Punctul pe Y - Ereditatea jurnalistică seculară
Noul an aduce cu el şi un loc gol în indexul publicaţiilor cotidiane: "Evenimentul Zilei" şi-a încetat apariţia pe hârtie după aproape 28 de ani în care a constituit - uneori mai mult, alte ori mai puţin - un reper al atitudinii presei faţă de societate. Spre deosebire de publicaţiile care au traversat momentul Revoluţiei îmbrăcând haine noi sau ajustate, "Evenimentul" a constituit o noutate absolută, datorită în special modului său de abordare a problematicii cotidiene, nesfiindu-se să scotocească şi prin zonele considerate neonorabile sau de-a dreptul nefrecventabile, în numele unui public tot mai puţin dispus să-şi pună mintea la contribuţie pentru a citi printre rânduri (conform unui lung exerciţiu) ce vor să spună gazetarii.
Fondatorul ziarului, Ion Cristoiu, a redescoperit tabloidismul de care publicul avea nevoie şi a scos dopul ulciorului în care stătuse la dospit nevoia naturală a bârfei şi a suspiciunilor, ale cărei arome au copleşit treptat spaţiul mediatic. Dacă "Evenimentul" a fost noutatea cea mai importantă a celui mai important deceniu al presei libere, spaţiul media a fost dominat de jurnalele care au avut inspiraţia şi forţa de a depăşi condiţia de curele de transmisie ale indicaţiilor ideologice şi de a-şi regăsi rostul fundamental într-o lume eliberată brusc, aproape pe neaşteptate, de cenzură şi de dogmatism ideologic. A fost şansa "Libertăţii" de a fi fost un veritabil deschizător de drum, dând semnalul eliberării şi al întoarcerii la uneltele fundamentale ale jurnalismului. Au urmat, în maniere diferite şi cu ajustările de rigoare, "Scânteia" (nu înainte de a trece prin etapa "Scânteii Poporului", cu al său buimăcitor apel: "Comunişti, puneţi mâna pe arme!"), şi "România liberă", pe care martiriul lui Petre Mihai Băcanu a scutit-o de nevoia modificării titlului, care în noua situaţie chiar suna premonitoriu.
Poate că nu întâmplător aceste trei titluri au dominat prin influenţă şi tiraje anii de după marea schimbare din decembrie. Sarcina cea mai uşoară a revenit "Libertăţii", care era continuatoarea unui titlu popular şi prea puţin marcat de presiunile ideologice manifestate în cazul celorlalte publicaţii. Iar cea mai diferită a fost a "Adevărului", titlu scos din jobenul istoriei fără nicio legătură cu predecesorul. Atât "Adevărul", cât şi "România liberă" au plecat la drum cu avantajele patrimoniului luat practic cu japca de la patronatul comunist, spre deosebire de "Libertatea", şi cu presiunile exercitate asupra unor autorităţi timide şi nepregătite să se confrunte cu forţa mijloacelor media. Întâmplător sau nu, cele trei titluri care îşi trag ereditatea din precedenta etapă istorică sunt şi cele care au rezistat cel mai bine confruntării cu o piaţă în continuă schimbare, în răstimpul în care zeci, sute de titluri cu pretenţii au eşuat cufundându-se în uitare. Se poate vorbi aici şi despre anume ereditate, ale cărei semnificaţii sunt cel mai evidente în cazul ziarului care traversează cel mai bine etapa celor trei decenii ale noii sale condiţii: "Libertatea". Cei care o reprezintă astăzi se pot mândri cu faptul că sunt exponenţii celui mai longeviv arbore genealogic al presei. "Libertatea" este continuatoarea directă a "Informaţiei Bucureştiului", care la rândul său a continuat un titlu emblematic al presei româneşti - "Universul". Pentru că primul ziar modern, fondat de Luigi Cazzavillan la 1884 şi transformat în cel mai influent ziar al perioadei interbelice de către Stelian Popescu, a fost practic continuat de "Informaţia Bucureştiului". În ziua în care "Universul" şi-a încetat apariţia (20 iulie 1953), pe piaţă a apărut ziarul de după-amiază "Informaţia Bucureştiului", practic cu aceeaşi echipă şi cu aceleaşi mijloace de producţie - tipografia achiziţionată de Stelian Popescu din Italia - unde a funcţionat în palatul cu acelaşi nume până în actualul secol.
Vom constata că în istoria presei române entitatea "Universul-Informaţia Bucureştiului-Libertatea" este cea care a traversat trei secole, în trei epoci istorice - de la capitalismul ante şi interbelic, la comunismul naţionalist şi până la ceea ce astăzi nu ştim sigur cum să numim. 136 de ani, concentraţi şi expuşi prin talent şi dedicaţie faţă de cel fără de care presa nu ar exista: Cititorul!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
