Editorial LA ŢINTĂ - Iubire, ură, iubire...
Cam aşa s-ar putea caracteriza ceea ce se întâmplă pe scena politică mioritică în ultimii ani. Unde ceea ce are loc la vârf se resimte până la bază. Klaus Iohannis, de când a scăpat de fostul lider PSD, Liviu Dragnea, s-a erijat în cel mai important politician român. Şi asta nu numai pentru că a câştigat al doilea mandat la Cotroceni, dar şi pentru că l-a transformat pe predecesorul Traian Băsescu într-un susţinător al său. Pe modelul actualului europarlamentar, tratează Cabinetul Orban cum o făcuse şi "marinarul de cursă lungă" cu Boc: îi cheamă pe miniştri la palatul unde pare decis să se veşnicească - după ce a pierdut printr-o sentinţă judecătorească una dintre casele pe care le trecuse în proprietatea sa - ca să le dea lor şi premierului "indicaţii preţioase", percepute ca ordine. Iohannis dă semne că-şi doreşte postul de "despot luminat" la care visa Iliescu când se căţărase în locul executatului Ceauşescu, la Crăciunul lui '89. Să crape 'nea Nelu de invidie şi să-l ia bătaia de joc la inimă că "sasul" a pus gând rău partidului pe care-l fondase!... Cu consecvenţa celui care nu este bântuit de prea multe idei, acesta a făcut o obsesie din distrugerea PSD şi altceva parcă nu mai ştie. Doamne, şi când te gândeşti că "roşii" încercaseră să i-l bage pe gât ca premier lui Băsescu, în combinaţie cu "galbenii" pe care-i stăpâneşte acum!... Crapă fierea şi în "bădica" Traian când vede că este silit să se gudure ca ultimul Grivei pe lângă "premierul de la Grivco", după ce a conştientizat că poate fi mai tare decât a fost el vreodată! Sigur, şi-a aranjat bine ploile "bunicuţul", e pe la Bruxelles şi când are timp mai apare pe la TV ca să-i întărâte pe "cotei". Singurul său avantaj este că a ştiut să-şi trăiască viaţa altfel decât "mutu", deşi acum a ajuns o caricatură de Don Juan. Dar numai după ce s-a bucurat de graţiile blondelor urmaşe ale Evei pe care le transformase în dive, ca să se lepede de ele lăsându-le să fie duse la "mititica". Deocamdată el a scăpat de aşa ceva, dar liniştit va fi numai când va fi condus pe ultimul drum, căci mulţi "îi poartă sâmbetele"...
Dacă ne amintim şi cât se mai iubeau pesediştii cu peneliştii când "lupul cel rău" era Băsescu şi unicul lor scop în viaţă era să-l trimită pe-aci-ncolo, în urmă cu vreo 7-8 ani, atunci când s-au "uselit", unora dintre noi, chibiţii, ne este un pic cam greu să înţelegem de ce s-a ajuns la o astfel de ură. Altora, iniţiaţi, nu! Ei mai degrabă vor face o trimitere cinică spre lupta pentru putere, definind-o şmechereşte "ciolaniadă"! Pentru mine rămâne doar o enigmă: după iubirea de altădată şi ura de acum, oare s-ar mai putea ajunge la o dulce împăcare politică în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?... Şi dacă va fi aşa, pentru că tot a scăpat de Viorica Dăncilă, mă întreb cum i-ar sta lui Klaus Iohannis să se "ţocăie" şoptindu-şi tandru la ureche "Ich liebe dich!" cu Marcel Ciolacu sau cu Dumnezeu mai ştie cine. De fapt nici nu mai contează dac-ar face-o fie cu el sau Lia Olguţa Vasilescu, fie cu Gabriela Firea, ca să-l bage în depresie pe Ludovic Orban. Oricum ar fi, până la urmă tot cu "sărutul lui Iuda" se va încheia povestea, cum s-a întâmplat şi cu acel "Love Story" dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta ori dintre Călin Popescu Tăriceanu cu Liviu Dragnea şi pe urmă cu Viorica Dăncilă! Şi nici n-ar mai conta dacă dramoleta se va consuma pe ecranele sufletelor fanilor pe melodia "La Donna e mobile". Ca unul care-a văzut destule la viaţa lui, vă spun că nici măcar nu m-aş preface mirat, ca o "coardă" politică ofticată, pentru că n-am doza de nesimţire necesară, căci altfel eram altundeva!
Am afirmat că tot ceea ce se întâmplă pe malurile Dâmboviţei se repercutează şi pe cele ale râurilor de provincie. N-am să vă povestesc acum cu nominalizări ce ocluzii intestinale se resimt prin filialele organizaţiilor teritoriale ori în administraţiile publice locale. Dar cert este faptul că s-au cam "viscolit" relaţiile dintre destui primari şi viceprimari şi chiar dintre foşti prieteni, care au ajuns să se duşmănească acum tot atât de aprig cât s-au iubit cândva. Că le-au trezit ambiţiile politice nevestele, amantele, soacrele, rudele din clanuri, colegii mai perverşi sau perspectiva alegerilor în două tururi, fluturată de cei aflaţi la guvernare, are mai puţină importanţă. Outsiderii consideră că vor reuşi să dea lovitura prin ceva aranjamente între tururi, omiţând că astfel îşi crează obligaţii care-i pot duce la "întristare". Aşa ne-am putea trezi cu nişte viceprimari lipsiţi total de reprezentativitate, astfel că şi şefii lor aleşi cu voturile altora decât cele ale susţinătorilor iniţiali vor fi la fel de legitimi cum aş fi şi eu dac-aş candida pentru postul de Papă de la Roma, fără să fiu măcar catolic, darămite cardinal... Ceea ce-l doare pe amărâtul de rând este faptul că administrarea treburilor publice trece pe planul doi, pe fondul acestor constipări politice jenante, dacă ne gândim la ceea ce va urma după administrarea laxativului alegerilor. Pentru mine un lucru este clar: cei ce şi-au pierdut simţul măsurii, omenia - la urma urmei - n-ar trebui să fie luaţi în seamă de alegători! Mingea este în terenul dvs., doamnelor şi domnilor, care-i ştiţi pe toţi la fel de bine ca şi mine şi aveţi capacitatea de a decide în deplină cunoştinţă de cauză pe cine veţi vota.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
