Editorial LA ŢINTĂ - Pe urmele lui Ronald Reagan
Aşa par să se viseze doi dintre marii noştri actori. Florin Călinescu şi Mircea Diaconu, căci despre dumnealor este vorba, au fost aduşi în politică în 2008, de către deputatul liberal de atunci, Adrian Miuţescu. Îmi amintesc ce mândru era dumnealui că-i convinsese să candideze în Argeş la alegerile parlamentare şi ce optimism manifesta, convins că va da lovitura. Până la urmă, Florin Călinescu, cel care a candidat pe un colegiu din Piteşti, în ciuda populismului afişat, dar mai ales a comportamentului inadecvat faţă de presa locală şi nu numai, a pierdut. Cine a asistat la conferinţa sa de presă organizată la Casa de Cultură, probabil că-şi mai aminteşte modul ireverenţios, de-a dreptul grobian, cu care a atacat-o pe o jurnalistă piteşteancă spunând ceva de genul "Dvs., care sunteţi din zodia Taurului şi, apropo, nu ştiu cum se traduce asta la domnişoare...". Monologul său, în mod evident, nu i-a mai interesat pe majoritatea colegilor ei de breaslă, care l-au lăsat să-şi facă numărul, dar l-au taxat apoi în scris. Mircea Diaconu, candidat la postul de senator în Colegiul de Nord (Câmpulung şi Curtea de Argeş), n-a trecut decât meteoric prin zonă în campania electorală, de care s-a ocupat concitadinul Nichita Sandu. Asta pentru că avea tocmai în acea perioadă nişte filmări prin Germania... Şi, totuşi, a câştigat pe modelul personajului Spirache Necşulescu, din piesa musceleanului Tudor Muşatescu, "Titanic vals"! Personal l-am felicitat pentru performanţa de a fi ajuns senator fără să se ostenească măcar să recite apelul amintitului erou "Nu mă votaţi!". Mentorul său politic de atunci, Adrian Miuţescu, pe care şi adversarii îl lăudau considerându-l cel mai bun deputat de Argeş în mandatul 2004-2008 şi colegul actor Florin Călinescu au rămas "fără coledzi" - vorba lui Caragiale. Şi poate că actualul lider al liberalilor argeşeni şi-a meritat soarta, căci făcuse nişte alegeri greşite, care l-au deposedat şi de conducerea judeţeană a partidului. Lovitura i-au dat-o tocmai oameni pe care-i promovase, gen Iani Popa sau Andrei Gerea, care au făcut apoi cariere solide pe calea traseismului politic. Miuţescu a rămas pe loc, asumându-şi rolul de "refuznic" până când şi-a luat revanşa, revenind la manşa organizaţiei din fieful Brătienilor. Dar spre dezamăgirea multora, a dovedit că n-a învăţat ceva din lecţiile trecutului, fie păstrând alături oameni care i-au băgat şişul în spate în 2009 - definiţi de gurile rele drept "tăriceni" - fie aducând alături nişte Neica nimeni, care estompează valorile certe ce încă se opun frondei interne tot mai activă în ultima vreme. Pe vechiul model, Adrian Miuţescu se pare că oferă candidaturi la posturile de parlamentari liberali şi împarte generos funcţii cu aspect de sinecuri, de parcă ar trăi cu toţii într-un univers oniric. Va ţine sau nu chestia asta la nesfârşit?...
Revenind la subiect, Florin Călinescu şi-a exprimat de ceva timp intenţia de a candida la preşedinţia României, fiind urmat de fostul europarlamentar Mircea Diaconu. Ambii visează probabil să joace roluri de Ronald Reagan mioritici, căci şi al patruzecilea preşedinte al SUA a fost în tinereţe actor. Numai că atunci când şi-a încheiat mandatele, acela câştigase Războiul Rece printr-o politică intrasigentă faţă de Uniunea Sovietică, pe care o băgase în disoluţie, ducând la prăbuşirea lagărului comunist şi la instalarea ţării sale ca unica super-putere mondială pentru următoarele două decenii. Au oare Florin Călinescu sau Mircea Diaconu capacitatea de a-l imita pe ilustrul înaintaş?... Aceasta este o întrebare existenţială la care trebuie să răspundă alegătorii de la prezidenţialele din toamnă!
