Editorial AMOS NEWS - Virusul umorului negru, instalat la Cotroceni
Simptomul contaminării este Florin Cîţu şi desemnarea acestuia drept premier. Olguţa Vasilescu se prăpădeşte de râs, sau cel puţin aşa afirmă. Semn de epidemie. Adevărul e că preşedintele Klaus Iohannis a făcut o glumă lată, dacă cititorul permite această licenţă de exprimare. O glumă la care puţini se aşteptau şi care l-ar putea îngropa, chiar în primul an al celui de-al doilea mandat prezidenţial. Umorul negru al domnului Klaus Iohannis s-ar putea să i se oprească în gât. Voi explica de ce.
Curtea Constituţională a României a pus tunurile pe Klaus Iohannis. Practic, toate tunurile au tras. El a avut şapte voturi împotrivă, niciun vot pentru şi două abţineri din direcţia celor două protejate ale sale de la CCR. Şi s-a stablit fără echivoc, implacabil, că domnul Klaus Iohannis, în calitate de preşedinte al României, a declanşat un conflict interinstituţional. L-a desemnat pe Ludovic Orban candidat de premier, în condiţiile în care acesta, cu Guverul său cu tot, fusese trântit de Parlamentul României în urma unei moţiuni de cenzură. Preşedintele nu avea dreptul să sfideze Parlamentul, să încalce Constituţia în litera şi în spiritul ei, desemnându-l tot pe Orban. Avântat în direcţia unor anticipate, a comis această greşeală, iar CCR i-a dat peste degete. Iar Klaus Iohannis, în loc să-şi revină, a recidivat. Nu mai avea voie să-l desemneze pe Ludovic Orban, pentru că acesta a fost decăzut în Parlamentul României. Dar are în schimb voie să desemneze un component al echipei lui Orban, decăzut şi el împreună cu acesta? Care e problema problemelor? Sfidarea Parlamentului, a celei mai importante puteri în stat! Ludovic Orban a căzut o singură dată. Iar Klaus Iohannis, legat de acest eveniment, a greşit tot o singură dată, desemnându-l după ce a căzut.
Florin Cîţu este într-o situaţie cu totul şi cu totul specială. Aici funcţionează mai multe circumstanţe agravante în ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis. Florin Cîţu a căzut de mai multe ori. Prima dată, când membrii Guvernului Orban 1 s-au prezentat în faţa comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Acolo, Cîţu a fost refuzat pe motiv că nu are calităţile necesare unui ministru al Finanţelor. S-au încălcat cutumele, care timp de 30 de ani fuseseră respectate. Cîţu nu a fost înlocuit. Orban a mers cu el înainte. Iar Klaus Iohannis l-a validat primindu-i jurământul de credinţă. Nu după mult timp, acelaşi Florin Cîţu face obiectul primei moţiuni simple din Parlamentul României, iar moţiunea este votată. Din nou, Florin Cîţu e indezirabil. Când se produce moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban 1, ţinta nu este doar premierul, ci şi echipa sa. Iar cele mai multe acuzaţii sunt formulate chiar împotriva lui Florin Cîţu. Care a îndatorat România până peste cap şi, caz unic în istorie, refuză să se prezinte în faţa Parlamentului, pentru a raporta cum a cheltuit banii. Florin Cîţu, ca ministru al Finanţelor, a pus în funcţiune cele mai sensibile mecanisme ale statului, generând o cădere fără precedent a monedei naţionale şi o criză financiară, care oricând se poate transforma în criză economică. Klaus Iohannis forţează lucrurile şi, din nou, îl desemnează pe Ludovic Orban candidat de premier. Ludovic Orban vine de braţ cu Cîţu. Acesta, tot în calitate de ministru al Finanţelor. Şi din nou Cîţu este respins în comisia de specialitate. Intervine în forţă Curtea Constituţională, care infirmă desemnarea lui Iohannis. Acesta nu mai aşteaptă motivarea, se precipită şi lasă impresia că e decis să-şi repare greşeala. Şi o agravează! Îl numeşte pe Cîţu candidat de premier.
