Editorial LA ŢINTĂ: Atragerea voturilor negative - miza campaniei electorale pentru turul doi al prezidenţialelor
Ufff: sâmbătă dimineaţă, la ora 07.00, se va încheia calvarul celei mai plictisitoare campanii electorale pentru alegerile prezidenţiale de după 1990! Nu ştiu cât de chinuitoare a fost ea pentru protagonişti, dar pentru alegătorul de rând a fost la fel de interesantă ca o trotinetă cu care ar fi fost silit să facă zilnic naveta la locul de muncă situat la distanţă de 50 km, după care să revină acasă, prin zloată sau caniculă, în sânul dulce al familiei, bătând pingeaua până i se toceau ori îi săreau blacheurile... Dacă după marea bulibăşeală din decembrie 1989, unii dintre noi mai credeau cu naivitate că ne-am lepădat pe veci de comunism, acum avem confirmarea faptică a marii înşelăciuni de care s-au folosit politrucii second-hand din vremea lui Ceauşescu pentru a ne fraieri. Ei au ieşit pe scenă înveşmântaţi în straie de Mesia şi ne-au spart urechile cu lozinci de genul "Nu ne vindem Ţara!". Mai apoi s-a dovedit că au dat-o gratis, dacă nu chiar mai rău. "Capitalismul de cumetrie" - cum îl definea ctitorul, tov. Iliescu - nu doar că ne-a sărăcit pe toţi cei ce nu făcuseră parte din găştile vânzătorilor de neam, a tâlharilor puşi pe jaf şi cotropire, aşa cum ţipa răposatul Corneliu Vadim Tudor, dar ne-a şi jigodit până la limita extremă, dezbinându-ne într-un hal-nehal. Cei de la talpa ţării au ajuns să se urască, iar dumnezeii dreptăţilor strâmbe i-au stăpânit vârtos, încătuşându-i în teama zilei de mâine! Dacă atunci, în primii ani ai neocomunismului românesc, scandalagiii îşi mai permiteau să-i întrebe pe marii şefi ce-au făcut în ultimii 5 ani, acum nu se mai întâmplă aşa. Şi totul pentru că în 2007 am intrat în Uniunea Europeană, şi oricât de balcanici am fi rămas unii, ne place să pozăm în ceea ce nu suntem, ca să ne satisfacem poftele şi interesele de grup. Afirmaţia "Sunt european, am drepturi!" a primit, faptic, din partea chiriaşilor din palatele puterii de la Bucureşti, replica: "Hai, sictir, fraiere, în primul rând ai obligaţia să te supui conducerii de partid şi de stat!". Şi asta în dispreţul unei Constituţii în vigoare care stabileşte că "Nimeni nu e mai presus de lege!". În România zilelor noastre, transformată într-un stat al urmaşilor securiştilor, al milionarilor în valută, al procurorilor şi judecătorilor care sparg capul dreptăţii oamenilor simpli, cei ce abuzează Justiţia (oarbă) sunt lăudaţi şi protejaţi ca nişte bunuri de patrimoniu. Valorile certe sunt marginalizate la fel ca în timpul comuniştilor, fiind promovaţi tot analfabeţii şi mitomanii cu pedigree, adică beizadelele îmbuibaţilor ciocoi vechi sau noi. Noi, pietonii de pe noroioasele şi prăpăditele uliţe ale nevoilor, în rarele noastre momente de luciditate, constatăm că nu mai avem viitor pe meleagurile natale. Şi nu ne mai mirăm că mulţi compatrioţi curajoşi ori disperaţi şi-au luat lumea-n cap întorcând spatele meleagurilor natale şi căutând condiţii mai omenoase de viaţă, închinându-se la mila străinilor! Adevărul este că trăim în continuare într-o dictatură înveşmântată în straiele zdrenţuite ale "democraţiei originale" instituite de "papaşa" Iliescu şi perfecţionată de urmaşii lui, printre care nu s-a regăsit vreo caricatură chiar nereuşită de "despot luminat"...
Revenind la tema pusă în discuţie, mi-am permis să mă declar dezamăgit în numele oamenilor cu care am tot discutat în ultima lună de zile. Cei mai mulţi se aşteptau la o campanie electorală din care să afle ce gânduri au cu România candidaţii la funcţia supremă în stat. Dar n-au avut parte de aşa ceva, căci evident s-a vânat postul şi s-a făcut pe dracu-n patru ca să fie păcălit prostul, alegătorul de rând, care va să zică! Tradiţionalele dezbateri între finalişti s-au transformat în dialoguri de la distanţă, în care fiecare a căutat să-şi anihileze adversarul. Şi să-l prezinte ca pe ultimul dintre cei ce puteau aspira la funcţia supremă. De aici vine şi concluzia că pentru exerciţiul aşa-zis democratic de duminică s-a mizat pe votul negativ! Umilirea până la desfiinţare s-a întins şi asupra partidelor, membrilor şi simpatizanţilor unuia sau altuia dintre finalişti. Marea bătălie electorală s-a dus mai ales pe reţelele sociale, unde n-au lipsit nici mahalagismele ce fac deliciul perverşilor. Ca unul care am votat pentru prima dată în vremurile ceauşismului, nu văd vreo deosebire în alegerea candidaţilor. Excepţia ar putea-o reprezenta faptul că acum candidaţii nu ne mai sunt propuşi de un singur partid, ci de mai multe deşi, în esenţă, sunt cam toţi o apă şi-un pământ. Consecinţa este că purtăm parcă la nesfârşit repetabila povară a alegerii răului cel mai mic, deoarece bunul este absent, căci nu mai ştim cum să-l definim. Personal refuz să comentez pe marginea acestei campanii electorale, deoarece rămân la ideea că - fie că ne place, fie că nu - trebuie să-l votăm pe unul sau pe altul dintre cei ce i-a desemnat poporul după scrutinul din 10 noiembrie 2019. Nu fac nici estimări asupra câştigătorului acestei curse cu sau fără obstacole, dar nici asupra numărului celor ce se vor prezenta la urne. Şi când spun asta nu mizez pe lehamitea compatrioţilor, pe starea vremii ori pe (in)dispoziţia individuală. Dar nu pot să trec uşor peste truismul potrivit căruia multora dintre noi le va fi greu să voteze din nou orbeşte. M-aş bucura însă dacă voi fi contrazis şi acela ce se va instala la Palatul Cotroceni pentru următorii 5 ani va avea legitimitatea necesară pentru a-şi permite luxul de a mai îndrepta ceva măcar în domeniul drepturilor omului din ceea ce s-a instituit ori s-a aplicat strâmb. Este o cerinţă minimală a oamenilor care s-au convins că ne va fi din ce în ce mai greu să spargem blestemul ca aleşii să-şi perpetueze huzurul, iar noi, cei ce-i alegem, să ne sufocăm în mlaştina necazurilor pe care ni le produc...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
