Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 17:01

Editorial AMOS NEWS - Noul PSD mă bagă în sperieţi

Potopul de zâmbete şi complimente de la sfârşitul CEx al PSD trimitea la o înţelegere şi la o încercare de a porni din nou la drum. După felul în care a picat norocul pe Ciolacu şi pe Paul Stănescu, şi după graba cu care Vasile Dâncu dă ocoluri acestui partid, încep să mă îndoiesc. Nu mor de dragul PSD-ului! De-a lungul anilor, cu subordonaţii lui Ion Iliescu am avut şi cele mai multe procese. La un moment dat, preşedintele partidului şi al României s-a oprit la masa la care îmi mestecam bucăturile şi mi-a zis: "Mă, de ce eşti tu aşa ticălos şi încrâncenat împotriva mea?" Fraza mi-a rămas în minte. Cu gura plină, l-am privit îndelung şi, ca să trec peste momentul penibil şi să nu încep să-i înşir colierul meu de argumente, i-am zis doar: "Din simpatie, domnule preşedinte!".
Şi dus a fost! Nu peste multă vreme s-a apucat să-mi scrie o scrisoare în care să mă beştelească. Cei din preajma sa l-au sfătuit să nu mi-o expedieze, că e şi mai rău, dar au avut grijă să îi facă o copie pe care să mi-o paseze după ce Ion Iliescu n-a mai fost preşedinte. Profesorul Emil Constantinescu, Petre Mihai Băcanu, Ion Cristoiu şi mulţi alţii pot depune mărturie că n-am fost niciodată prietenul PSD-ului şi nici al fostului preşedinte Iliescu. Asta nu mă poate împiedica să nu-i recunosc calităţile de politician, folosite, adeseori, tare neinspirat. Uneori am sărit calul, cum se întâmpla în epocă, alteori m-am abţinut. Trebuie să admit că am şi greşit! Dar pe fond, pentru felul mermelit în care a condus începutul tranziţiei, l-am taxat nemilos pe Ion Iliescu, deşi uneori mă gândesc că ţara noastră nu putea suporta un ritm mai accelerat. Pur şi simplu, populaţia nu era pregătită pentru un marş forţat spre democraţie, pentru că nu avea politicienii şi intelectualii pregătiţi pentru asta. Nu întâmplător, proletariatul uzinelor româneşti i-a alungat pe cei veniţi din străinătate şi pe cei care dădeau semne că ar putea gândi cu capetele lor.
Şi atunci, şi acum, PSD-ul reprezintă o anume populaţie cu o anume mentalitate. Păcatul cel mare al partidului huiduit în ultimii ani vine de la faptul că a luat oamenii din mediile defavorizate aşa cum sunt. N-a încercat nici să le schimbe condiţia, nici gândirea, nici să le deschidă apetitul pentru progres. S-a mulţumit să le dea sau să le promită pensii şi salarii. Le-a dat peşte în loc să le dea undiţă şi să-i înveţe să pescuiască. Pe deasupra, au ratat grosolan privatizarea. Asta mă desparte net de toţi cei care au folosit PSD-ul pentru interesele proprii şi i-au amăgit pe cei de la ţară cu tot soiul de promisiuni. Dacă i-ar fi ajutat să schimbe profesii, să se modernizeze şi să devină producători de bunuri pe cont propriu, ar fi salvat o uriaşă categorie care n-ar mai fi fost obligată să emigreze la cules de căpşune.
Cum se poate restructura şi moderniza PSD-ul? Nu am soluţii şi nu este treaba mea! Dar sunt convins că vechea generaţie nu poate depăşi rolul de "sfatul bătrânilor". În plus, un PSD adevărat nu mai poate fi un partid căpuşat. Geaba se învârt Vasile Dâncu şi grupul de la Cluj în jurul acestei grupări politice... Cică Ioan Rus, migrat la partidul lui Victor Ponta (el însuşi alimentat şi păpuşat de grupul de la Cluj), ar reveni împreună cu Pro România. Iar Vasile Dâncu s-ar pregăti să devină un fel de preşedinte al Consiliului Naţional care să supravegheze departamentele şi strategiile. Hellvig la SRI şi Rareş Bogdan la liberali, Cioloş la Bruxelles, Iohannis la Cotroceni şi la păduri, Emil Boc, responsabil cu trestia şi cu pescuitul şi gata. Ardelenii pot zice că sunt la conducerea României. Şi ce facem mai departe? Ne uităm în gura lui Dâncu, în ciornele lui Florian Coldea şi la complexele lui Boc? Care strategii şi ce oameni ne duc mai departe? Cei şi cele elaborate la SRI? Cele clocite de Coldea şi de ceilaţi generali rămaşi pe tuşă? N-am avea decât o altă caricatură de PSD, o fantomă politică dirijată de marii păpuşari ai culiselor.
Decât cu Vasile Dâncu şi cu Florian Coldea la strategii, mai bine renunţăm la un partid al lumii defavorizate şi împărţim SRI-ul în două părţi egale. Jumătate la PNL, jumătate la PSD şi economisim bugetele pentru servicii şi scăpăm de Noua Securitate, aşezând-o la butoane şi în văzul tuturor. Şi ştim precis cu cine avem de-a face şi cine vine la rând!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It