Editorial LA ŢINTĂ: România - un paşalâc americano-european
Aşa pare să fie după ce s-au scos la iveală unele documente oficiale. Faptul că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea erau în legături strânse cu agenţi CIA, dovedit prin fotografii şi mărturii, calificate drept denunţuri ale unor oameni care au defectat, plus o anumită scrisoare expediată de secretarul Comisiei Europene acum câţiva ani, când se trasau sarcini precise pentru arestarea unor politicieni români sub acuzaţii de corupţie, se constituie în temeiuri solide pentru a crede această variantă. Dacă mai luăm în calcul şi faptul că n-au scăpat de puşcărie persoanele aflate pe acea listă, dintre care cităm numele lui George Copos, fost vicepremier, Adrian Năstase, fost premier şi contracandidat al lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2004, George Becali, fost şef de partid, fost europarlamentar şi deputat în Parlamentul României, Cătălin Voicu, ex senator, Decebal Traian Remeş, fost ministru ş.a.m.d., nu prea mai avem motive de îndoială asupra faptului că ordinele primite din exterior se executau întocmai şi la timp. Iar asta nu înseamnă altceva decât că instituţiile statului de drept au funcţionat servind alte interese decât cele ale României! Personal am opiniile mele faţă de această situaţie, dar prefer să las celor mai bine pregătiţi sarcina de a califica aceste fapte...
Asocierea situaţiei în care se află ţara noastră cu aceea a unui paşalâc turcesc se susţine prin argumente greu de desfiinţat de cei care ar admite calificarea de colonie. Ţările care au avut imperii coloniale şi-au tratat altfel populaţiile din teritoriile pe care ajunseseră să le stăpânească după ce le cuceriseră. Dovadă este faptul că la ora actuală, multe dintre ţările care au fost colonii stau mai bine cu infrastructura, cu învăţământul şi chiar cu nivelul de trai al populaţiei, puse la punct de puterile coloniale, şi nu de liderii naţionali care le-au urmat la conducere, infestaţi rapid cu microbul corupţiei. România n-a fost cucerită, a fost predată prin trocuri politice între marile puteri, indiferent de epoca în care s-a întâmplat. În 1989 s-a afirmat sus şi tare că s-a dus comunismul pe Apa Sâmbetei. A fost o diversiune a tovarăşilor din linia a doua, "emanaţii" care au luat puterea şi ne-au întors în epoca fanariotă. Iar pentru a o păstra, au negociat în genunchi intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, distrugând industria, agricultura, stopând dezvoltarea turismului şi tot ceea ce putea să ne scoată din mizeria în care ne-au băgat nişte agenţi ai străinătăţii, care acum ne sfidează de pe poziţii de experţi invitaţi pe la cine ştie ce posturi TV stipendiate Dumnezeu ştie de cine şi cu ce scop. Iar când şi Justiţia a făcut pact cu serviciile, ce speranţe am mai putea avea dacă nu se face o curăţenie generală?...
Şi dacă tot ne-au întors urmaşii lui Dinu Păturică în epoca fanariotă, de ce s-ar fi purtat civilizat cu noi Înaltele Porţi ale Fericirii de la Washington şi de la Bruxelles, ce ne-au pus sub stăpânire?... Au bătut palma toţi jefuitorii şi ne-au lăsat cu mâna la burtă! Dar, mai întâi, realizând că ADN-ul nostru este cel de feciori de slugă - denunţat de N.D. Cocea acum aproape un veac - i-au identificat pe cei care ar fi fost dispuşi să-i slujească, i-au promovat şi i-au apărat cât timp le-au fost de folos. Cazul Kovesi, pentru că deja a devenit un caz, oricât ar încerca unii sau alţii s-o apere pe actuala şefă a DNA este simptomatic. Din punctul de vedere al majorităţii populaţiei, dumneaei a distrus credibilitatea în instituţiile pe care le-a condus după ce au instalat-o acolo Monica Macovei şi Traian Băsescu, apoi acelaşi Băsescu pe mână cu Victor Ponta, marele patriot ajuns consilier al preşedintelui sârb şi cetăţean al statului vecin, unde amicul Sebastian Ghiţă şi-a găsit adăpost de mânia foştilor acoliţi - Coldea şi Kovesi. Cererea de desecretizare a protocoalelor secrete dintre instituţiile statului şi SRI pare un mort băgat în casa celor din cadrul puterii oculte, care au tăiat şi spânzurat după bunul plac. Numărul vehiculat este de vreo 66, incluzându-l şi pe cel cu ANI, prin care au fost scoşi din joc destui dintre incomozii politici. Dar asta nu înseamnă că se va rezolva problema, câtă vreme s-au băgat deja în Parlament nişte bombiţe cu efect întârziat, care ar putea asigura continuitate în actul de injustiţie. Klaus Iohannis spune că suntem din ce în ce mai departe de revocarea lui Kovesi. Este posibil ca dumnealui să aibă dificultăţi cu identificarea urmaşului la conducerea DNA, care să-i servească în continuare interesele sale şi ale celor ce au în mâinile lor telecomanda. România a fost şi rămâne un pericol pentru economiile unora dintre statele care acum se scaldă în bogăţie. Şi asta pentru că are resurse naturale, dar şi inteligenţa umană capabilă s-o ajute să iasă din marasmul economic în care a băgat-o Petre Roman, Ion Iliescu şi tovarăşii lor. Tocmai de aceea se fac eforturi deosebite pentru capturarea creierelor noastre. Iar străinii au tot interesul ca situaţia politică actuală să se permanentizeze şi fac tot ceea ce depinde de ei ca să-şi îndeplinească misiunile încredinţate. Iar noi, oamenii de rând, asistăm la spectacolul unor dezvăluiri din care nu înţelegem mare lucru...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
