LA ŢINTĂ: "Mi-e frică, mi-e frică să stau singurică..."
Asta pare să fie melodia de prezentare pentru Elena Udrea. Politician de frunte în ultimul deceniu, din motive arhicunoscute marelui public, reuşeşte să ţină reflectoarele presei asupra persoanei sale, chiar şi când alte staruri din juru-i s-au prăbuşit. N-a câştigat alegerile prezidenţiale sub sloganul "Sunt bună pentru România", n-a mai fost bună nici pentru Traian Băsescu (din raţiuni pe care dumnealui nu le-a făcut publice, îngăduind orice speculaţii), dar a devenit un adevărat blestem pentru alţi oameni puternici din această ţară. Simţindu-şi libertatea ameninţată, Elena Udrea a început să "cânte" secrete adunate în deceniul în care s-a învârtit prin cercurile înalte ale puterii din România. Sigur că-şi trage spuza pe turta proprie, dar revelaţiile sale - dacă se vor dovedi adevărate - pot zgudui structurile până în stratosfera puterii de partid sau de stat. Teoria conspiraţiei pe care o avansează ar trebui să dea coşmaruri nu numai celor vizaţi direct, dar mai ales celor care au misiunea de a nu lăsa să fie ameninţată siguranţa naţională. Jocul Elenei Udrea este unul destul de inteligent construit, pentru a-i permite negocierea poziţiei în dosarele care i-au adus punerea sub supraveghere judiciară şi interdicţia de a părăsi Bucureştiul. Iar atunci când a anunţat şi că şi-a luat gărzi de corp, simţindu-se ameninţată de oameni care conduc serviciile secrete, a făcut-o pentru a atrage simpatia populară şi o solidarizare cu "biata femeie, victima urii neputincioase a ticăloşilor bărbaţi".
Pentru mine, Elena Udrea, ca şi oricare altul din regimentele de bănuiţi pe numele cărora s-au întocmit dosare de corupţie, rămâne nevinovată până la o condamnare definitivă şi irevocabilă, pe baza dovezilor produse de procurori. Atunci mi-aş dori să aflu care este prejudiciul şi mai ales cum şi când se va recupera, pentru că, repet, în discuţie sunt pagube de miliarde de euro, care s-ar putea să fi îngustat perspectivele la o viaţă mai bună şi nepoţilor, nu numai copiilor noştri. Iar asemenea nemernicie nu poate rămâne nepedepsită! De-a lungul anilor am pledat constant pentru necesitatea impunerii dictaturii legii la toate nivelurile vieţii social-economice şi politice. Şi n-am cum devia tocmai acum de la asemenea poziţie. Dar asta nu înseamnă că aş putea să le recunosc celor care acum încearcă să facă dreptate statutul de cavaleri fără teamă şi prihană ai cruciadei anticorupţie. Iar argumentul imediat este că s-a întârziat fantastic de mult în soluţionarea unor dosare ţinute la sertar în aşteptarea prescripţiei - cum susţin cei avizaţi. Şi atunci, dacă luăm drept literă de Evanghelie textele de lege, astfel de atitudini seamănă până la confuzie cu favorizarea infractorului, care, iertat să fiu, au duhoarea faptelor penale.
N-aş vrea să neglijăm şi un alt aspect. Mai mulţi aleşi locali cu care am discutat în ultimul timp mi-au mărturisit că au ajuns să se teamă să-şi mai păstreze posturile în care i-au trimis voturile cetăţenilor. N-a fost unul care să nu nege că s-ar simţi cumva cu musca pe căciulă, aşa că mă întreb - deocamdată retoric - dacă nu vom avea o penurie de candidaţi la alegerile din 2016. Nici nu vreau să-mi închipui ce tristeţe va fi pe cei care stabileau preţurile cu care se cumpărau locurile pe listele de candidaţi acum câţiva ani... Partea bună a situaţiei actuale o văd oamenii simpli, dovadă o poezioară care circulă prin folclorul contemporan: "Fie pâinea cât de rea/ Eu sunt un om fericit/ Aici, în patria mea:/ Pe cei ce ne-au flămânzit/ DNA-ul tot îi ia!"
Ce ţi-e şi cu lumea asta în care unii se bucură de răul altora, atunci câd se învârteşte roata...
