Editorial LA ŢINTĂ - Marginalizarea valorilor şi promovarea "paraplicilor" rămâne blestemul neamului românesc!
Ne place sau nu, acesta-i adevărul. L-am probat cu toţii, dar facem pe proştii, cu riscul de a rămâne aşa. Ţara asta a noastră a fost binecuvântată de Dumnezeu, care i-a dat tot timpul pleiade de oameni valoroşi, de care şi-au bătut joc vremelnicii ei conducători. Care, din păcate, şi prin valorificarea democrată a dreptului de vot din vremurile moderne, au ajuns nemeritat în fruntea bucatelor. Şi care aveau nevoie de nişte indivizi proşti şi fără şira spinării pentru a nu le contesta inexistenta lor superioritate. Dacă în perioada interbelică se mai cernea cumva pleava societăţii şi valorile ieşeau la suprafaţă ca untdelemnul, acum trăim o perioadă de revenire a unui fanariotism sălbatic. Constatarea acestei realităţi i-a făcut pe mulţi compatrioţi întreprinzători să-şi ia lumea-n cap şi că caute să trăiască mai bine pe praguri străine. "Ducă-se!" - afirma cu cinismul care-l caracterizează Băsescu, cel pe care fraierii l-au votat de două ori preşedinte, ca să bage România într-o recesiune şi o izolare continuată apoi în primul mandat al lui Iohannis, cel ce s-a aflat în război cu toate guvernele, mai puţin cu ale lui. Complicităţile au adus la Palatul Victoria un Cioloş şi au permis apoi şi tot ceea ce s-a mai întâmplat, cu miniştri analfabeţi funcţionali sau, şi mai grav, rău intenţionaţi. Vă rog să analizaţi tradiţionalul de dezonorant circ pe care-l fac guvernanţii ce vin cu cei ce pleacă, precum şi legitima lehamite a noastră, a celor care am devenit sceptici în privinţa viitorului copiilor şi nepoţilor noştri şi sigur veţi înţelege revolta care m-a cuprins după aproape 30 de ani de speranţe înşelate!... Şi pentru că tot am atins acest subiect, amintiţi-vă cât de greu s-au format cabinetele, câţi pretendenţi la funcţiile de miniştri au fost contestaţi pe diverse motive, inclusiv de incompetenţă şi veţi înţelege că n-am luat-o pe arătură. Să mai răsucesc cuţitul în rana celor scuipaţi în bot de Olguţa Vasilescu prin legislaţia cu salariile şi pensiile, care a creat categoria "boierilor bugetari"?... Inutil, câtă vreme şi în firmele private boii care trag sunt loviţi în continuare, iar păcălicii cu relaţii sentimentale ori de alt soi sunt privilegiaţi pentru cu totul alte prestaţii decât cele ce ţin de resortul muncii pentru care sunt salarizaţi! Şi-atunci, de ce ar mai rămâne acei oameni să le aducă profit unor patroni care nu merită?...
Acum câteva zile am urmărit un reportaj excelent prezentat de Antena3, la oră de maximă audienţă. Am aflat astfel povestea unui compatriot, ajuns în fruntea afacerilor hoteliere ale Grupului Trump, la Chicago, în SUA. Gabriel Constantin şi-a căutat împlinirea destinului după moartea tatălui său, pe când avea doar 22 ani. Fostul scrimer a ajuns în Irlanda, unde deşi avea o diplomă de absolvire a facultăţii, nu s-a sfiit să spele vase într-un resort turistic şi să-şi ia mai multe job-uri, ca să se descurce. La un moment dat a trecut peste Ocean, căci majoritatea oamenilor cu care discuta în Ţara Sf. Patrick asta visau. A ajuns la Miami şi soarta a făcut să lucreze pentru cei din familia actualului preşedinte al SUA. Remarcat pentru seriozitate, consecvenţă şi idei novatoare, a fost promovat în industria hotelieră din grup, lucrând apoi la Cleveland-Ohio şi la Washington D.C., unde a performat. Atunci i s-a propus să preia afacerea de la Chicago-Illinois şi chiar după primul an, a reuşit cu cei 500-600 de oameni din subordine să obţină un profit uriaş cu noua unitate care depăşea de vreo patru ori cheltuielile. Gabriel Constantin şi echipa sa şi-au justificat practic profesionalismul, iar distincţiile