Editorial LA ŢINTĂ - Marius Chicoş Rostogan trăieşte, bine mersi!
Caragiale a murit, dar pedagogul său de şcoală nouă este nemuritor. Se reîncarnează ciclic şi, mai nou, semestrial, de când cu guvernele patronate de PSD Dragnea. Şi nu trebuie să ne prefacem uluiţi, căci suntem mândri că ţinem cu dinţii de tradiţii şi de specificul naţional. Unul dintre liderii politici care ar putea fi acuzat că l-ar fi plagiat pe "nenea Iancu" a dat pe faţă partea de adevăr pe care o cunoştea, care nu era generată de puţul gândirii second-hand - pardon! - social-democrat. Spunea dumnealui că învăţământul românesc contemporan scoate pe bandă rulantă numai tâmpiţi. Atunci când am auzit aşa ceva, recunosc că l-am înjurat. Acum mă văd silit să-i cer scuze. Şi asta pentru că ultimii noştri miniştri ai Educaţiei au fost şi sunt de criticat. Cu toţii ştim că într-un fel sau altul ne-au transformat copiii în cobai. Chiar în zilele acestea este în desfăşurare bacalaureatul din 2018. Care a început în 12 februarie, imediat după vacanţă. Mai precis se dă oralul. Cu nuca-n perete se dă! Sau cel puţin aşa susţin sindicaliştii din sistem. Care, spre deosebire de cei ce conduc ministerul de resort, ştiu să citească, dar şi înţeleg prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Ei susţin că la acest examen de maturitate se pot înscrie doar absolvenţii. Ceea ce nu se poate spune despre candidaţii aflaţi încă pe băncile liceelor. Iar dacă ei sunt chemaţi să dea bacalaureatul deşi n-au absolvit, înseamnă că responsabilii cu educaţia din structurile organizatorice superioare sunt repetenţi. Ce fericire pentru fostul ministru, care ajunsese să fie desemnat strict la modul american cu iniţialele P.L.M., pe care fiecare era liber să le traducă aşa cum îi venea pe chelie sau pe pălărie!... Mi-e greu să spun câţi dascăli ştiu acum că ministru la Educaţie este prof. univ. dr. Valentin Popa. Dar faptul că patronează o ilegalitate - în cazul în care sindicaliştii au dreptate - îl declasifică urât de tot.
Pornind strict de la ideea că acest examen nu-şi are rostul acum, când nu are cadrul legal asigurat, trebuie să ne întrebăm cine plăteşte costurile presupuse ale parodiei. Prin care este perturbat programul orelor din licee şi, la urma urmei, şi cel al pregătirii elevilor. Care-şi dau coate şi vin la bac ca la discotecă, facând glume pe seama profesorilor, inspectorilor, miniştrilor şi celor pe care vor să-i ia în balon. Eu nu m-aş risca să-i contrazic, pentru că am simţul ridicolului atât de dezvoltat încât n-am curajul unui ministru! Şi apropo de miniştri, am văzut-o pe d-na de la Sănătate cum se împăca filozofic cu creşterea numărului morţilor loviţi de gripă, constatând că era o fatalitate ce nu se putea combate în sezonul în care era stăpână de drept! Aşa că, vorba ceea: "Bagă-n ciur şi-alege!" Dacă nu mă înşeală memoria, la prima Constituţie de după 1989, cea croită de răposatul Antonie Iorgovan, la capitolul Educaţie, în cap se scria ceva de genul: "Pe teritoriul naţional, Educaţia se desfăşoară exclusiv în limba română". În mintea mea era vorba despre un postulat. Numai că vreo două sau trei paragrafe mai jos apărea o precizare: "Minorităţile naţionale au dreptul la instrucţie în limbă proprie". Practic, se contrazicea ideea de bază, dar cui i-a păsat, cât timp minoritatea maghiară a putut bate cu pumnul în masă cerând privilegii în acest domeniu delicat, în care nu s-au stabilit măcar nişte limite. Observaţi că n-am folosit termenul de graniţe, pentru că riscam să-i supăr urât de tot pe compatrioţii lui Kelemen Hunor din rândul politicienilor, care n-au recunoscut statul naţional unitar şi indivizibil. Deşi au sfidat Constituţia, au fost premiaţi cu posturi ministeriale prin mai toate guvernele care aveau nevoie de susţinere parlamentară. Cum vor fi condus dumnealor în afara Constituţiei pe care la învestire jurau, mi-e greu să înţeleg, pentru că nu sunt politician şi nu-mi cade bine să pup mână nemeşească. Asta nu i-a împiedicat pe politicienii de etnie maghiară să se vaite că sunt asupriţi de majoritatea românească. Pe care ar lăsa-o să moară de foame şi de sete, dacă prin Harghita şi Covasna nu se pricep să grăiască în limba pustei panonice. Deci, să stăm liniştiţi că nu se schimbă mare lucru cât timp ne păstrăm năravurile vechi, moştenite de la Marius Chicoş Rostogan!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
