Editorial LA ŢINTĂ - Adio, domnu' Ţuţu!...
Aşa-l alintau apropiaţii: Ţuţu. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acest diminutiv, se impune precizarea că este vorba despre fostul profesor Gheorghe Nicolaescu, de la Şcoala Gimnazială "Regina Maria", din cartierul Ivancea, de la Curtea de Argeş. Dascăl prin linia genetică şi prin vocaţie, şi-a făcut datoria aşa cum fusese educat în familie, avându-l ca exemplu pe tatăl său, fost director şi ctitor de şcoală nouă în Vâlsăneştii Argeşului. Şi a dovedit-o chiar şi la începutul carierei când, după absolvirea facultăţii, a primit o repartiţie prin zona în care unii vor să legifereze acum Ţinutul Secuiesc. Acolo, tânărul crescut în spiritul lui Constantin Dobrescu şi a altor înaintaşi vestiţi, a ştiut să-şi păstreze verticalitatea fără a jigni populaţia de etnie maghiară. Spre uimirea acesteia, i-a învăţat în scurt timp limba, făcându-i pe cei din jur să-l respecte pentru ceea ce era şi pentru ceea ce făcea ca profesor. După 1989 a revenit pe meleagurile natale şi a făcut performanţă în domeniul Mediului, cu elevii de la amintita instituţie şcolară preuniversitară din Oraşul Regal. Aceştia au devenit colecţionari de premii şi medalii la fazele naţionale, în ciuda faptului că sprijinul primit de la autorităţi a fost minim, ca să nu zic mimat. Şi spun acest lucru în cunoştinţă de cauză, deoarece subsemnatul ştie cât s-a chinuit să asigure deplasările fetelor calificate la ultima fază a acestor concursuri şcolare, despre care cotidianul nostru a scris o sumedenie de pagini de-a lungul timpului. La rugămintea prof. Nicolaescu, am intervenit pe lângă prieteni şi cunoscuţi pentru a le da unor copii din Curtea de Argeş posibilitatea de a fi prezenţi acolo unde-şi câştigaseră prin muncă dreptul de a reprezenta oraşul şi judeţul la nivel naţional. Şi ceea ce este foarte important rămâne faptul că nu-mi amintesc să fi fost cazuri în care echipa condusă de prof. Ţuţu Nicolaescu să fi venit cu mâna goală acasă!... Asta fără să mai spun că performerii pe care i-a pregătit şi-au croit cariere solide şi-i păstrează recunoştinţă mentorului lor.
Asta nu l-a scutit pe dom' profesor de o sumedenie de dezamăgiri provocate de semeni atât pe plan uman, cât şi profesional. Părintele său, după ce-i arsese şcoala, s-a dat de ceasul morţii şi a reclădit-o cu ajutorul sătenilor, făcând sacrificii personale fără număr. Dar a reuşit să păstreze flacăra educaţiei în Vâlsăneşti! Cu nerecunoştinţa urmaşilor a avut de luptat Ţuţu, care şi luna trecută, când ne-am întâlnit la redacţie după moartea prof. univ. Ion Diaconu, îmi povestea cum continuă lupta cu actualele autorităţi pentru reconstituirea proprietăţilor familiei răpite de comunişti. Scos din circuit prin pensionare, prof. Nicolaescu a continuat să lucreze şi a scos câteva cărţi ce n-au picat tocmai bine unora sau altora. Şi asta pentru că nu s-a mulţumit să-şi consume viaţa pâlpâind ca o feştilă îmbâcsită, ci a ales să ardă clipele ca o torţă, punând pasiune în tot ceea ce a făcut în convieţuirea sa cu menirea asumată. Pentru că prof. Gheorghe Nicolaescu a fost căsătorit cu şcoala, pe care a slujit-o cu o credinţă mai rară în zilele noastre. Aşa că mă veţi înţelege de ce am resimţit vestea despre moartea sa fulgeratoare primită luni de la colegul mai tânăr, Marius Moisescu şi confirmată de fostul deputat Mihai Deaconu, ca pe o lovitură. Indiferent ceea ce cred sau spun unii sau alţii despre Ţuţu Nicolaescu, eu rămân la ideea că învăţământul argeşean a pierdut un performer. Şi mă rog la Dumnezeu să-l odihnească în pace, cu drepţii!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