Acum câteva cuvinte despre candidatul independent sprijinit de ALDE şi de PRO ROMÂNIA la alegerile prezidenţiale. După ce şi-a încasat cuminte bănişorii de europarlamentar, în aşteptarea pensiei, Mircea Diaconu pare să fie cascadorul cel mai potrivit pentru Călin Popescu Tăriceanu şi pentru Victor Ponta. Adică, mai direct spus, să-şi rupă gâtul (politic vorbind), în locul dumnealor, pe modelul "Ce-am avut şi ce-am pierdut?..." Problema este ce câştigă România, dacă oamenii cinstiţi ce-şi vor dori încă o dată un alt soi de preşedinte, mai de-al lor, îl vor vota masiv aşa cum speră tandemul Tăriceanu-Ponta. Din punctul meu de vedere, Mircea Diaconu n-a dus la capăt vreunul dintre proiectele anunţate ca senator. Şi am să amintesc despre ideea cu turismul pastoral, care i-a adus porecla de "senatorul stânelor", pe care n-a realizat-o, căci n-a găsit vreun baci dispus să dea găzduire turiştilor străini atraşi de perspectiva de a împărţi cu dulăii de pază puricii mioritici. Apoi a lansat proiectul de modernizare a Transfăgărăşanului şi păstrarea lui în circulaţie şi pe timp de iarnă, prin instalarea unor copertine - pe modelul din Alpii elveţieni - refuzat categoric de Guvernul Boc. "Radu Berceanu mi-a zis că nu va face aşa ceva chiar dacă ar vota proştii de parlamentari...", se plângea Mircea Diaconu în timpul unei şuete cu presa locală. Domnia sa n-a încheiat mandatul de parlamentar, în 2012, pentru că a avut probleme cu ANI, dar s-a revanşat câştigând unul de europarlamentar doi ani mai târziu. Atunci a revenit în Oraşul Regal pentru a lansa proiectul cu acel turistic drum al voievozilor, care să lege cele trei capitale ale Ţării Româneşti - Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel şi Târgovişte. Care, la fel, a rămas literă moartă! Mai mult, a fost foarte agasat când l-am întrebat dacă a urmărit un mandat de europarlamentar pentru bani, inclusiv pentru pensia babană - o curiozitate a cititorilor noştri. "Mi se fâlfâie de cei ce sunt interesaţi de banii mei!", a sunat răspunsul celui ce se prezintă acum ca un reper moral în cursa pentru Cotroceni, unde susţine că nu s-ar instala vreodată, chiar dacă ar câştiga alegerile! Afirmaţia trebuie probată, deoarece Mircea Diaconu declară sus şi tare că nu pricepe de ce trebuie să alegem un preşedinte, însă nu ne explică pentru ce-şi doreşte acest post. Despre proiectele sale de ţară încă nu pomeneşte ceva, absorbit probabil de gândul că din postura de europarlamentar a semnat pentru o iniţiativă de federalizare a Europei, în care se află şi România. Asta ca să nu-l bănuim că merge în continuare la bâjbâială, aşteptând să fie "luminat" de vreunul dintre maeştrii escrocheriilor politice, ca personajul pe care l-a interpretat în "Filantropica", unul din rolurile parcă predestinate dumnealui.
Personal constat truismul potrivit căruia cine se aseamănă, se adună. Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Diaconu au lovit fără milă în PNL, şi nu numai odată. Actorul a lipsit partidul în 2014 de cel puţin un europarlamentar şi acum şubrezeşte oarecum poziţia de candidat a lui Klaus Iohannis, deoarece poate aduna voturi de la naivii de orice orientare politică. Iar dacă se va întâmpla aşa, "neamţul de la Cotroceni" ar trebui "să-i mulţumească" lui Adrian Miuţescu, cel care l-a băgat în ghiveciul nostru politic pe Mircea Diaconu!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
