Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 21:11

PUNCTUL PE Y - Doctoratul în nimic

Emilia Şercan, devenită un soi de detectiv particular, face o nouă descoperire cutremurătoare: rectorul Academiei de Poliţie a plagiat lucrarea sa de doctorat! Aceasta a fost pe trei sferturi copiată şi nu e clar dacă sfertul rămas n-a avut şi el origini necunoscute. Dincolo de şocul resimţit iniţial, îmi revin în fire şi mă întreb: este vreuna dintre tezele de doctorat semnate de demnitari sau înalţi funcţionari publici originală? Care a fost noima ca astfel de oameni, ocupaţi până peste cap cu treburi de stat, să-şi încarce programul cu şederea prin biblioteci? Ca să ce? Singura raţiune a acestei categorii de doctorate a constat - şi mai constă! - în includerea unui astfel de document ca o condiţie pentru promovarea unor trepte ierarhice şi sporuri de salarizare. Atât!
Unicele doctorate reale, valabile şi necesare, aparţin cercetătorilor din varii domenii ştiinţifice, reprezentând trepte necesare ale evoluţiei profesionale. Cu ce l-a făcut mai deştept - sau mai eficient - pe rectorul de la Poliţie teza sa pe care probabil că nu a avut nici măcar curiozitatea să o citească după ce i-a fost livrată? Toată această poveste cu doctorate a fost, în cercurile de "specialitate", un soi de ritual lipsit de orice valoare, alta decât cea practică. Era aducerea la acelaşi numitor a unor grupuri în care nici nu mai conta cine este doctorand şi cine coordonator "ştiinţific". Îşi imaginează cineva dintre cei care i-au putut verifica capacităţile intelectuale că Gabriel Oprea - ca să-l amintesc pe cel mai reprezentativ exemplar din domeniu - a pus mâna pe vreo carte ca să devină doctor şi, apoi, coordonator al operelor celor din mediul său? Că a scris în viaţa lui altceva decât procese verbale de predare-primire? Să fim serioşi!
Dezvăluirile Emiliei Şercan nu sunt altceva decât simple exerciţii de retorică. Nimeni dintre cei care şi-au trecut cu mândrie în CV-urile europene titlul de doctor - mă refer la categoria politicienilor şi funcţionarilor de stat - nu poate fi suspectat de a fi pus cu mânuşa lui pe hârtie (utilizarea computerului solicitând abilităţi excesive) vreo propoziţie originală. Grav este că, în ciuda acestor evidenţe, mult prea mulţi continuă să ocupe funcţii la care nu aveau dreptul să acceadă şi încasează bani nemeritaţi, pentru că la nivelul unor astfel de decizii politice nimeni nu îndrăzneşte să ia măsura anulării tuturor falsurilor (dintre care unora nici nu li se mai poate da de urmă). Şi poate că unica soluţie pentru viitor rămâne aceea ca demersul pentru o astfel de calitate să fie rezervat, din start, mediilor academice şi de cercetare. Pentru că, în alte domenii, oricum nu este de niciun folos. Nici respectivului fake-doctor şi nici naţiei conduse de astfel de doctori în nimic!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It