Editorial LA ŢINTĂ - Quo vadis, Romania?...
În ţara noastră românească parcă s-au încurcat limbile. E un soi de Turn al lui Babel, în care fiecare aude sau înţelege ce-i convine. Care mai de care încearcă să-şi impună punctul de vedere bătând cu pumnul în masă, rupând oase - dacă i se dă bine - minţind şi şantajând şi jucând ceardaşul sau cine ştie ce dansuri pe acorduri de muzică străină pe Constituţia României. Întâmpinăm Centenarul Marii Uniri ca o naţiune mai dezbinată decât oricând, în care românii se luptă cu românii şi minorităţile etnice profită pentru a obţine privilegii, plângându-se cu nesimţire pe la curţile străine de tendinţe de epurare etnică şi de anulare a identităţii lor naţionale. Preşedintele ţării, care conform Constituţiei ar trebui să fie apolitic şi factor de echilibru în societate, le cere în mod public liberalilor să i se alăture ca să distrugă PSD-ul. Şi nu ezită să se pronunţe înainte de declanşarea cercetărilor pentru limpezirea condiţiilor în care s-a desfăşurat mitingul de protest al diasporei din 10 august, acuzând brutalitatea Jandarmeriei faţă de demonstranţi. Coaliţia de guvernare PSD+ALDE, plus aliaţii din umbră, inclusiv UDMR, le scuipă seminţe-n cap celor din opoziţie. Care - declarativ - fac apeluri la unitate, dar în fapt se lovesc sub centură sau pe la spate din toate poziţiile, pentru că fiecare actoraş politic s-ar vrea un pic de şef. Calculele merg spre o ipotetică răsturnare a situaţiei şi spre instalarea la masa bucatelor, dar nu oricum, ci punând gheruţa pe cuţitul cu care se împarte prada. Numai că toate astea sunt pure teorii. Iohannis ştie că şi dacă s-ar prăbuşi acest guvern, următorul ar fi făcut tot de actuala coaliţie cu susţinătorii ei. Aşa că toată agitaţia sa de acum nu reprezintă altceva decât exerciţii fade de imagine falsă. Iar dacă persistă în universul oniric în care s-a cantonat, poate c-ar fi mai bine dacă şi-ar lua doamna şi s-ar duce pe unde-a mai fost, oferindu-ne prilejul să-i uităm pe amândoi!
Nu-i mai puţin adevărat nici faptul că dihonia a intrat şi în coaliţia de guvernare. ALDE a crescut în sondajele plătite gras şi n-ar ezita să înghită PSD-ul ori cel puţin să-l călărească. Soliditatea construcţiei este garantată numai de frica de a pierde conducerea. Tăriceanu pândeşte la colţ ocazia de a da de pământ cu Dragnea, ca să fie uns candidat al coaliţiei la postul de preşedinte al României. Dumnealui este prea deştept ca să înţeleagă că dacă va fi susţinut doar de ALDE, mai bine renunţă la cursa electorală şi-şi pune pirostriile cu altă nevastă. De aceea va căuta să-i convingă pe greii PSD-ului că ar avea cu el, Călin, mai multe şanse decât cu Liviu. Şi şanse are, după ce teleormăneanul a transformat Videle în noul Scorniceşti, ceea ce le pică greu la înghiţit celor ce vin de la Gorj, Dolj, Iaşi, Constanţa sau Dumnezeu mai ştie de pe unde... Iar fronda Ecaterinei Andronescu este pentru unii un soi de vis cu moroi în care ar vrea să ne arunce Victor Ponta, similar cu cel fluturat tot mai apăsat la sabatul vrăjitoarelor care-l împinge în faţă pe Dacian Cioloş, care i-a convins pe mulţi, cu excepţia arheologilor halelii prin ghenele de gunoi, ce geniu pustiu al administraţiei cu rezultate zero poate fi!
Ne-am făcut de râs în faţa lumii de prea multe ori pentru a mai putea bagateliza situaţiile în care dăm impresia că ne comportăm la modul autist. Trăim într-o acută criză de autoritate generată de neîncrederea care trimite la ilegitimitate. Abuzul de putere a devenit monedă curentă în România, pentru că nu există dram de responsabilitate şi curaj pentru impunerea dictaturii legii. Şi asta pentru că toţi ştiu că ar fi mai dură chiar şi în condiţiile existenţei unor legi perfectibile decât orice dictatură personală. Uitaţi-vă ce dihonie există în comunităţile rurale sau chiar şi în familii, în care membrii sunt care simpatizanţi ai lui Iohannis, care ai lui Dragnea, ai lui Tăriceanu, Ponta, dar ţi se pot scurge ochii căutând pe cineva care să fie gata să se pună cinstit în slujba propăşirii neamului şi ţării lui. Pentru că, scuzat să fiu, în caz de nevoie, simpatizanţii celor nominalizaţi mai sus şi ai altora ca ei, ar fi primii care ar da bir cu fugiţii! Mai repede cred că s-ar găsi voluntari pentru a lupta până la ultima suflare pentru o Românie fără ei şi găştile lor. Tocmai de aceea consider că ne aflăm la o nouă răscruce existenţială şi că ar fi timpul să ne trezim la realitate, alungând coşmarurile ce se prefigurează!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
