LA ŢINTĂ: Diversiunea gazelor de şist
Favoritul hârtiei la postul de preşedinte ne-a dat această veste pe un ton calm, de conversaţie de salon. Victor Ponta are naturaleţea cerută politicianului versat pe la sumedenia de emisiuni Taifas TV, la care a participat în ultima vreme. Rivalul său, Klaus Iohannis, preferă confruntarea pe facebook, deci un dialog de la distanţă, deşi Traian Băsescu le-a oferit posibilitatea să stea pe aceeaşi scenă la Palatul Cotroceni. În timpul ăsta, week-end-ul ne-a oferit şi alte momente jenante prin confruntările stradale de la Timişoara, Braşov şi aiurea, când susţinătorii celor două tabere s-au arătat gata să se ia de păr fie între ei, fie cu forţele de ordine. Bravos naţiune, halal să-ţi fie! - ar fi zis, probabil, Caragiale dacă ar fi văzut asemenea caraghioslâcuri.
Dar să revenim la "cestiune": n-avem gaze de şist! Şi când te gândeşti ce scandal a stârnit posibilitatea exploatării lor, ce patimi politice, ce demonstraţii ale băştinaşilor cu fracturări de oase, ce cozonac cu rahat pentru televiziunile de ştiri... Prima concluzie ar fi aceea că posibilitatea asigurării independenţei energetice a României faţă de Rusia s-a dus pe Apa Sâmbetei. Dar încă premierul ne-a liniştit: avem gaze berechet pe platforma petrolieră a Mării Negre, cât să le dăm şi altora, băieţii deştepţi exploatează, fac prospecţiuni şi obiectivul va fi atins. Eu cred că se va găsi o nişă ca în afacere să intre atât cei de la Gazprom, cât şi cei de la Lukoil, ca să se împace toate taberele, plus firmele specializate pe infrastructura de transport a gazelor noastre spre restul lumii. Şi-apoi, deşi nu se spune, România are încă păduri, cărbuni şi o cantitate impresionantă de fâsuri politicianiste, ca să nu plângă de lipsa gazelor de şist. Întrebarea legitimă care se impune este cum se face că abia acum, în pregătirea turului doi al prezidenţialelor, a răsuflat dintre şisturi informaţia că n-avem gaze din astea.
Altă coincidenţă - pentru fraieri - este aceea că Mohamed Munaf, ghidul ziariştilor români răpiţi în Irak în 2005, a rupt tăcerea. Catalogat terorist, arestat de forţele americane după eliberarea acestora, condamnat de un tribunal irakian la moarte, dar nu executat, a început să spună varianta sa despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Sintetizând, în spatele poveştii care a adus milioane de dolari în conturile unor politicieni fără Dumnezeu sau fără Allah, s-ar afla, în rol de tartor suprem, acel enigmatic "dom' profesor", identificat de Munaf cu Traian Băsescu. Să ne amintim că la vremea respectivă, chiriaşul care-şi face acum bagajele să plece de la Cotroceni ocolea răspunsul la întrebările vizând plata unei răscumpărări, valoarea ei şi destinatarii, promiţând în compensaţie că dosarul va fi desecretizat după 50 ani. Adică fix atunci când beneficiarii şi păcăliţii vor hălădui pe Veşnicele Plaiuri ale Vânătorii!
Schema aplicată este una care a dat roadele aşteptate de fiecare dată: diversiunea Munaf estompează ultimele arestări în dosarele corupţiei, taberele pot să-şi vadă liniştite de strategiile de campanie pentru ultimele zile, circul e asigurat şi atenţia prostimii e abătută de la lipsa pâinii, oricât de neagră, amară şi interzisă prin preţ le-ar fi. Şi tocmai de aceea prinde bine să-i inoculezi optimism, promiţându-i că la anu' care vine o să fie mult mai bine, cu salarii şi pensii mărite, cu TVA redus la bolbotine şi carne şi cu alte dosare grele, care le vor da mascaţilor de lucru. Alte comandamente, alte diversiuni, alte dezamăgiri ne aşteaptă - susţin în contrapartidă, scepticii. Pe cine să mai credem şi ce să mai înţelegem după prima bombă a săptămânii - demisia lui Titus Corlăţean din fruntea Ministerului Afacerilor Externe, pe motiv că nu poate încălca legea, înfiinţând secţii de vot suplimentare în străinătate?...
