LA ŢINTĂ: Dezastrul guvernărilor capitalismului de cumetrie
Zilele acestea se împlinesc 25 ani de la începutul evenimentelor din anul revoluţionar 1989, care a bântuit Europa. Atunci s-a prăbuşit comunismul în multe dintre ţările aflate sub stăpânirea Kremlinului. Un entuziasm nebun ne-a bântuit şi pe noi, după ce s-a transmis la televizor "Revoluţia română în direct", când întreaga lume ne-a înconjurat cu simpatie şi compasiune. Şi asta pentru că numai pe meleagurile mioritice se lăsase cu sânge şi cu mutilaţi. În acele zile ne-am crezut a fi buricul pământului. Dar am descoperit că eram doar partea aceea care emana revoluţionari pe bandă rulantă. S-a vorbit despre terorişti, dar nici acum nu prea s-a lămurit cine a tras. În compensaţie se ştie cine a murit. Din păcate, misterele revoluţiei persistă, deşi sumedenie de comisii parlamentare au dublat cercetările organelor specializate în anchete. S-ar părea că misiunile au fost îndeplinite, căci nici rudele morţilor nu ştiu după atâta amar de vreme cine le-a ucis atunci pe cei dragi. Însă ne-am pricopsit cu un capitalism de cumetrie, putred de corupţie, care a înlocuit sistemul socialist. Odioasa planificare s-a făcut simţită numai în jefuirea sistematică a "averii poporului". Unii, numiţi generic "băieţi deştepţi", s-au îmbogăţit peste poate. Iar alţii - cei mai mulţi - nu prea mai au după ce bea apă. După un pătrar de veac s-a ales praful şi pulberea de speranţele majorităţii cetăţenilor români, că vor cunoaşte binefacerile dreptăţii sociale şi că vor avea parte de o viaţă decentă şi civilizată. Avem preţuri occidentale şi salarii de nivelul ţărilor subdezvoltate. Economia noastră e la pământ, şomajul înfloreşte şi tineretul îşi ia lumea în cap, ca să scape de sărăcie. Sănătatea şi educaţia trag să moară şi întregul sistem trebuie resuscitat. Trăim de azi pe mâine, înrăiţi de lipsuri, dezbinaţi de politică până la nivelul familiilor şi gata să ne dăm cu toporul în cap, dacă nu cădem de acord asupra candidaţilor la preşedinţie. Judecând obiectiv prin prisma raportului dintre speranţele noastre din decembrie 1989 şi realităţile din noiembrie 2014, suntem siliţi să recunoaştem eşecul dezastruos al guvernărilor postrevoluţionare. Noi, cei guvernaţi avem dreptul s-o facem, dar nu şi guvernanţii care ne-au adus până aici.
Duminică trebuie să ne alegem un nou preşedinte. Ambii finalişti promit să fie altfel decât predecesorii şi să apese pe butonul resuscitării vieţii normale. Şi eu sunt tentat să-i cred. Schimbarea se va face la nivel de - escu. După Iliescu, Constantinescu şi Băsescu vom avea - până la urmă - un preşedinte cu alt sufix. Recunosc, păcătosul din mine rămâne tributar ideii de teoretică dreptate socială, idealul amărâţilor de pretutindeni. Va fi oare capabil noul preşedinte să influenţeze guvernul, ca să ia măsuri drastice pentru îndreptarea strâmbătăţilor, înainte ca răbdarea celor mulţi să ajungă la capăt?... Se spune că o creştere a veniturilor prostimii trebuie să fie direct proporţională cu rezultatele economice. De-a lungul anilor, guvernanţii ne-au dovedit că, pentru o categorie anume, se poate şi invers. Dovadă: pensiile ori salariile de sute de milioane de lei vechi vechi încasate de pe la regii de stat falimentare sau de prin instituţii fără de care nu se poate da girul legalităţii democratice unor situaţii cel puţin discutabile. Arestările din marile dosare de corupţie o dovedesc pe deplin, deşi se insinuează insistent, dar şi interesat bănuiala unor reglări de conturi ca între mafioţi. De aceea, duminică trebuie să votăm raţional, ca să nu repetăm povestea cu "pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii!..."
