Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 ianuarie 2022 12:08

PUNCTUL PE Y - Dictatura sanitară şi tehnica serviciilor secrete

Excepţionalul editorial al academicianului Ioan Aurel Pop ("Periculoşii bătrâni") pune degetul pe rana atitudinii oficiale reflectată prin articolele ordonanţei de urgenţă: aproape fiecare paragraf al acesteia este discutabil şi apt de a fi calificat de la stupid la absurd, în afară de unul: prevederea potrivit căreia persoanele de peste 65 de ani (denumite generic "bătrâni") au voie să iasă din casă doar într-un anumit interval orar, sau cu declaraţie pe proprie răspundere că motivul este unul serios, vital chiar. Interdicţia reprezintă o formă incalificabilă de discriminare, oricare ar fi motivaţiile invocate, între care predomină "grija faţă de vârsta a treia".
În opinia autorilor reglementării, consemnarea la domiciliu a vârstnicilor i-ar proteja pe aceştia de posibile infecţii, protejând în acelaşi timp şi sistemul de sănătate de fluxuri greu gestionabile de pacienţi infectaţi, mai ales în contextul în care s-a ajuns la concluzia că datorită comorbidităţii, aceştia au şanse mai mici să fie trataţi şi vindecaţi. În realitate, însă, socoteala guvernanţilor de pretutindeni, din China până în America, ţine de faptul că epidemia poate fi ţinută mai uşor sub control excluzând din calcule categoria căreia îi este aplicată această ştampilă. Discriminarea este procedura preferată a dictaturilor şi regimurilor autoritare, fie că e vorba despre sex, rasă sau vârstă.
În cazul nostru, vârsta a fost cea mai la îndemână - deşi mă întreb dacă aceleaşi hotărâri ar fi fost luate dacă Iohannis avea 66 de ani, iar Orban tot pe acolo. Pragul acesta formal nu ţine cont de faptul elementar că există variaţii importante de abilităţi şi de rezistenţă în cadrul aceloraşi categorii de vârstă, că sunt numeroşi bătrâni la 40 de ani şi nu puţini vârstnici activi şi creativi la 70. Discriminarea aceasta este interpretată ca putând face mai uşoară viaţa celor care trebuie să rezolve problemele legate de ţinerea sub control a răspândirii virusului.
Din păcate cred că niciun moment responsabilii nu s-au gândit că mult mai eficientă poate fi încrederea pe care o pot inspira celor solicitaţi să aibă grijă de cei din jur protejându-se pe sine. Că efectele unui demers logic şi convingător pot fi net superioare celor ale interdicţiilor şi sancţiunilor. Despre acest lucru vorbea recent Alina Mungiu într-o corespondenţă din Germania în care se referea la faptul că autorităţile au renunţat la măsuri de forţă de genul amenzilor (cu care se mândreşte Vela) în favoarea dialogului eficient, în condiţiile în care cetăţeanul crede că guvernanţii fac ce este mai bine pentru el, manifestând încrederea care lipseşte aproape cu desăvârşire la noi, în dialogul dintre părţi.
Cu toate acestea, cred că o atitudine mai relaxantă şi mai realistă ar fi avut mai mult succes şi s-ar fi putut evita măsurile excesive care au blocat pur şi simplu viaţa socială. Ce rost a avut închiderea micului comerţ şi a prestărilor de servicii, care nu au implicat niciodată aglomeraţii? Cu ce s-a uşurat protejarea populaţiei prin închiderea covrigăriilor, frizeriilor, a tonetelor cu mâncare pentru acasă sau a librăriilor? Este limpede, cel puţin până acum, că nu se răspândeşte coronavirusul pe stradă sau prin magazine, că sunt două focare clare - spitalele şi zonele de izolare - unde are loc propagarea şi că asupra acestora trebuia concentrată de la bun început atenţia autorităţilor. Izolarea populaţiei în locuinţe nu mai diferă aproape cu nimic de condamnările cu executare la domiciliu din justiţie, iar acest exerciţiu prelungit îşi arată deja consecinţele în amplificarea violenţelor domestice şi a alienării persoanelor constrânse fără rost să vieţuiască între patru pereţi.
Chestiunea de fond putea fi mai uşor rezolvată, şi mai simplu, prin obligativitatea utilizării măştilor şi a mănuşilor de protecţie în activităţile care implică contacte sociale, pentru ca acest coronavirus a dovedit că nu este chiar atât de molipsitor cum ne face să credem dictatura medicilor infecţionişti, care au împrumutat tehnicile serviciilor secrete: noi informăm, dar nu ne asumăm răspunderea dacă nu faceţi ce spunem noi! Dacă va fi mai rău e doar vina voastră, că nu ne-aţi urmat recomandările! Şi atunci autorităţile - care de regulă nu prea înţeleg cum funcţionează pandemia - se spală pe mâini supralicitând şi amplificând restricţiile de ale căror urmări nu se vor considera răspunzătoare.
Pandemia are multe feţe şi multiple abordări. Ceea ce se petrece la noi nu este comparabil cu ce s-a întâmplat în China şi nici cu ce se întâmplă în America lui Trump. Deocamdată cel puţin, România înfruntă un val temperat al epidemiei, pe care a importat-o prin traficul de persoane din interiorul zonelor grav afectate. Tot aşteptăm un vârf prezis de feluriţi specialişti, deşi este posibil să fi trecut deja peste el, mai uşor decât s-ar fi aşteptat şi cei mai prăpăstioşi prezicători, în frunte cu preşedintele, care şi-au făcut un obicei din a ne convinge că abia urmează ce e mai rău. Cu tot cinismul statisticilor, nu putem să nu observăm că, până în prezent, victimele făcute de COVID reprezintă jumătate din câţi morţi înregistrează, din varii cauze, România într-o singură zi.
O politică ceva mai relaxată, cel puţin din punctul de vedere al repunerii în funcţiune a mecanismelor sociale şi economice blocate în mod absurd, n-ar face decât să reducă pagubele create de modul de abordare a pandemiei, prin excesele unei atitudini stresate şi stresante. Cu condiţia să ieşim din jocul acesta absurd impus de o stranie dictatură sanitară pusă în slujba jocurilor politice duplicitare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.