şi premiile obţinute de-a lungul anilor care au urmat au răsplătit munca tuturor. La ora actuală, compatriotul ce performează în "Ţara Unchiului Sam" este un om pe deplin împlinit prin munca sa: are o familie frumoasă, fiind căsătorit cu o soţie drăguţă din Mexic, ce i-a dăruit doi copii - o fetiţă care visează la o carieră în gimnastică şi un băieţel care face fotbal european (soccer - cum îl numesc americanii) - dar şi o situaţie care-l scuteşte de grija de mâine. Este, de asemenea, iubit şi admirat de cei care-l cunosc, mai ales pentru bunul simţ dovedit în toate împrejurările şi pentru capacitatea de a colabora cu cei mai umili dintre angajaţi. Gabriel Constantin n-a uitat de unde a plecat, căci ţine legătura cu mama şi cu prietenii din România, iar printre directorii din subordine se găsesc şi compatrioţi. Să vă mai spun că familia sa vorbeşte şi româneşte, aşa cum vorbeşte şi el spaniola, ori că a dus la resortul din Chicago mâncăruri tradiţionale şi produse româneşti, că şeful bucătar de acolo, care este de origine venezueleană, ştie să prepare ciorbă de burtă, de potroace, sărmăluţe cu mămăliguţă sau că adoră mititeii cu muştar adus de pe meleaguri mioritice, stropiţi cu bere de la noi?...
Cu siguranţă, pentru mulţi dintre cei care au văzut acel reportaj, Gabriel Constantin este eroul unei poveşti adevărate de succes. La baza căreia stă munca cinstită, fără compromisuri şi educaţia primită în familie şi în hulita şcoală românească. Acest om spunea că-şi tratează subordonaţii şi clienţii ca pe membri ai familiei proprii. Astfel a ajuns să fie tratat ca egal de cei din familia celui mai puternic om din lume, cum este considerat Donald Trump!... Dilema care-i frământă pe mulţi este dacă el şi-ar fi putut împlini destinul în România. Eu sunt convins că nu, pentru că n-ar fi avut loc de clientela politică, de beizadelele sau de amantele puternicilor zilei de pe meleagurile mioritice. Şi mai cred cu tărie că oricât de român s-ar simţi, nu se va întoarce să moară pe meleagurile natale, căci la 22 ani a ales să trăiască în libertate, valorificându-şi posibilităţile la nivel maxim, şi nu marginalizat de nişte prăpădiţi! Şi-atunci, nu este legitim să ne întrebăm la ce nivel ar fi ajuns ţara asta a noastră dacă nu şi-ar fi exilat valorile ori dacă nu le-ar mai pune pumnul în gură celor care încă nu şi-au găsit curajul de a întoarce definitiv şi irevocabil spatele unor conducători blestemaţi să trăiască urându-i pe cei pe care-i simt a fi mai deştepţi decât ei?...
N-am să pun punct acestor gânduri fără a vă mai oferi exemplul lui Gică Hagi, pe care preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, n-a catadicsit să-l invite recent la tragerea la sorţi a grupelor de la viitorul Campionat European. N-am să fac gafa de a le cântări valoarea celor doi în sportul rege, pentru că s-ar rupe dracului balanţa! Hagi a făcut istorie pentru fotbalul românesc şi a intrat în inimile compatrioţilor prin ceea ce a realizat pe teren ca jucător şi prin ceea ce continuă ca manager al unui club în care şi-a investit banii câştigaţi prin muncă asiduă, şi nu votat de reprezentanţii fotbalului second-hand, al celui feminin ori a căpuşelor care nu lipsesc din viaţa noastră. Scuzele lui Burleanu pentru gafa comisă mi s-au părut formale şi fără rezultat, atâta timp cât n-a zburat din schemă incompetenţii care au comis-o! Mă opresc deocamdată aici, convins că v-am dat motive serioase de gândire, astfel încât să ajungem cu toţii la convingerea că trebuie să le impunem meritocraţia celor ce ne conduc. Şi să-i trimitem definitiv în găurile primordiale pe "ciolănarii" ce ne produc sila de a mai trăi. Am zis!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
