Editorial LA ŢINTĂ: Cofinanţările - cuiul lui Pepelea
Anul 2018 este unul definitoriu pentru comunităţile locale pentru perioada până în 2020. După cum se ştie, prioritare sunt acum investiţiile în infrastructura de apă şi canalizare. Unele UAT-uri care au bătut pasul pe loc în anii trecuţi au primit un sprijin guvernamental substanţial pentru realizarea acestei cerinţe europene. Asta nu înseamnă că s-au rezolvat dintr-o trăsătură de condei toate problemele şi primarii se pot culca liniştiţi pe cealaltă ureche, ca să-şi continue liniştiţi mandatele. Dimpotrivă, au parte de stres suplimentar, deoarece trebuie să asigure cofinanţări la proiectele pentru care au obţinut finanţările vizate şi avizate. Mulţi s-au înscris de la jumătatea anului trecut în curse contra cronometru pentru întocmirea documentaţiilor necesare pentru a trece primul hop, cel al netezirii drumului spre bani. Acum trebuie să-şi rupă "umblătorii" ca să obţină sprijin pentru cofinanţări. Şi sunt terorizaţi de teama că bugetele lor vor fi ceva mai anemice decât în anii anteriori. Dacă mai luăm în calcul şi faptul că unii au avut nişte experienţe mai neplăcute cu cofinanţările după ce au pierdut materializarea unor proiecte europene pentru că n-au avut bani să le susţină, totul devine explicabil. Şi asta pentru că la o finanţare de 200 miliarde lei vechi - ca să dăm un exemplu - o cofinanţare de 10% ar însemna 20 miliarde, adică mai mult sau tot bugetul unor comunităţi ceva mai sărace. În aceste condiţii şi dacă s-ar pune lacăt pentru primăriile în cauză, poate că tot nu s-ar strânge sumele necesare. Pe cale de consecinţă, pe mulţi îi bântuie spectrul comasării unor localităţi, fapt neacceptabil pentru mândria locală. Asta ca să spunem numai atât!
În aceste zile se fac dezbateri publice ale bugetelor locale, care vor fi adoptate în legislative. Cei care ştiu să se informeze vin cu cifre, în mare parte oferite chiar de către aleşii lor şi le discută atât la cârciumă, cât şi la biserică. În fiecare cartier sau sat, agenţii de influenţă încearcă să-şi mulţumească şefii sau pe cei pe care i-au învestit cu încrederea votului. Iar diversiunile devin monedă curentă, mai ales în faţa nemulţumiţilor, care se socotesc marginalizaţi şi nedreptăţiţi. Cine nu acceptă ideea că se pot face fel şi fel de jocuri, pentru a săpa la temelia puterii locale, vor avea numai de pierdut, dacă nu vor contraataca la timp cu argumente credibile. Şedinţele de adoptare a bugetelor locale sunt cele mai importante dintr-un an, pentru că administraţia nu poate funcţiona fără sângele financiar. Miza este, trebuie să recunoaştem, enormă! Se duc, deci, lupte grele, pentru fiecare leuţ şi disputele dintre consilieri sunt de aşteptat să fie crâncene nu numai din raţiuni partinice, dar şi personale, căci fiecare are rude, vecini, prieteni, votanţi care-i vor trage de mânecă acum şi le pot trage clapa la alegerile locale din 2020, în caz că-i nemulţumesc. Îngrijorător este faptul că la noi, la români, interesul comunitar este sub cel personal sau de grup. Optim ar fi să se dea prioritate celui general, pentru că asigurarea utilităţilor minime care definesc civilizaţia mileniului trei poate reprezenta un prim pas spre normalitatea care ar şterge diferenţele fundamentale dintre sat şi oraş. Dar oare suntem noi pregătiţi şi capabili să primim de la Dumnezeu mintea românului cea de pe urmă?... Aceasta este întrebarea existenţială a acestei perioade, la care vom afla curând răspuns.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
