LA ŢINTĂ: "Sunt bun, dar nu mă vede nimeni"
Aşa scria pe tricoul fostului fotbalist Robert Niţă. Tipul a fost de comă pentru câinii roşii într-o partidă delirantă, disputată în sezonul 2000-2001 în Groapă: a marcat pentru Foresta Fălticeni două goluri, atunci când moldovenii erau conduşi de Dinamo cu 4-0 în min. 61, iar la final s-a terminat 4-5! Robert Niţă ar fi vrut şi el la o echipă mare, poate a visat şi la naţională, dar a încremenit pe la Rapid. Când se făcuse giuleştean, îşi arăta după marcarea golurilor inscripţia de pe tricou. Asta nu l-a ajutat mult, căci maximul carierei l-a atins atunci când a ajuns să joace prin Asia de Sud-Est, în Vietnam.
Cam aşa pare acum şi Mircea Geoană în politica noastră. Depune omul ăsta nişte eforturi considerabile, pentru a arăta că are valoare în politică, dar nu prea se face remarcat decât la capitolul satiric. Cel puţin când se atacă de la distanţă cu Ponta şi Dragnea, amândoi sunt total...derutanţi. Care de care se acuză că ar fi mai mare mafiot, dar nu uită nici să peroreze despre curăţirea clasei politice de corupţi, despre proiecte pentru România, debaronizare, integritate, valori fundamentale, doctrine adevărate de stânga, seriozitate, onestitate şi tot ce poate suna bine în urechile celor care s-au săturat până-n gât de vorbăria fără conţinut.
Dar nu sunt singurii. Nici pe partea dreaptă nu-i altfel. Liberalii se cred vedetele momentului, vor schimbare de guvern, dar nu se înţeleg cu foştii pedelişti abandonaţi de Băsescu pentru Elena Udrea cum să împartă ciolanul unei puteri pe care Ponta şi ai lui nu l-ar lăsa din mână nici morţi. Şi supărarea cea mai mare este aceea că Iohannis nu pare dispus să pună umărul la răsturnarea actualului guvern, deşi premierul pare să aibă momente în care uită că nu şi-a câştigat dreptul de a lucra la Cotroceni şi dă semne că ar uzurpa uneori funcţia prezidenţială.
Între timp apar noi partide făcute de excluşii din PP-DD, unde Dan Diaconescu a rămas numai cu numele formaţiunii pe care a păstorit-o sau de Sebastian Ghiţă, cel care l-a părăsit pe amicul Victor Viorel Ponta după clinciul cu Ion Iliescu. E o vreme a trădărilor oricui, oriunde şi oricum. Unii ţin să-şi netezească drumul spre putere, alţii să-şi scape pielea de pedepsele presupuse de probele din dosarele DNA. De fapt nici nu mai contează motivul, cât timp valoarea în politica noastră se măsoară încă fie prin mărimea şpăgilor încasate, fie prin greutatea numelor personajelor trădate anchetatorilor ori Înaltelor Porţi ale NATO sau UE.
Traian Băsescu s-a făcut mic, ca să realizeze şi Elena Udrea că este prea mare pentru partidul pe care dumneaei ar putea să-l bage în poşeta cumpărată de la Paris la ultimul shopping făcut cu Alina Bica înainte de... mă rog, chestia aia neplăcută, care a şocat-o. Toţi au partide sau cel puţin prieteni de valoare, mai puţin doctrine, căci tradiţional se semnalizează dreapta şi se cârmeşte la stânga şi viceversa. Pesediştilor le vine greu să înţeleagă de ce diaspora nu-i votează, deşi acolo majoritari sunt românii muncitori care au plecat după un trai mai bun, nu miliardarii. Explicaţia e simplă: oamenii aceia au plecat ca să scape de fantomele comunismului ceauşisto-iliescian, pe care acum le desluşesc şi prin cam toate partidele de dreapta. Totuşi, în 16 noiembrie au ales răul cel mai mic - spun ei - dar nu le pot ierta politicienilor tolerarea generalizării corupţiei generalizate. Cei care vor să dovedească faptul că sunt buni cu adevărat, trebuie să dovedească acest lucru prin fapte, nu prin vorbe otrăvite de ura vendetelor personale. Altfel nu-i va regreta cineva când îi va lua pe sus DNA-ul, ca să-i ascundă de ochii soarelui şi ai vulgului!
