Editorial LA ŢINTĂ - Abuzul de încredere
Legile noastre sunt făcute în aşa fel încât să pedepsească tot soiul de devieri de la un comportament considerat necivilizat în societate. Până aici, ca principiu, totul este absolut normal, dacă nu vrem să trăim ca în peşterile ce slujeau drept locuinţe oamenilor primitivi. Numai că aplicarea lor este selectivă, iar principiul înscris în Constituţia României, potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege" este o păcăleală cinică, acceptată de fraierii ce se comportă ca nişte masochişti de ultimă speţă. N-am să dau exemple acum, pentru că nu vreau să plictisesc, căci la noi contează în ochii împărţitorilor de dreptate nu numai greutatea dată împricinaţilor chemaţi în justiţie de averi ori de poziţiile publice deţinute prin influenţe politice, ci şi o sumedenie de alţi factori, la care votantul de neam prost nici nu visează. Şi spun asta pentru că România triadei Iohannis-Tăriceanu-Dragnea este materializarea unui stat mafiot, ale cărui pietre de temelie sunt istorice şi ale cărui mecanisme au fost şlefuite cu profesionalism de Iliescu şi Băsescu, cu slugoii lor de cea mai joasă speţă. N-am să vin aici decât cu argumentul tâmpitei imunităţi de care beneficiază greii politicii noastre. În mod normal şi legal, protecţia legilor ar trebui să funcţioneze numai în cazul declaraţiilor politice. Şi n-ar avea ce căuta nici în cazuri în care oameni chemaţi să aplice legea, acţionând în baza unor protocoale ilegale tăinuite execută ordine politice şi mânăresc dosare - dacă e să dăm crezare celor ce se definesc drept victime - prin care se înlătură incomozii şi se fac mai uşoare vieţile puternicilor zilei. Dacă toţi ar fi cu adevărat egali în faţa legilor, ar trebui dovedit că puşcăriile ţin poarta deschisă şi pentru oamenii fărădelegilor!
Am auzit tot soiul de acuzaţii formulate împotriva unora sau altora. Unele sunt de-a dreptul scandaloase, mai ales când se ajunge şi la condamnări, indiferent dacă sunt cu suspendare ori cu executare. Nu de alta, dar un om care are în cazier aşa ceva este anatemizat cu tot neamul lui! Nu mă voi face acum avocatul lui Liviu Dragnea, condamnat în dosarul referendumului pentru a doua suspendare a lui Traian Băsescu. Pentru mine, acel dosar la care au trudit oamenii de la DNA asmuţiţi de Laura Codruţa Kovesi este o făcătură. Şi asta deoarece lângă Dragnea puteau sta şi Băsescu, cel care şi-a transmis mesajele anticonstituţionale de neparticipare la vot, dar şi alţi lideri politici, inclusiv cei de la UDMR, care au făcut zid împotriva celui sancţionat de Parlament. Şi, dacă vreţi, ar mai fi fost destul loc şi pentru cei de la Oficiul Naţional de Statistică, specialiştii care au oferit cifre contradictorii vizavi de numărul real al celor înscrişi pe listele electorale. Dacă la ora actuală s-ar face o numărătoare exactă a locuitorilor unei comune sau oraş şi s-ar confrunta cu evidenţele pe baza cărora se calculează numărul aleşilor locali sau naţionali, salariile primarilor, consilierilor şi parlamentarilor, s-ar descoperi nişte diferenţe atât de păguboase încât cei ce întreţin minciuna asta uriaşă ar trebui ascunşi după gratii până când vor acoperi prin muncă sifonarea banilor publici!
Vă rog să reţineţi că n-am pus la îndoială verdictul judecătorilor, considerându-l total nevinovat pe Liviu Dragnea. Dar, consider că în acel dosar trebuiau luaţi la întrebări toţi actorii principali ai mascaradei acelui referendum scump plătit inclusiv la nivel de imagine a unei ţări devenită subiect de bârfă în Uniunea Europeană. Mai nou, liderul PSD este acuzat de abuz de putere într-un dosar reluat. În plus, este confruntat cu o frondă internă şi trebuie să facă faţă şi atacurilor şefului statului, care mai vrea un mandat. Sigur că fiecare teleportat prin alegeri în funcţii înalte va dori cel puţin să-şi conserve funcţia, sperând că i se va ivi posibilitatea de a se căţăra până la poziţia supremă. Cât timp nu e condamnat şi nu i s-au interzis nişte drepturi, nu-l opreşte cineva sau ceva să candideze şi să ne mai păcălească de câte ori va putea. În mintea mea de om simplu, chestia asta se numeşte abuz de încredere, mai ales dacă n-a făcut ceea ce a promis solemn, aproape jurându-se pe laba de iepure, atunci când mi-a cerut votul. Nu mă interesează cum vor proceda alţii, dar eu am să mă uit cu mare atenţie la viitorii candidaţi, mai ales dacă nu sunt neofiţi. Şi nu voi da votul meu orbeşte unuia care gândeşte ceva, spune altceva şi nu face nici una, nici alta, ci ceea ce i se dictează de cei ce rămân în umbră ori ceea ce-i trăzneşte lui prin cap!
Vineri s-au împlinit trei ani de la trecerea la cele veşnice a tribunului peremist Corneliu Vadim Tudor. Cum n-am fost un fan al său decât pe partea cu patriotismul, aş fi ignorat comemorarea, dacă nu mi-ar fi amintit-o un vadimist ce şi-ar fi dorit ca şeful lui iubit să mai fi trăit şi-acum. Nu de alta, spunea el, ci măcar pentru a lămuri lumea cum stă treaba cu triunghiul scalen al puterii politice de la Bucureşti, care abuzează nu numai de încrederea, dar şi de răbdarea noastră. Până unde, până când, e greu de spus, însă în lumea asta totul este relativ. Deci, concluzia se impune de la sine...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
