Unirea cea Mare, de la 1918, a fost cumplită, iar mărturie stau masacrarea populaţiei civile în localităţi precum Trăsnea, Ip, Moisei, Ciumărna, Şimleul Silvaniei, Zalău, Camăr, Cosmiciul de Sus, Huedin, Cluj, Mureşenii de Câmpie, Cătina, Belin, Zăbala, Breţca, Sărmaş şi Prundu Bîrgăului. Era, de fapt, al doilea rapt teritorial impus de puternicii timpului României, deoarece în 26 şi 27 iunie, Viaceslav Molotov, comisarul sovietic pentru politică externă al lui Stalin, îi înmânase ambasadorului nostru la Moscova, Gheorghe Davidescu, ultimatumuri prin care Kremlinul ne cerea să plecăm din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei. În Consiliul de Coroană convocat de Carol al II-lea, doar şase voturi fuseseră pentru respingerea cererii sovietice. Consecinţa: trupele şi administraţia noastră s-au retras din acele teritorii în suprafaţă de 50.762 kmp şi populate de circa 4.000.000 locuitori, în majoritate români. Nici acolo aceştia n-au fost scutiţi de răzbunarea bolşevicilor, căci destui dintre cei ce au scăpat de gloanţe în prima fază au fost trimişi în Siberia sau au fost strămutaţi în imensitatea teritoriului sovietic. România Mare şi-a încetat existenţa după ce la 13 septembrie 1940, Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei - 7.000 kmp şi circa 400.000 locuitori. În fapt era vorba despre judeţele Durostor şi Caliacra şi oraşele Silistra, Turtucaia, Bazargic, Balcic şi Cavarna.
Am rememorat aceste date pentru că eu privesc ziua de 30 august ca pe una de doliu, ca şi pe celelalte amintite mai sus, din anul 1940. Care, din păcate, nu este singular în istoria noastră!... Şi, din nefericire, n-am învăţat mare lucru din ea, după cum o dovedeşte din plin ceea ce se întâmplă acum. Aş numi orbire faptul că politicienii se prefac că nu pricep că totdeauna cei mari îşi fac jocurile de putere pe seama celor mici. Exemplu: sovieticii şi-au permis acel act samavolnic din 1940 având în spate Tratatul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, prin care Hitler şi Stalin îşi împărţeau cu cinism sferele de influenţă fără să ia în seamă ceea ce îi despărţea! Naziştii voiau instalarea unui reich milenar, comuniştii urmăreau instaurarea dictaturii proletare asupra întregii lumi. Acele ambiţii rămân prezente şi astăzi prin promovarea perversă a globalizării, care nu se poate face decât prin distrugerea identităţii naţionale, ce vizează toate componentele, începând cu cele etno-culturale şi sfârşind cu cele istorice şi economice. Şansa celor mici este să se bazeze pe ei înşişi, aşa cum susţineau cei din dinastia politică a Brătienilor. Strategia asta liberală pare să le fie dragă tuturor partidelor, dar strict numai dacă pot să-şi tragă foloasele electorale din asta. Dacă mai vreţi o dovadă, cea cu Domeniul Brătienilor de la Florica este una beton. Nu mai insist asupra valorii sale de patrimoniu naţional şi nu strict din punct de vedere istoric. Proprietarii sunt gata să-l vândă Consiliului Judeţean, deci statului român, care nu dă semne că ar fi interesat să investească 1,4 milioane euro într-o astfel de bagatelă. Sau cel puţin aşa susţine liderul liberalilor argeşeni, fostul deputat Adrian Miuţescu, cel care vrea să iniţieze o mişcare de protest, pentru a-i trezi la realitate pe pesedişti care conduc Argeşul. Personal consider că fiecare politician argeşean ar trebui să-şi asume ca pe un titlu de nobleţe calitatea de urmaş politic al Brătienilor, care nu pot şi nu trebuie să fie confiscaţi pentru patrimoniul unui partid, căci ei aparţin istoriei ţării întregi. Nu ştiu ce rezultat va avea acest demers liberal şi nu sunt destul de sărit de pe fix ca să fac previziuni în acest caz. Dar ţin să le reamintesc tuturor truismul potrivit căruia poporul care nu-şi cunoaşte istoria, este condamnat la pieire. Sau, dacă vă place mai mult, să fie înghiţit de globalizare!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