Nu s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva şi probabil nici nu se va mai întâmpla vreodată. Va fi din nou sesizată Curtea? Se pare că da. Dar, până atunci, se reia procedura parlamentară. Cîţu va trebui să-şi încropească o echipă, să vină cu un nou program de guvernare, al treilea din ultimele patru luni, şi să meargă în comisiile parlamentare pentru a solicita un aviz pentru fiecare ministru în parte. După care va merge în plen. Ce va face plenul Parlamentului? E imposibil să răspundem la această întrebare, până când nu învăţăm să numărăm. Să numărăm până la trei. Guvernul Ludovic Orban 1 a căzut. Guvernul Ludovic Orban 2 nici nu a trecut şi nici nu a căzut. Pentru că Ludovic Orban a demisionat în plin proces parlamentar. Frontul PSD, întrucât Parlamentul nu a apucat să se pronunţe în plen, ci doar în comisii, unde cei mai muţi miniştri au fost refuzaţi, verdictele fiind însă consultative, susţine că până în prezent nu a căzut decât un Guvern. Şi că mai trebuie să cadă două Guverne pentru a se ajunge la anticipate. Anticipate pe care frontul PSD nu le doreşte. În schimb, Klaus Iohannis, PNL şi USR numără altfel. În sensul că, prin decizia PSD de a nu se prezenta în plen, Guvernul Orban 2 a căzut în mod implicit. La ce conduce această aritmetică? În primul scenariu, Guvernul propus, Cîţu 1, poate fi trântit liniştit în Parlament, Iohannis urmând să vină cu o nouă propunere. În al doilea scenariu, cel invocat de Iohannis, PNL şi USR, dacă Guvernul Florin Cîţu nu e validat de Parlament, pot fi declanşate alegerile anticipate. În aceasta constă marea provocare lansată de preşedintele Klaus Iohannis sub forma unei glume sinistre. Şi tocmai de aceea spunea că el se joacă cu focul. Iar amploarea focului depăşeşte de astă dată cu mult dimensiunile unui conflict interinstituţional. Să mergem pe mâna preşedintelui, pentru a vedea ce ar putea urma. PSD şi Pro România, care în acest moment deţin majoritatea în Parlament, nu au drum de întors. Nu se pot dezice. Au stabilit fără echivoc şi în mai multe rânduri că Florin Cîţu a fost rău ca ministru al Finanţelor. El nu poate fi dat de trei ori peste cap de preşedinte, transformându-se peste noapte în ceva bun, şi încă în condiţiile în care va fi confruntat cu exigenţe superioare, în calitatea sa de premier. PSD şi Pro România, pentru a nu se face de râs, vor fi siliţi să trântească acest Guvern în Parlament. Sau să nu facă cvorum, ceea ce în accepţiunea lui Klaus Iohannis ar însemna acelaşi lucru. Nici ALDE nu mai are de ales şi probabil nici UDMR. Să mergem mai departe în aceeaşi logică. În mare viteză, preşedintele Klaus Iohannis va decide că România a intrat în scenariul alegerilor anticipate. Şi va dizolva Parlamentul. Simultan, va solicita Guvernului interimar, adică Guvernului Orban 1, care nu a mai apucat numărul 2, să organizeze alegeri parlamentare. Ce va face în această eventualitate PSD, împreună cu aliaţii săi?
PSD va declara că soluţia preşedintelui este neconstituţională şi va sesiza CCR. Între timp, Parlamentul pleacă la plimbare. Sau, cine ştie, intră într-o grevă pe invers. Adică majoritatea vine la lucru, deşi a fost dizolvată. Aici ar putea interveni în forţă serviciul de protecţie şi pază. SPP, loial preşedintelui, ar putea să le interzică parlamentarilor majorităţii să pătrundă în Casa Poporului. Iar aceştia, aparent cel puţin, nu mai sunt protejaţi de imunitate, pentru că şi-au pierdut-o în clipa în care Iohannis a emis decretul de dizolvare a Parlamentului. Şi, atenţie, nu există niciun fel de reglementări privind atribuţiile unui Parlament dizolvat. Nu există Parlament interimar. Pur şi simplu pentru că niciunuia dintre cei care au scris Constituţia României nu i-a trecut prin cap că este posibil să se ajungă într-o asemenea situaţie. Un timp, Guvernul demis, transformat în Guvern interimar, castrat de cele mai importante atribuţii, respectiv Guvernul Orban 1 va încerca cu motoarele oprite şi fără cârmă, într-o derivă totală, să traverseze furtuna crizei politice, a crizei economice şi a crizei generate de coronavirus, simultan cu o cădere spectaculoasă a ratingului de ţară. Totul rămâne la mila Domnului sau la mila Curţii Constituţionale. Doar CCR ne mai poate spune ce va urma. Şi aici apar două ipoteze:
1) CCR va stabili că, din nou, Klaus Iohannis a încălcat grav Constituţia, că din nou a creat un conflict interinstituţional şi că, pentru prima dată, în mod abuziv, fără a avea acest drept, un preşedinte al României a dizolvat Parlamentul. Dizolvarea fără drept a Parlamentului reprezintă nimic altceva decât o lovitură de stat dată de însuşi preşedintele României şi care nu poate fi altfel sancţionată decât prin demitere imediată şi punere sub acuzare pentru înaltă trădare. Situaţie în care Parlamentul, până la finalizarea unui rechizitoriu, se transformă în Parchet General. Ar fi o situaţie suprarealistă, în care România va fi lipsită de un Guvern propriu-zis, va funcţiona cu un Parlament între paranteze aflat în stare de război şi va avea un preşedinte suspendat. Apropo, nu se ştie cine îi va lua locul temporar la Cotroceni. Pentru că nu avem nici preşedinte al Senatului!
2) Curtea Constituţională, care are decizia finală, ar putea să cedeze şi să-l lase pe preşedinte să-şi facă de cap. Să concluzioneze pur şi simplu că acesta a numărat corect, că un Guvern a căzut de două ori în Parlament, că preşedintele poate dizolva instituţia supremă a puterii de stat, iar Guvernul interimar poate organiza alegeri anticipate. În această situaţie ne aşteaptă un haos, care va dura circa două luni. Două luni fără Parlament, fără un Guvern stabil, dar în schimb cu un preşedinte care poate tăia şi spânzura, transferând la Cotroceni toate puterile statului.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
