Editorial LA ŢINTĂ - Nostalgia uniformizării
Asta pare să fie boala de care suferă cei ce n-au reuşit să se evidenţieze prin ceva în viaţa lor. Ajunşi la vârste la care probabil nu prea mai au ce spera de la viaţă, se întorc în trecut, la vremea când aripile visurilor lor erau puternice, nu jumulite ca vai de lume... Icarii vremurilor noastre se dau de gol când revin obsedant cu remake-uri ratate. Iar una dintre ideile resuscitate de câţiva parlamentari este aceea a reintroducerii uniformelor şcolare. Argumentele lor pot fi cel puţin parţial acceptate de mulţi dintre cei obişnuiţi să-i lase pe alţii să gândească pentru ei. Pentru mine sunt populiste, deorece consider că e curată tâmpenie să poţi visa că poţi să-i aduci la un numitor comun pe elevi, obligându-i să poarte uniforme, embleme şi alte chestii, ca pe vremea bunicilor sau străbunicilor. Asta ca să nu pomenesc despre Dej şi Ceauşescu. Dacă oamenii ăştia pot crede că ar putea reinstaura disciplina în şcoli prin uniforme, câtă vreme adolescenţii au privilegiul de a fi protejaţi prin lege de "rele tratamente aplicate minorilor" şi cât timp fraternizează cu profesorii dincolo de limitele moralităţii - în unele cazuri, înseamnă că au luat-o razna! Sau ne cred pe noi, ceilalţi, mai proşti decât ne-am putea permite să admitem fie şi numai în glumă.
Haideţi să dezvoltăm puţin ideea. Pe vremea când eram elev, în secolul şi mileniul trecut, până la absolvirea liceului, uniforma a fost o obsesie. Accesorii erau emblema cu număr, de parcă eram animale crotaliate şi obligatoriu şapca - simbolul construirii socialismului multilateral dezvoltat. Ea făcea parte din echipamentul obligatoriu pe care-l arborau Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi ceilalţi membri ai burgheziei comuniste atunci când făceau vizite de lucru pe şantierele patriei. Deşi ultimul dictator comunist vizitase Beijingul şi Phenianul şi se inspirase atât de la Mao Tze Dun, cât şi de la Kim Ir Sen, din fericire n-am ajuns la uniformele acelea asiatice, închise până la gât şi nici la portul obligatoriu al salopetei de şantierist. Dar, cine ştie, poate că-i vine cuiva ideea să corecteze acum scăpările trecutului... Revenind la climatul şcolar, trebuie remarcat faptul că uniformele erau otova în toată ţara. Sigur că existaseră încă de la sfârşitul secolului XIX, dar individualizate, pe şcoli ş.a.m.d. şi constituiau în acea epocă romantică un motiv de mândrie printre cursanţi - băieţi şi fete - pentru că-i individualizau de alte unităţi de învăţământ similare. Şi una era să fii elev la "Sfântul Sava" sau la "Carmen Sylva" şi cu totul alta la cine mai ştie ce liceu de cartier mărginaş din Bucureşti sau dintr-un oraş de provincie unde întorceau trenurile. În timpul comunismului, toate erau o apă şi-un pământ, fie că şcoala era din capitală, din Timişoara, Cluj, Constanţa sau Caracal. Acum, urmaşii "comuniştilor de omenie", care au renunţat la şepci pentru pălării sau capul gol şi au schimbat Volga sau Pobeda cu Mercedesul, BMW-ul sau Audi, se căznesc să ne bage din nou uniformele pe gât. Deocamdată victimele vizate sunt elevii. Pe urmă, mai vedem noi cum va deveni chestiunea... Habar n-am dacă într-adevăr cei ce fac asemenea propuneri sunt cu adevărat bântuiţi de nostalgii ori acţionează strict ca lobbyşti pentru cine ştie ce producători de ţoale de fiţe ce-şi caută nişte puncte de sprijin prin nisipurile mişcătoare ale economiei de piaţă. Dar orice-ar fi, reîntoarcerea în timp nu poate avea succes!
Ca să n-o lungesc la nesfârşit, pentru mine uniformizarea ar fi un coşmar ce n-ar putea fi egalizat decât de impunerea renunţării totale la haine! Ar fi absurd, nu-i aşa?... Închipuiţi-vă că am avea uniforme nu numai pentru elevi, ci şi pentru profesori, directori de şcoli, funcţionari publici, primari, miniştri, pentru şeful statului, pentru fete mari, necăsătoriţi cu/fără copii, idem pentru căsătoriţi sau cei ce trăiesc în parteneriat consensual (concubinaj), pentru pensionari, pentru preoţi, dascăli, credincioşi, atei, uriaşi, pigmei, iubitori de animale, condamnaţi penal - cu sau fără vină - pentru persoane cu diverse dizabilităţi, pentru beţivi, abstinenţi şi ce s-o mai găsi. Apoi, oare n-ar fi bine să-i obligăm pe toţi să-şi ia numai automobile de producţie autohtonă, ca să nu se mai simtă profesorii umiliţi când îşi parchează Loganele lor lângă un Bugatti sau altă maşină de fiţe aparţinând unui elev al lor, cadorisit de părinţi?... Na, c-am luat-o şi eu razna, mai rău decât onorabilul deputat ales pe listele PSD Argeş care se lăuda acum câtva timp cu AKM-ul care i-a rămas din 1989! Apropo, şefu', n-ar fi bine ca la uniformele pentru elevi, pe care le-ai propus cu alţi colegi, să adaugi şi câte un pistol mitraleră cu minim o unitate de foc?... Noroc că în Parlament mai sunt şi oameni care nu agreează ideile colhoznice şi propunerea a picat, căci altfel chiar c-o băgam pe mânecă şi noi, şi copiii, dar poate şi nepoţii noştri!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
