Editorial LA ŢINTĂ - Arta compromiterii credibilităţii
Mi-e greu să spun ce blestem apasă fatidic asupra neamului românesc. Dar capătă contururi tot mai precise faptul că ne pierdem pe zi ce trece toate credinţele. Şi că devenim din ce în ce mai vulnerabili. Sigur că există forţe malefice care acţionează concertat prin diversiuni asupra psihicului colectiv. Iar ele, din păcate, sunt favorizate de prostia omenească. O definesc aşa, pentru că s-a dovedit că majoritatea dintre noi ne-am puturoşit într-atât de mult încât refuzăm şi să gândim, iar de cele mai multe ori ne lăsăm purtaţi de val. Şi asta este cea mai suportabilă şi mai comodă acuzaţie care ni se poate aduce. Paradoxal, nu suntem nici pe departe cel mai prost popor din lume! Dar devine limpede că ne lăsăm uşor prostiţi de minciunile care ne convin. Dovadă este faptul că în ultimii aproape 30 ani ne-am ales conducătorii din rândurile celor care au ştiut să ne ducă de nas promiţând-ne că vor coborî pentru noi paradisul pe pământ. Ani la rând am aşteptat să ne vină rândul, închizând ochii la hoţii şi măgării. Acum, însă, ne-am pierdut răbdarea şi am ajuns să ne strigăm revolta în stradă. Toate frustrările otrăvitoare, producătoare de ură le scuipăm în spaţiul public. Începem să ne transformăm într-un popor protestatar, care nu mai vede copacii de pădure. Ne lăsăm prea uşor provocaţi din toate spaţiile, inclusiv din cel virtual, în care tot mai mulţi dintre noi îşi găsesc refugiul dintr-o lume pe care n-o mai înţeleg. Bunăoară, toţi suntem de acord că o sursă a răului este modul în care se împarte dreptatea în România. Dar nu acceptăm ideea că trebuie schimbate Legile justiţiei. Şi ieşim în stradă ca să protestăm, aşa cum s-a întâmplat şi în iarnă, când majoritatea demonstranţilor habar n-aveau de ce se găseau acolo. Nici nu mai pomenesc aici despre neadaptaţii care aveau drept unic scop în viaţă încăierarea cu organele de ordine. Care, erau şi ele ca vai de mama lor! Poate că unii dintre noi îşi mai amintesc ce bumbăceală a luat "o sculă cu grad mare" din partea mascaţilor ce n-aveau atâta minte încât să aibă probleme cui îi rup oasele. Să vă mai amintesc despre episodul cu tăierile salariale de acum vreo 7 ani, când judecătorii de la Curtea Constituţională au dat verdictul că măsura nu încălca drepturile înscrise în legea fundamentală a ţării, câtă vreme nu li se aducea atingere banilor proprii?... Nu mai amintesc ceva despre modul în care s-au "mermelit" politic dosare de cercetare penală, puse la bătaie/păstrare atunci când era momentul propice, ce frăţii de cruce încep să iasă la iveală între organe care n-aveau dreptul constituţional să se amestece în domenii străine ariei lor de activitate, despre statul paralel pe care cei ce l-au instituit îl neagă sau despre disperarea în care a ajuns omul de rând, convins că el nici nu poate visa la o viaţă normală. Una peste alta, unii dintre noi au ajuns să regrete vremurile Securităţii. Şi, mai ales, să se teamă!... Păi cum Dumnezeu să n-o facă, când îl aud pe un senator al României condamnându-i pe cei care au îndrăznit să se ridice împotriva bolşevicilor, acum mai bine de 70 ani, pentru a apăra dreptul la păstrarea integrităţii teritoriului naţional şi la libertatea neamului, câştigat cu fluvii de sânge vărsat de ei şi de înaintaşi? A-i socoti trădători pe acei oameni, pentru că subminau puterea de stat comunistă, impusă cu baionetele Armatei Roşii, de Pantiuşa, Nicolschi, Walter Roman şi urmaşii lor, este cel puţin deplasat. Pentru că acei monştri ai Securităţii - ca organ de represiune politică - au instituit cea mai mare barbarie