Editorial LA ŢINTĂ - Fabulă modernă cu şoricelul, văcuţa şi pisicuţa
O poveste absurdă - pentru unii - spune că un şoricel alerga disperat ca să scape de o pisică flămândă ce-l vâna nemilos. În cursa pentru viaţă, rozătorul şi-a căutat adăpost sub coada vacii. Fără carte prea multă, rumegătoarea mestecând flegmatic o pală de fân a ridicat coada şi s-a eliberat de surplusul unei baligi fix în capul fugarului. Deşeul organic a fost destul de mare ca să-l ascundă din ochii pisicii pe micul Jerry. Tom - pisoiul, care va să zică - s-a oprit cu o frână disperată în faţa producţiei aburinde dintre picioarele vacii. În care era cât pe ce să intre şi el până-n gât, deşi n-avea nici plăcere, dar nici vreun interes s-o facă. Şi pe când îşi trăgea sufletul, căutând să aspire o boare de aer proaspăt, cerceta disperat unde putuse dispărea prada lui de pe ecran. Nefiind prea dus pe la biserică, ba chiar un pic nonconformist, cu o gândire care numai convenţională nu era, Tommy a ghicit unde era Jerry. Foamea l-a ajutat să-şi domine fireasca scârbă şi l-a dibuit pe şoricel în baligă. L-a scos de acolo şi l-a pus la duş sub un jet de apă. A fost ca un botez prin care parcă l-ar fi curăţat de toate păcatele ştiute sau neştiute. După care, l-a văzut în mintea lui de felină curat ca lacrima şi numai potrivit să-i potolească foamea care-i chinuia măruntaiele. Ceea ce s-a şi făcut, împlinind astfel o lege a naturii veche de când lumea şi pământul!... Povestea asta cu tâlc îşi are învăţăturile ei, ca orice fabulă. Sintetizat, aceasta poate suna astfel: "Nu oricine te bagă în rahat vrea să te piardă, dar nici oricine te scoate de acolo îţi vrea binele!..."
Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile la SPU mi-a reînviat această fabulă, poveste sau cum veţi dori dvs. s-o numiţi. Directorul de la SPU, foarte tânărul Cătălin Gabriel Nastea, pare să fi deraiat de pe linia unei cariere frumoase pe care se înscrisese destul de sigur. Dominat de conştiinţa propriei valori sau de cine ştie ce nevoi iscate de un pustietor orgoliu - căci nu vreau să cred că ar fi alunecat pe panta păguboasă a narcisismului - a ajuns să vrea mai mult decât poate să obţină arzând etapele. Şi pentru că majorităţii acţionarilor de la SPU, recte consilierilor locali, li s-a cam rupt în 3,14 la pătrat de nevoile lui, s-a luat de piept cu toţi, negând evidenţa şi duelându-se în interpretările aduse legilor. Şi totul pentru că-şi dorea şi probabil că nu poate renunţa la visul de a fi "uns" director pe viaţă la firma pe care o conduce. Orbit de dreptatea sa, dă semne că ar fi uitat că a fost numit în post atunci când tatăl său a avut ceva necazuri cu respectarea unor prevederi legale ce-i interziceau să fie şi mare director la o firmă a primăriei, dar şi consilier local. Astfel, Cătălin a desfiinţat raportul Curţii de Conturi care-i evidenţia carenţele în activitatea de conducere a SPU şi-i impunea să repună lucrurile în normalitatea legalităţii. Şi, în lipsa unor argumente irefutabile, a căutat să se impună în faţa oponenţilor la aspiraţiile sale prin nivelul ridicat al decibelilor. Mai direct, a ţipat la acţionarii de care depinde, jignindu-i profund în şedinţa extraordinară de marţi. Şi ca să pună şi "cireaşa pe colivă", nu numai că a încercat să-i păcălească afirmând că la Câmpulung omologul ar avea contract NE-LI-MI-TAT pe funcţie, contrazis destul de repede de Cristian Mitrofan după câteva telefoane la amicii musceleni, dar i-a făcut praf şi pe angajaţii din Primăria Curtea de Argeş, despre care a spus că habar n-au cum să întocmească un contract de mandat. O mai păguboasă strategie decât aceea de a te lua în colţi cu toată lumea, doar pentru gloria de a te lăuda că te-ai luptat singur contra tuturor, eu nu cunosc!...
N-am făcut un secret din faptul că sunt de-a dreptul încântat când văd că nişte tineri justifică prin rezultatele muncii speranţele investite în ei. Întâmplător sau nu, zilele trecute chiar am avut o discuţie cu o colegă a lui Cătălin Nastea, căreia i-am reproşat faptul că a renunţat prea uşor la un drept câştigat prin merite. Acel sacrificiu dintr-o reală sau jucată modestie mie mi s-a părut a fi o trădare de sine!... Aşa că, în ciuda faptului că rămân la ideea că directorul de la SPU a greşit strategia atingerii obiectivului dorit, consider că Nastea-junior dispune de toate atuurile pentru a deveni, în timp, un excelent administrator. Dar cum societatea pe care o conduce este una finanţată din bani publici, există constrângeri legale precis stabilite, ce nu pot fi încălcate pentru a-şi satisface orgoliile sau interesele personale. Iar comportamentul de patron-investitor este total nepotrivit! Tocmai de aceea, eu consider că el ar trebui să se concentreze pe necesitatea de a le demonstra acţionarilor că este atât de bun în funcţie încât să nu se poată dispensa de serviciile sale. Într-o asemenea ipostază, probabil că raporturile întocmite după controale ale Curţii de Conturi n-ar mai fi atât de critice cum a fost ultimul. Deci, să tragă concluziile de rigoare şi să acţioneze în consecinţă, dacă se iubeşte!
Tocmai de aceea am scos din sipetul amintirilor acea fabulă, lăsându-vă dvs., cititorilor, plăcerea de a descoperi pe cine personifică Tom, pe cine Jerry şi pe cine acea fabrică vie de lapte, care este văcuţa. Şi pentru a concluziona toată povestea asta, ce s-ar putea dovedi dureroasă pentru unii care se regăsesc în situaţia dată, am să citez o vorbă din bătrâni: "Atunci când cineva îţi zice că eşti beat, îţi poţi permite să nu-l bagi în seamă. Dacă acelaşi lucru ţi-l spune şi altcineva, ar trebui să analizezi situaţia, ca să n-o păţeşti. Însă când acelaşi lucru îl auzi şi de la o a treia persoană, du-te şi te culcă, în caz că nu ţii neapărat să-l tragi pe dracu' de coadă ori să-l scuipi în ochi!..."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
