Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 ianuarie 2022 12:28

Editorial AMOS NEWS - Secretul bobului de grâu

Guvernul Orban ne propune un pariu dramatic, un pariu pe bobul de grâu. Pare un fleac, dar este vorba nici mai mult, nici mai puţin decât despre supravieţuirea noastră. La modul concret: avem sau nu avem o rezervă strategică de grâu? Suntem sau nu suntem asiguraţi până la recolta viitoare? Suntem cumva în pericol? Se joacă cineva de-a "alba-neagra" pe bursa grâului?
În urmă cu câteva zile, o ordonanţă militară a interzis cu desăvârşire exportul de grâu. Cei care au emis ordonanţa, respectiv reprezentanţii Executivului, au avut în vedere câteva premise, care păreau extrem de raţionale. Cea mai dramatică componentă a crizei economice este criza alimentară. Care cu certitudine va lovi planeta şi nici România nu va fi ocolită. Dacă ne referim la criza alimentară, atunci vom avea în vedere în primul şi în primul rând criza grâului. Este un an prost. Seceta a lovit năprasnic toate culturile de grâu, cu excepţia celor nu prea multe la număr care beneficiază de sisteme de irigaţii. Prin urmare, vom avea o recoltă slabă. O parte din această recoltă este reprezentată de terenuri care aparţin unor societăţi cu capital străin. Întreaga recoltă obţinută din aceste culturi este exportată. Nouă din cei zece traderi cei mai importanţi care se ocupă de exportul de cereale din România sunt societăţi americane. Nu ştiu care a fost situaţia în anul în 2019, dar anterior, aceste societăţi au raportat profituri insignifiante sau chiar pierderi, astfel încât nu au plătit mai deloc impozite la bugetul statului. Dacă lucrurile stau cumva altfel şi mă înşel eu, îi solicit ministrului Finanţelor să informeze opinia publică asupra situaţiei reale. Ei bine, ştiind că ne vom confrunta cu o criză a cerealelor, Guvernul a interzis exporturile. O zi mai târziu, a revenit asupra deciziei. Ludovic Orban a dat liber la exporturi, anunţând că, sub aspectul cerealelor, rezerva de stat e plină. Cum s-a umplut rezerva de stat peste noapte?
Fiindcă este vorba despre unul dintre cele mai dramatice pariuri, un pariu pe care, dacă îl pierdem, rămânem cu burţile goale, eu cred că Guvernul are obligaţia să se prezinte în faţa Parlamentului şi să ofere câteva explicaţii elementare.
1) Să prezinte un bilanţ al exporturilor de grâu din ultimii ani, din care să reiasă câte milioane de tone au fost produse în această ţară, şi câte milioane de tone au fost exportate an de an. Şi la ce preţuri, comparativ cu cele vehiculate pe bursele de grâu.
2) Cine a plătit impozite statului român şi la ce valoare din banii câştigaţi din comerţul cu grâu?
3) Care este prognoza pentru acest an, din perspectiva recoltei care va fi obţinută în condiţii de secetă?
4) Care este cantitatea de grâu achiziţionată pe parcursul unei singure nopţi şi existentă în prezent în rezerva de stat? Pentru ce perioadă este acoperitoare această cantitate?
5) Cum au reuşit exportatorii de grâu românesc ca, pe parcursul unei singure nopţi, să schimbe decizia Guvernului? Cine şi la ce nivel a intervenit?
Până când opinia publică nu va obţine prin intermediul Parlamentului un răspuns concludent la întrebările de mai sus, vom avea toate motivele să ne punem întrebări, fără a fi acuzaţi în vreun fel că intenţionăm să generăm o stare de nelinişte şi de panică.
P.S.: Atunci când Guvernul a dat ordonanţa vizând interzicerea exporturilor de grâu, pe piaţă a circulat în mod persistent un zvon. Şi anume că ordonanţa a sosit prea târziu, întrucât, până în urmă cu câteva zile, 90% din producţia de grâu existentă fusese vândută. Care a fost situaţia reală? În al doilea rând, am auzit că au fost generate nemulţumiri chiar şi în rândul fermierilor români, care, în eventualitatea blocării exporturilor, urmau să înregistreze pierderi. S-a gândit vreun moment Executivul de la Bucureşti să compenseze aceste eventuale pierderi?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.