a lumii moderne, cum numea Alexandr Soljeniţîn "Fenomenul Piteşti". Iar dacă tov. senator social-democrat Şerban Nicolae îşi permite să facă astfel de aprecieri, poate fi bănuit de orice, numai de bune intenţii nu! Şi spun asta din postura unuia care a publicat multe din mărturiile participanţilor la mişcarea de Rezistenţă anticomunistă din nordul Argeşului, în urmă cu vreo 20 ani. I-am cunoscut personal pe acei oameni, şi multe dintre amintirile copilăriei mi s-au limpezit după ce i-am ascultat. N-o să mă convingă cineva că nenea Nicu Diaconescu - Nicu Notarului din Arefu - baciul Din Gutui şi Vergilică Manolescu de la Corbeni, prof. Nicolae Enescu şi preoţii Vasile Chiţu, de la Curtea de Argeş, Alexandru Postelnicescu, de la Ciofrângeni, Gheorghe Marinescu, de la Cepari, tatăl fostului paroh de la Biserica Olari Curtea de Argeş, prietenul lui Ştefan Minovici, avocatul Dumitru Apostol sau părintele Constantin Hodoroagă, de la Sălătrucu, au fost nişte trădători de neam şi ţară!... Mai degrabă sunt tentat să cred că onorabilul senator ţine să-i compromită pe acei oameni care şi-au slujit cum au crezut ei că se cuvenea neamul şi ţara, fiind apoi daţi la o parte ca nişte măsele stricate, pentru că reprezentau ceva dureros prin anii de temniţă grea la care fuseseră condamnaţi. S-a socotit că fuseseră norocoşi că nu căzuseră împuşcaţi la zid şi că nu valorau nici pe departe cât revoluţionarii vremurilor noi. Pentru mine asta este o nouă dovadă de tentativă de compromitere a credibilităţii, reuşită total - dacă este vorba despre cel ce-a pus-o în operă!
Revenind, nici măcar nu mă mai mir de ochii lumii, că lumea nu iese în stradă pentru a cere legi pentru stimularea muncii, nu a leneviei generalizate, gata să favorizeze cancerul corupţiei. Şi să excludă favoritismele, indiferent de ce le-ar genera. Remarc însă perversitatea diversiunii cu eliberarea puşcăriaşilor, care sperie orice om cu frică de Dumnezeu. Dar toţi trebuie să înţelegem că dacă ne dorim să ni se schimbe vieţile în bine, trebuie să pornim de la modificarea legilor justiţiei, astfel încât să revenim la normalitatea lumii civilizate, în care procurorii nu sunt magistraţi, ci avocaţi ai statului, iar magistraţii trebuie să fie obligaţi să răspundă în faţa legii pentru sentinţele pe care le pronunţă, nu să plătească amărâţii compensaţii pentru ele. Mai mult, aştept ca procurorii să nu mai constituie cu oamenii din "servicii" coloana vertebrală a statului paralel. Numai că toate acestea trebuie discutate între specialişti, dar nu de genul celor care au condus spre această stare de lucruri şi acum dau cu parul în imaginea României din postura de europarlamentari. Iar ca să mă înţelegeţi, am să fac apel la declaraţia publică a altui parlamentar al puterii, Eugen Teodorovici, fost ministru, care spunea sus şi tare că în structurile administraţiei publice, deci ale bugetarilor, doar unul din trei angajaţi munceşte, restul trag mâţa de coadă! Coroborat cu convingerea celor mai mulţi dintre cetăţeni că 90% dintre posturile bugetare se obţin pe "pile", compromiterea credibilităţii tuturor a ajuns aproape de perfecţiune. Ca simplu cetăţean, nu pot să mă abţin să nu-l interpelez pe senatorul Şerban Nicolae: "Nu credeţi că acele două treimi dintre bugetarii pesedisto-aldişti subminează autoritatea statului prin puturoşenia reclamată de colegul dvs.?..." Iar dacă are minima corectitudine, va trebui să constate şi dumnealui ar fi timpul să-i trimită la origine pe "piloşi", altfel se vor duce dracului cei care i-au impus pe acele funcţii!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
